Centrul de Prevenire și Control al Cancerului din Gilău a făcut primele programări. Cine beneficiează de testare

La Centrul Regional de Prevenire și Control al Cancerului din localitatea Gilău au fost efectuate, deja primele programări. Inaugurat la începutul acestei luni, Centrul va asigura, până în 2023, efectuarea a 140.000 de teste Babeș-Papanicolaou și HPV, pentru prevenirea cancerului de col uterin, dar și 40.000 de teste mamografice, pentru diagnosticul precoce al cancerului mamar.. Testările vor fi făcute pe bază de invitații, atât la centru, dar și în localitățile rurale, unde se va apela la ajutorul unui aparat mobil de mamografie.

Primele teste vor fi efectuate în 16 octombrie, cu pacienți din comuna Săvădisla.

Femeile primesc invitații, și sunt, în urma consimțământului informat, programate pentru examinările mamografice, și dacă sunt suspecte sau pozitive urmează un proces de evaluare și de triaj a leziunilor cu o dublă citire. După aceea, o ecografie la nevoie, biopsie, iar în final diagnostic pozitiv și intrarea în tratament dacă se găsesc tumori în stadii incipente de cancer mamar”, a declarat pentru Transilvania Reporter, managerul centrului oncologic din Gilău, dr.Florian Nicula.

Testarea va continua apoi în restul județului și în regiunea de nord-vest a țării, pentru ca, ulterior, programul să fie extins la nivel național.

Înainte de deschiderea Centrului de la Gilău, au mai fost efectuate peste 5.000 de testări într-un studiu pilot, la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca.

Programarea pentru aceste teste se va face printr-o invitație trimisă persoanelor cu risc, aflate deja în baza de date a Insitutului Oncologic, dar și prin intermediul medicilor de familie. Persoanele care nu se află în evidențele de screening pot solicita înscrierea în această bază de date, dacă nu au efectuat niciun test de specialitate în ultimii 5 ani.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Solomon Ilie says:

    doresc o examinare mi-a aparut niste noduli

  2. Csizmadia Ioana says:

    Bună ziua, am nevoie de un test HPV, deoarece am făcut o biopsie și nu mi-a ieșit bine. Ginecologul meu m-a îndrumat către d-stra.

  3. Csizmadia Ioana says:

    Bună ziua, am nevoie de un test HPV, deoarece am făcut o biopsie și nu mi-a ieșit bine, diagnosticul este ASC-h Ginecologul meu m-a îndrumat către d-stra și mi-a dat un nr. de telefon, dar nu răspunde nimeni.
    Mulțumesc!

  4. Maja Daniela says:

    Buna ziua
    As dori o progamare mamografie
    Cum procedez nu am gasit nici un nr

Postaţi un comentariu