Cum și pe cine votăm?

Foto: Dan Bodea

Duminică, 10 noiembrie 2019, va avea loc primul tur de scrutin pentru alegerea președintelui României. În competiția pentru prezidențiale s-au înscris și au fost validați 14 candidați: Klaus Iohannis – președinte în exercițiu, Viorica Dăncilă (PSD), Dan Barna (USR+), Mircea Diaconu (susținut de ALDE și Pro România), Theodor Paleologu (PMP), Kelemen Hunor (UDMR), Ramona Ioana Bruynssels, Cătălin Ivan, Alexandru Cumpănașu, Viorel Cataramă, Bogdan Stanoevici, John Ion Banu (PNR), Ninel Peia și Sebastian-Constantin Popescu. Mandatul viitorului președinte al României va fi de cinci ani.

Pentru alegerile de anul acesta vor funcționa 18.478 de secții de votare în România și 835 de secții în străinătate. Se va vota între orele 07.00 și 21.00, iar cel de-al doilea tur de scrutin este programat pentru data de 24 noiembrie 2019, votarea desfășurându-se în același interval orar.

Potrivit informațiilor puse la dispoziție de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), cetățenii pot vota la una dintre următoarele secții: în cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, persoana poate vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul ori reşedinţa. Dacă se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, o persoană poate vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia. În cazul în care o persoană are mobilitate redusă poate vota la orice secţie de votare care îi asigură accesul la vot. Cetăţenii pot vota cu un act de identitate valabil, emis de statul român. Paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar şi titlul de călătorie pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetăţenii români care votează în străinătate sau de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

Votul la secţiile din străinătate se desfăşoară pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă imediat anterioare zilei votării. Astfel, la primul tur de scrutin românii din diaspora vor vota între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie. Pentru toate cele trei zile de votare, la ambele tururi de scrutin, există posibilitatea de prelungire până la ora 23.59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de vot la ora 21.00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei. Românii din străintate pot vota şi prin corespondenţă, dacă s-au înregistrat cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă.

Scurt istoric, președinți din turul 2

La alegerile din 20 mai 1990, primul președinte al României după 1989, Ion Iliescu, a fost ales din primul tur de scrutin, reușind să obțină 85,07% din totalul de voturi exprimate. Ion Iliescu (FDSN) a câștigat alegerile și în 11 octombrie 1992, când în confruntarea din turul doi cu Emil Constantinescu (CDR) a reușit să obțină 61,43% dintre voturi. În schimb, Emil Constantinescu și-a luat revanșa în turul doi al alegerilor din 17 noiembrie 1996, când a reușit să-l învingă pe Ion Iliescu (PDSR) cu 54,41% față de 45,59% cât a reușit să obțină candidatul social democrat. În 10 decembrie 2000, Ion Iliescu devine iarăși președintele României, după ce s-a regăsit în turul doi cu Corneliu Vadim Tudor (PRM). Ion Iliescu a obținut atunci în turul doi 66,83% din voturi.

În 12 decembrie 2004, România schimbă macazul, iar președinte al țării devine Traian Băsescu (DA, PNL – PD) cel care reușește să-l învingă pe Adrian Năstase (UN PSD+PUR). Scorul a fost strâns, Traian Băsescu adjudecându-și victoria în urma obținerii unui scor electoral de 51,23%. Băsescu reușește să obțină cel de-al doilea mandat de președinte în data de 6 decembrie 2009, când reușește să-l învingă în turul doi pe candidatul social democrat Mircea Geoană. Scorul a fost strâns și atunci, Băsescu obținând 50,34% din voturi.

În 16 noiembrie 2014 este rândul unui alt candidat social democrat să piardă alegerile prezidențiale în turul doi, Victor Ponta, acesta pierzând victoria în fața lui Klaus Iohannis, câștigând cu 54,43% dintre voturile românilor.

Distribuie:

Postaţi un comentariu