Cum va arăta Spitalul Regional de Urgență Cluj?

A fost nevoie de 15 ani pentru ca Spitalul Regional de Urgență Cluj să ajungă la stadiul de machetă 3D.

Situat pe o suprafață de peste 14 hectare din comuna Florești, Spitalul Județean de Urgență Cluj va avea 8 niveluri: subsol, parter, 5 etaje și etaj parțial compus din spații tehnice și heliport. Subsolul, parterul și etajul 1 sunt dezvoltate pe întreaga amprentă a clădirii, iar de la etajul 2 până la etajul 5, este prevăzută delimitarea celor 3 turnuri de spitalizare.

Suprafața totală construită va fi de 176.638 mp, iar cladirea principala va fi, ca suprafață desfășurată, a doua cea mai mare clădire din Rimânia, după Casa Poporului (Palatul Parlamentului) din București.

Spitalul va avea 849 de paturi, 22 de săli de operație și 4 săli de nașteri și va fi structurat în: Centrul pentru cap și gât (164 paturi), Centrul toracic (142 paturi), Centrul abdominal (157 paturi), Centrul pentru articulaţii, Centrul pentru coloana vertebrală și traumă (120 paturi), Centrul de medicină internă (180 paturi), Centrul pentru mamă și copil (86 paturi).

Proiectul include 1400 locuri de parcare (943 exterioare și 457 subterane) și mizează pe utilizarea energiei din surse regenerabile pentru funcționarea spitalului. Valoarea totală a investiției fiind de 688 de milioane de euro.

Toate acest date au fost prezentate, vineri, de către reprezentanții Ministerului Sănătății, alături de modelul 3D arhitectural al viitorului Spital Regional de Urgență Cluj.

Managerul proiectului, Cristina Gafton, a declarat că spitalul ar trebui să fie gata la 1 martie 2027. ”Proiectul tehnic este finalizat, iar în această lună au loc licitații pentru supervizare și execuție etapa 1. În luna septembrie va avea loc licitația pentru etapa efectivă a construirii spitaluui, iar anul viitor va mai fi o licitație pentru servicii IT”, a spus Gafton.

Forța de muncă necesară pentru funcționarea spitalului a fost estimată la 3100 de angajați.

Proiectarea Spitalului a fost realizată de asocierea 3TI Progetti Italia-Ingegneria Integrata S.P.A., ATI Project, ADURO Impex.

Proiectul de construire a Spitalului Regional de Urgență Cluj este finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Construcţia celor 3 spitale regionale de urgenţă (Iași, Cluj şi Craiova) este inclusă în Strategia Naţională de Sănătate a României, cofinanţată prin Programul Operaţional Regional pentru perioada 2014-2020, faza I și Programul Operațional Sănătate 2021-2027, faza II.

Valoarea totală a proiectului: 2.565.357.442,87 lei, din care valoarea cofinanțării Uniunii Europene este de 223.320.500,00 lei. Perioada de implementare: 01.05.2018 – 01.03.2027.

Reamintim faptul că discuțiile despre Spitalul Județean de Urgență Cluj au început în anul 2007 și potrivit proiectelor inițiale construcția ar fi trbeuit să fie finalizată în anul 2023,  însă autorizația de construcție a fost semnată doar în primăvara anului 2023.

Stradiul proiectului poate fi consultat aici.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu