Cum arată noile manuale digitale pentru clasele I și a II-a, aprobate de ministrul Remus Pricopie

Noile manuale destinate disciplinelor din clasa I și a II-a au fost aprobate de Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, luni, 13 octombrie, la aproape o lună de la începerea anului școlar. Începând de astăzi, 15 octombrie, cadrele didactice, elevii, părinţii şi publicul larg pot accesa gratuit noile manuale în format digital, AICI.  Astfel, cadrele didactice pot folosi deja la clasă manualele digitale disponibile. Până la achiziţionarea pachetului manual print – manual digital, ele pot fi consultate online.

Este vorba despre manualele la disciplinele „Matematica şi exploarea mediului” pentru clasele I şi a II-a, „Comunicare în limba română”, clasa a II-a, „Comunicare în limba modernă – Limba engleză” pentru clasele I şi a II-a, „Comunicare în limba maternă maghiară”, clasa I şi „Comunicare în limba română pentru minorităţi”, clasa I.

„Noile manuale au şi o componentă digitală, însă varianta digitală nu înlocuieşte manualul tipărit. Cele două variante ale manualelor (print şi digital) funcţionează în paralel. Introducerea formatului digital este un pas în plus pe care MEN îl face pentru adaptarea învăţământului românesc la tendinţa mondială de utilizare a tehnologiei informaţiei în procesul de predare – învăţare. Manualele digitale au un grad mai mare de interactivitate, sporind gradul de interes al elevilor şi contribuind la creşterea calităţii şi performanţelor actului educaţional. Un alt avantaj al noilor manuale este că acestea prezintă mai multă rigoare în privinţa calităţii conţinutului”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației Naționale.

manuale 3

Viabilitatea manualelor este de patru ani şcolari, cu posibilitatea de extindere pentru încă doi ani şcolari, cu condiţia reevaluării lor. Manualele şcolare sunt supuse unui proces periodic de analiză, pe durata valabilităţii acestora.

În ceea ce priveşte lotul de manuale pentru disciplina „Comunicare în limba română”, clasa I, contestat de către unii ofertanţi participanţi la licitaţie, MEN aşteaptă decizia Consiliului de Soluţionare a Contestaţiilor.

În perioada 16 – 22 octombrie, cadrele didactice din învăţământul primar vor alege din oferta existentă, manualele adecvate nivelului de pregătire al clasei. Comenzile pentru manualele în format print şi digital vor fi făcute de către şcoli și transmise inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE). La finalul procesului de centralizare a cererilor, CNEE va încheia contracte cu ofertanţii care au câştigat licitaţia, în vederea achiziţionării manualelor solicitate de către unităţile de învăţământ.

Distribuie:

Postaţi un comentariu