CJ Cluj a dotat Spitalul Județean de Urgență cu aparatură de ultimă generație în valoare de 7,7 milioane lei

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj

Consiliul Județean Cluj a achiziționat, recepționat și dat în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca nu mai puțin de 97 de noi echipamente medicale ultraperformante. Acestea au fost cumpărate în cadrul proiectului cu finanțare europeană ce vizează dotarea Ambulatoriului unității medicale subordonate Ministerului Sănătății și care își desfășoară activitatea în spații aflate în proprietatea forului administrativ județean.

Valoarea celor 97 de echipamente este de 7.657.620 de lei, cu TVA inclus.

În dotarea instituției spitalicești au intrat, astfel, nouă ecografe cu diferite funcții și pentru diverse investigații, un sistem de videoendoscopie, un videocolonoscop, două videogastroscoape, dintre care unul pediatric, un videoduodenoscop, un electrocauter cu plasma Argon, două pompe de apă pentru sistemul de endoscopie și un aspirator chirurgical.

De asemenea, la Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca au mai ajuns o mașină de spălat endoscoape, un adaptor de insuflare CO2 pentru endoscopie digestivă, două aparate radiologice, patru seturi formate din halate de protecție cu plumb, guler și ochelari de radioprotecție și umerașele aferente, precum și 10 echipamente de dictare, transcriere și recunoaștere vocală.

Nu în ultimul rând, spitalul a mai primit și două biomicroscoape cu aplanometru, două autorefractokeratometre, două cutii cu lentile și rame de probă, două optotipuri, un aparat pentru realizarea angiografiei tomografice în coerență optică, un dispozitiv pentru evaluarea funcțiilor vizuale, câte un laser micropulsat și oftalmologic, o cameră pentru verificarea funcțiilor și parametrilor optici, 12 sisteme pentru depozitarea materialelor sanitare, 24 de trolii mobile de diferite dimensiuni și 12 sisteme modulare duble.

Distribuie:

Postaţi un comentariu