Clujul își ține oamenii acasă

Foto: Dan Bodea

Potrivit prognozelor Eurostat, populația României, la 1 ianuarie 2020, a scăzut la 19 milioane de locuitori și este posibil să scadă sub această cifră până la finalul anului. Pe termen lung, nu putem vorbi deloc despre optimism, dimpotrivă, scenariul Eurostat arată că în anul 2080, populația țării va scădea la 14 milioane de locuitori în condițiile unei migrații ridicate, iar până în 2030 România va pierde între 1,8 și 2,2 milioane de locuitori față de anul 2015.

3.138.700 de cetățeni români apți de muncă (având vârsta între 15 și 64 de ani) aveau în 2018 rezidența în statele membre UE sau membre EFTA (Elveția, Norvegia, Islanda, Liechtenstein), potrivit datelor Eurostat, cu 206.200 mai mult decât în 2017. Cifra reprezintă cea mai mare creștere de la un an la altul în ceea ce privește migrarea populației în interiorul UE, țara noastră fiind urmată de Italia, Bulgaria și Grecia. De asemenea, Institutul Național de Statistică arăta în luna august a anului trecutîn 2018 au plecat din țară 238.926 de români.

Clujul pare a nu se încadra în această tendință. Potrivit primarului Emil Boc, tot mai mulți clujeni aleg să rămână acasă, atrași de perspectivele pe care dezvoltarea orașului le oferă.

Primarul Clujului, Emil Boc. Foto: Dan Bodea

Emil Boc: ”La Cluj lucrurile sunt puțin schimbate”

În Cluj, scade numărul acelora care pleacă în străinătate. Monitorez foarte atent situația copiilor celor plecați în străinătate, pentru că ei prezintă un risc de vulnerabilitate dacă nu sunt încadrați bine educațional și monitorizați eficient de către școli.

Astfel, dacă în anul școlar 2017-2018, numărul total de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate era de 807, în anul școlar 2018-2019 aveam deja o scădere la 689, pentru ca în actualul an școlar să avem 575. Acest lucru ne arată direcția, adică într-o țară în care 21,5 la sută din populație trăiește în afara granițelor țării, într-o țară în care în 2019 s-au născut mai mulți copii în afara României decât aici în țară, într-o țară în care 27,5 la sută din totalul populației înalt calificate este plecată în străinătate, la Cluj lucrurile sunt puțin schimbate.”, a spus Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, la Realitatea FM Cluj.

Problema migrației, spune Emil Boc, nu se poate rezolva decât printr-o colaborare strânsă între Uniunea Europeană, în general, și țările care se confruntă cu o migrație ridicată.

Este vorba despre un proiect în care toată lumea trebuie să-și dea mâna. În plan intern, este vorba de buna guvernare, transparență și democrație efectivă la nivel local, regional și național. Asta înseamnă respect față de cetățean, transparența regulilor jocului, eliminarea corupției, stabilitatea regulilor. În raport cu statul, cetățeanul știe că dacă este respectată regula, este respectat și el. Știe că dacă a învățat, are un loc de muncă pe măsură. Știe că lucrurile sunt făcute pe bază de meritocrație, și nu pe bază de pile, așa cum eram noi obișnuiți în regimul comunist. Este foarte important ca omul să aibă încredere în sistem, de aceea de când tot spun și eu: e critică încrederea în autoritățile publice cu privire la modul în care cetățeanul le percepe ca fiind în fața lui responsabile, și comportamentul acestora în raport cu el. După aceea, la fel de de important, vine partea care ține de salarii, cea care ține de calitatea vieții, de educație, sănătate, siguranță publică, mediu. E foarte important ca cetățeanul să se regăsească în toate aceste aspecte. Dacă reușești asta, ai toate șansele să-i ții pe tineri acasă. Soluția e în primul rând prin educație, cea mai importantă și sigură investiție pentru a-i ține acasă, dar și pentru a-i aduce înapoi pe cei deja plecați.”.

Exodul creierelor poate duce la spargerea UE”

Ce consider că este periculos, este exodul permanent, continuu, al creierelor. Migrarea aceasta nu poate fi oprită, dar nu este dăunătoare dacă vorbim de un procent controlabil. Uitați-vă la Irlanda, și voi da mereu acest exemplu, care a fost un model de țară care mulți ani a fost un exportator net de talente, fie în America, fie în Uniunea Europeană. Acum, Irlanda a ajuns o țară care are mai multe talente aduse decât cele care au plecat. Au reușit asta prin combinarea politicilor naționale, economice, prin ceea ce a însemnat utilizarea fondurilor europene.

Aici e și rolul UE, obligația acesteia, prin fondurile de coeziune, de a menține această politică de solidaritate, de a diminua decalajele între diversele regiuni, pentru că dacă asistăm permanent la o hemoragie dintr-o parte într-alta, și dacă această hemoragie nu se oprește, se pune în pericol chiar viitorul Uniunii Europene. Și mă refer în primul rând la forța de muncă înalt pregătită, exod care poate distruge viitorul oricărei țări și din punct de vedere economic, și din punct de vedere social. Altfel, se poate ajunge la o Europă cu mai multe viteze,și de aici până la spagerea acesteia nu mai e decât un pas. UE trebuie să înțeleagă că nu poate doar să accelereze lucrurile într-o parte, iar în cealaltă să lase dezastru. Această hemoragie nu poate continua la nesfârșit pentru că afectează ireversibil situația calității vieții și a competitivității economice din aceste țări.

La Cluj, mă bucur să văd faptul că am reinversat această direcție de plecare din țară și, în general, se rămâne în oraș, se revine la Cluj, ca fiind un pol, un magnet de dezvoltare. România are nevoie de mai multe modele precum Clujul pentru a deveni puternică. De asta spun și guvernanților: trebuie să avem motoare puternice regionale de dezvoltare. Clujul este unul dintre ele, dar trebuie să mai fie și altele.”, consideră Emil Boc

Distribuie:

Postaţi un comentariu