Cu metodă, despre vot și politică. Sociologul Vasile Dâncu: „Niciodată stânga nu a avut eticheta de incompetență ca acum. E nevoie de intelectuali în partide“

Sociologul Vasile Sebastian Dâncu | Foto: Dan Bodea

Politica românească traversează de câțiva ani o perioadă de criză, atât în ceea ce privește confruntările dintre partide, cât și în ceea ce privește fracționismul din interiorul partidelor însele. Sub o formă sau alta, după alegerile prezidențiale și în pregătirea viitoarelor cicluri electorale, supraviețuirea și extinderea partidelor politice va depinde de capacitatea acestora de a se reforma, de a aduce oameni noi și capabili, de a prezenta programe și proiecte convingătoare pentru cetățeni. Sociologul Vasile Dâncu a vorbit despre provocările politice după alegeri, despre posibile strategii și programe, despre opțiunile stângii și ale dreptei, dar și despre problemele importante ale partidelor din România. În opinia sa, rezultatul acestor alegeri ar trebui să reprezinte un punct de pornire pentru o reformare a politicii românești în întregul său, și pentru o reformare și reconstrucție a stângii în România.

Opțiunile marilor perdanți

După cm se știe, în turul doi al alegerilor prezidențiale vor merge Klaus Iohannis, candidatul susținut de PNL și Viorica Dăncilă, candidată din partea PSD. Contrar multor așteptări, Dan Barna, canidatul USR+ nu a reușit să intre în turul doi, iar asta cel mai probabil va determina atât dizolvarea alianței USR-PLUS, cât și o schimbare de strategie politică pentru USR și PLUS.

În opinia profesorului universitar Vasile Dâncu, „USR-PLUS au mers sub același steag, însă nu au ales stegarul potrivit. După datele mele, era clar că Dacian Cioloș a fi intrat în turul doi și e clar că am fi avut o altă configurație și o altă bătălie. Cred că cele două partide, USR și PLUS, se vor despărți după aceste alegeri. Cred că ar fi o greșeală să candideze împreună la alegerile locale. PLUS a construit între timp filiale în mai multe locuri și acum situația partidului este cu totul alta. Cioloș și PLUS probabil că vor trebui să se distanțeze și să meargă spre o altă ideologie, cred că vor merge spre un progresism tip Macron. Alianța, mai ales USR, au fost ridicați de media mult prea sus și li s-a zis că vor intra cu siguranță în turul 2, că vor depăși 20% și era o pistă falsă. S-au blocat în discurs și în poziționarea lor politică. S-au poziționat ca fiind un centru imaculat, iar de acolo au vrut să câștige fără luptă, de exemplu doar prin aluzii l-au atacat pe Klaus Iohannis. Nu s-au poziționat nici împotriva stângii… Să vii să spui că PSD-ul a dus România pe buza prăpastiei, în condiții de creștere economică, fără prea multe alte argumente, e greu de crezut pentru electorat. În campanie lucrezi să-ți mărești aria și nu trebuie să comunici doar cu nucleul tău dur. Această circularitate i-a încurcat și pe cei de la USR+. Erau tineri și ar fi putut să fie mult mai dinamici și să fie clari în legătură cu ceea ce știu să fac“.

O altă dimensiune în declin a politicii românești este și chestiunea partidei naționale, neacoperită în ultimii ani de partide și de programele acestora. Lipsa unor acțiuni clare în spatele unor anumite slogane și simboluri nu poate convinge electoratul și nu ține loc de strategie politică.

Partida națională a luat o pauză, fiindcă la alegerile trecute s-a supralicitat această dimensiune, mai ales de către stânga și PSD. Noi am pierdut această dimensiune și va trebui să fie reconstruită. Probabil că stânga va putea să o facă, dacă va merge pe reformă și își va proiecta asta, dar trebuie făcută cu inteligență. Liberalii aveau prima ocazie, dar au ratat asta. Poate se va reconstrui această dimensiune, ceea ce s-ar putea întâmpla cu ajutorul unui partid tânăr. Ponta a încercat să facă asta cu Pro România, dar deocamdată a rămas la stadiul de siglă. Nu e de ajuns să spui asta, trebuie ca în spatele cuvintelor politice să existe acțiuni, planuri și proiecte politice“, a afirmat sociologul clujean în cadrul unui emisiuni de la Realitatea+.

Viitorul partidelor, reformism și strategie

Chiar cu un candidat ajuns în turul 2, PSD-ul nu are prea multe motive de bucurie, mai ales după moțiunea de cenzură, dar și după discreditarea din ultimii ani a partidului în ochii electoratului. Nici pentru PNL lucrurile nu sunt simple, aceștia trebuind și ei să se reformeze pentru a se adecva noilor realități ale politicii și societății românești. De unde ar trebui început?

Reforma unui partid nu ține neapărat de schimbarea liderului, fiindcă mai importantă este schimbarea stilului și a practicilor. E important ca într-un partid să se mențină libertatea de conștiință a membrilor, mai ales a celor din conducere. Dacă această libertate de conștiință este blocată, atunci partidul acela are toate șansele să moară, fiindcă un lider poate să ducă un partid la victorie, dar nu-l poate menține de unul singur acolo“ a afirmat Vasile Dâncu, adăugând și că „Pentru PNL începe o perioadă foarte complicată. Trebuie să te reformezi în timp ce ești la putere, iar la putere e foarte greu să te reformezi. PSD-ul are un scor sociologic peste scorul pe care l-au obținut acum la alegeri și are șansa să abordeze alegerile locale cu o anumită șansă. Va fi greu ca PNL-ul să rămână la 40% , va fi dificil de menținut acest scor la alegerile locale. Dacă nu vor fi alegeri anticipate, până anul viitor PSD-ul ar putea să realizeze o parte din reformă. Dacă PSD va reușit să aducă oameni noi la partid și să readucă oamenii vechi pentru a-i ajuta să facă un nou program sau să continuăm unul mai vechi, dar bun. Am avut la PSD programul o România normală, cu criterii foarte bine definite. Au pierdut acest program, care face parte acum din repertoriul lui Iohannis“.

Federație și pace la stânga

Starea politicii de stânga arată în mod clar nevoia unei reconstrucții și a unei strategii politice pe termen lung, atât în interiorul unui partid, cât mai ales și în jurul său, în partea stângă a spectrului politic. Dintre multele problemele cu care se confruntă reprezentanții acestei ideologii, eticheta de incompetență este una foarte gravă, iar înlăturarea acestei etichete necesită atragerea oamenilor de oameni noi și deschiderea către o colaborare cu pătura intelectuală.

PSD ar trebui să devină centrul stângii și să construiască o federație de partide din mai multe laturi ale proiectului social. PSD-ul nu mai trebuie să se mărginească doar la măsurile populiste, fiindcă acestea pot fi luate de orice partid. Va trebui claritate ideologică și o echipă de oameni care să șteargă senzația de incompetență pe care cele trei guverne pesediste au dat-o. Niciodată stânga nu a avut eticheta de incompetență ca acum. E nevoie de intelectuali în partide. Dacă procedează așa, atunci stânga ar putea să revină. În acest scop, chiar și posibilii ani de opoziție pot fi folosiți pentru a construi această schimbare. La scară istorică, un ciclu electoral de patru sau cinci ani e opoziție nu este o tragedie, dar stânga ar trebui să fie pregătită de opoziție, iar pentru asta este nevoie de intelectuali. Și eu sunt un intelectual de stânga, nu mă dau la o parte niciodată din această zonă, iar în măsura în care vor fi solicitat… E foarte important ca actuala conducere să înțeleagă că e nevoie de reformă, dar nu de o reformă formală.

Un lucru foarte important este solidaritatea internă, așadar prima condiție pentru reformarea stângii este pacea din interiorul mișcării. Acolo se poate negocia și discuta. O anumită garnitură de lideri poate face un pas în spate, iar în față vine o armată nouă de tineri, oameni performanți și competenți. Ne trebuie o strategie pe timp de pace, fiindcă nu se poate construi nimic, dacă e mereu război. PSD-ul și-a omorât, exclus, toți liderii politici de până acum și e singurul partid politic care a făcut asta. Este un lucru foarte grav. Trebuie să arăți, mai ales într-un partid de stânga, că există colegialitate și solidaritate. Trebuie oameni mai calzi, nu oameni cu cuțite“, a afirmat sociologul Vasile Dâncu.

Relația președinte-premier, un conflict ce durează de 20 de ani

Nici în ceea ce privește colaborarea dintre instituții lucrurile nu sunt tocmai roz, iar dintre acestea, degradarea și conflictul dintre președinte și premier ocupă un loc aparte în politica recentă. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile după cel de-al doilea tur de scrutin.

De la Adrian Năstase care a intrat într-un conflict cu Ion Iliescu, a urmat conflictul dintre Traian Băsescu și Tăriceanu, apoi conflictul ascuns, mocnit, dintre Traian Băsescu și Emil Boc, apoi conflictul dintre Klaus Iohannis și toți premierii politici de până acum. Merită să ne întrebăm cum va evolua relația dintre președinte și premier. Regula din România până acum a fost mereu că președintele dorește mai mult. Va reuși oare Ludovic Orban să construiască o relație cu Klaus Iohannis în care să nu incite forța și orgoliul unui președinte care a câștigat al doilea mandat și care în sfârșit are guvernul său? Klaus Iohannis nu a cerut mai multe prerogative, așa cum a făcut Traian Băsescu, ci a cerut guvern. Vor reuși oare de această dată, după douăzeci de ani de când avem conflicte între președinți și premieri, să coabiteze? Klaus Iohannis ca președinte mai are încă o presiune. Al doilea mandat este un mandat pentru istorie. În primul mandat duci bătălii politice, te adaptezi, în al doilea mandat trebuie să arăți rezultate și fără un guvern puternic care să facă ceva, este greu să realizezi asta. Toți președinții sunt interesați de manualul de istorie. Sunt multe stiluri în lupta asta cu istoria, nu există rețetă prestabilită“, a mai spus Vasile Dâncu.

[stextbox id=’info’ defcaption=”true”]Profil de alegător: „La IRES, am făcut 23.000 și se mai fac studii și în această săptămână să vedem cum gândesc oamenii după alegeri, cum se simt, dacă se vor muta la alt candidat în turul doi. Din perspectiva genului nu avem o diferență între votanții celor trei candidați, poate doar puțin Dan Barna, care are 51% din procentul total de votanți femei. În materie de vârstă sunt diferențe mari. La Klaus Iohannis avem pentru vârsta tânără 9%, iar Dan Barna are 17%. Pentru cei cu vârsta cuprinsă între 25-34 de ani, 16% la Klaus Iohannis, 28% la Dan Barna. Pe tineret,așa cum se estima, Dan Barna a avut un foarte mare plus. Este cunoscut faptul că electoratul PSD e mai îmbătrânit, 39% dintre votanții săi au între 45-64 de ani, iar 43% peste 65 de ani. PSD-ul a pierdut, din păcate, bătălia pe tineri. Știm că în străinătate tinerii votează cu stânga, la noi lucrurile nu stau așa. Rezultatele sunt interesante și din perspectiva statutului profesional. Pentru Klaus Iohannis avem cei mai mulți angajați (53% dintre cei care l-au votat). 7% dintre votanții lui Iohannis sunt liber profesioniști și antreprenori, iar 23% sunt pensionari. Pentru Viorica Dancilă, avem 55% pensionari din numărul total de voturi. Însă la angajați, acolo unde politicile sale au avut un impact foarte mare, sunt doar 27% dintre votanții. Pe acest segment al salariaților, Klaus Iohannis a câștigat. Dan Barna are 66% dintre votați din categoria de angajați. Cei care s-au opus dezmățului acesta de pensii și salarii au câștigat, pentru că oamenii sunt raționali și știu că atunci când li se mărește salariul și nu fac nimic în plus pentru asta, simt că asta nu are cum să dureze. Transilvania este fieful lui Klaus Iohannis în mod clar. Viorica Dăncilă are 58% din Sud, București și Dobrogea. Ca o curiozitate, în ziua votului, s-au decis 15% dintre alegători, iar voturile lor s-au distribuit omogen pentru toți candidații“, a mai explicat sociologul Vasile Dâncu.[/stextbox]

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Radu says:

    Dancu asta e unul dintre cei mai mari manipulatori ai ciumei rosii! Ar vrea el sa se desparta USR de Plus si e disperat ca USRPlus il voteaza pe Klaus Iohannis. Ciuma rosie trebuie sa dispara pentru totdeauna! Au fost de ajuns 30 ani de ciuma rosie!

Postaţi un comentariu