Ce nu știați despre capitalul românesc din Imperiul Austro-Ungar. Povestea lui, expusă la BCU

Politicul este important dar realitatea din teren, nivelul de trai, hrănirea familiei, țin de economic. Aici este domeniul și importanța Institutelor de Credit și Economii, organizate ca societăți pe acțiuni. Era nevoie de ele, în toate zonele locuite de români, până în cele mai, aparent, neînsemnate sate.

Fiecare bucățică de hârtie este artă, document și poveste. A aparținut cuiva, a trecut din mână în mână timp de peste 100 de ani. Vine dintr-un sat ardelean, este semnată de un mare cărturar, dascăl, poet sau preot al locului. Desenele de pe frumoasa hârtie descriu comunitatea în care s-a lansat. Numele Institutului de Credit și Economii este el însuși o poezie a locului: Mielul, Plugul, Someșana, Armonia… Și mai ales, aceste acțiuni demonstrează puterea economică și buna organizare a localităților, a românilor din Imperiul Austro-Ungar și de după Unire.

Alois Weil, un german din Arad, plecat din țară, face o pasiune pentru aceste hârtii de valoare istorice. Le colecționează ani de zile și ajunge astfel să expună, să doneze și să publice zeci, sute de astfel de documente și albume în România.   Luni, 10 februarie la ora 13,00, la Biblioteca Central Universitară din Cluj, se deschide expoziția dedicată societăților pe acțiuni românești din Austro-Ungaria.  Alois Weil a donat piesele expuse Bibliotecii Universitare Clujene, iar albumul dedicat colecției sale va fi prezentat cu această ocazie. În interviul care urmează, Alois ne vorbește despre importanța documentelor și descrie aventura sa în căutarea „hârtiei” românești.

-Alois, de unde, cum a început pasiunea ta de colecționar? De ce titlurile de valoare? 

Întotdeauna eram interesat de economie, de cum funcționează ea, dar și de istorie, pe undeva acestea se suprapun, se contopesc și anume istoria, în mare parte este economie, și economia are o istorie. Pe de alta parte eram iubitor de carte. În casa părintească, în timpul copilăriei mele, peste tot erau cărți, lexicoane, cărți de specialitate dar și beletristică. În special mama mea, care era învățătoare, iubea să citească și avea multe cărți. La rândul meu, mai târziu, ca iubitor de carte, treceam des pe la anticariate, unde erau expuse aceste titluri, hârtii de valoare istorice, de regulă acțiuni, grafic, foarte decorative, care în cele din urmă mi-au trezit interesul. Începând să cercetez am ajuns repede la concluzia, că acestora nu li se acordă atenția cuvenită, conform importanței lor reale în istoria economiei, nu este înțeleasă contribuția acestor societăti, bazate pe emiterea de acțiuni, la dezvoltarea a ceea ce numim, viața noastră modernă de azi. Nivelul de dezvoltare la care s-a ajuns astăzi, în multe domenii, cum ar fii sistemul financiar-bancar, transporturi, (adică cai ferate, navigație, tramvaie), energie, minerit, sectorul petrolifer, electricitate, metalurgie și construcții de mașini, industriile textilă, alimentară, chimică, tipografică, construcții etc. nu ar fi fost posibil fără activitatea acestor societăți, finanțate prin emiterea de acțiuni. Chiar dacă ele, societățile, aparțin trecutului, activitatea lor este reprezentată de aceste acțiuni, care au stat la baza existenței și funcționării lor și din care unele, puține, s-au păstrat, ca un fel de mesageri, pana în zilele noastre. Asta fiind părerea mea, și dacă mai ținem cont și de aspectul artistic, de faptul ca sunt frumoase și unele chiar foarte frumoase, dezvoltarea unei pasiuni, pentru ele, mi se pare oarecum logică și ușor de înțeles.

– Unde le-ați găsit și cum le-ați achiziționat? Care a fost aventura de găsire a exponatelor?

Sunt greu de găsit, unele sunt extrem de rare, mai mult întâmplător apar cumva pe piață, și atunci trebuie să fi prezent. Sunt puțini care le urmăresc și se ocupă de ele. Există totuși colegi colecționari, în special în Germania, Belgia, Ungaria și Franța, ne întâlnim la licitații, la târguri de specialitate, cumpărăm și facem schimb, ulterior ținem legătura până iar ne putem întâlni, suntem prieteni. De asemenea, le achiziționez din anticariate, la târguri de antichități, prin prieteni colecționari de alte profile, cum ar fi filateliști, cartofili, numismați, de asemenea prin ebay, okazii…

– Cele expuse la Cluj sunt expuse pentru prima dată publicului? Este o premieră? Ați căutat în mod special capilalul românesc din perioada aceea? De ce? 

Expoziția nu este o premieră, ceea ce este totuși o premieră, este că expoziția de la Cluj are loc într-o bibliotecă universitară, deci se adresează explicit unui public universitar-studențesc. Menționez că piesele din expoziție au fost donate de mine Bibliotecii Universitare Cluj, ele sunt acum în proprietatea bibliotecii și organizarea expoziției este de fapt în competența ei. De asemenea, contractul de donație prevede că după demontarea expoziției, scanurile hârtiilor de valoare istorice expuse vor putea fi văzute pe site-ul bibliotecii. În oarecare măsură am căutat în mod deosebit piesele care reprezintă capitalul românesc, expoziția fiind gândită ca fiind legată de prezentarea cărții, am urmărit ca, cele mai multe piese din carte să se regăsească și în expoziție. De asemenea, în expoziție veți găsi  multe acțiuni emise în Cluj și ca arădean am avut grijă ca și Aradul să fie bine reprezentat.

-Ați făcut vreodată un calcul cam ce valoare au toate titlurile din colecția dvs?

Ce valoare au toate piesele din colecție, e greu de spus, e relativă valoarea fiecăreia, pentru mine, foarte mare, eu știu ce eforturi am depus, atât fizice cât și financiare, cât timp și energie am investit, ce sacrificii am făcut, la câte și câte am renunțat, atât eu cât și apropiații mei. Mi-ar plăcea să cred, că în cele din urmă o să ajung la concluzia că a meritat eforturile și  sacrificiile și că am făcut un lucru util și valoros.

-Cum arată în viziunea dvs economia, capitalul românesc din Transilvania și Banat la începutul sec 20 după cum reiese din aceste bilete de valoare?

Capitalul românesc chiar dacă era relativ modest, în cifre absolute, era extraordinar de important din punct de vedere național, al identității naționale, din punctul de vedere al respectului de sine și de a fi respectat de alții. Desigur, politicul este important dar realitatea din teren, nivelul de trai, hrănirea familiei, țin de economic. Aici este domeniul și importanța Institutelor de Credit și Economii, organizate ca societăți pe acțiuni. Era nevoie de ele, în toate zonele locuite de români, până în cele mai, aparent, neînsemnate sate, În economia de piață, cererea a generat oferta, așa se explică faptul că și localități mici, aparent neînsemnate, aveau asemena institute. Pe de altă parte, aceste Institute de Credit și Economii erau de mare prestigiu. Ele erau conduse de elita societății, de regulă, mari proprietari, avocați, preoți, învățători, notari. Aceștia de multe ori, de asemenea, desfășurau o activitate politică intensă, finanțată din salariile obținute de la aceste institute. Aici se închide cercul, politicul și economicul, ambele atât de necesare și importante în pregătirea și transpunerea în practică a Unirii au fost strâns legate de aceste Institute bancare românești. Dar toate acestea, și încă multe altele, sunt pe larg descrise în lucrarea ce urmează a fi prezentată luni la Cluj.

-Cum se poate achiziționa albumul colecției și ce proiecte viitoare aveți pentru colecția dvs?

Tirajul este de 1000 exemplare. Se poate achiziționa printr-o asociație cultuală, care va distribui lucrarea, la cerere. Proiecte am foarte multe. De exemplu, Timișoara, Capitala culturală europeană mi se pare o oportunitate foarte bună de a prezenta hârtiile de valoare istorice din zonă, atât prin expoziții cât și prin lucrări publicate. Acum lucrăm la prezentarea Aradului și a județului Arad, urmează prezentarea Timișorii și a județelor Timiș și Caraș-Severin. Astea ar trebui să apară în decurs de un an. Ulterior aș vrea sa continuăm să publicăm, să prezentăm, fie pe ramuri economice fie pe zone geografice. Mă gândesc și la o lucrare tip Album pentru publicul internațional, ceva de genul Top 100, cu piese reprezentative și cele mai frumoase, cu text puțin, care să apară tradus în mai multe limbi străine, în limbile cele mai importante.

-Cum și cine desena aceste titluri de valoare, ce știți despre realizarea lor și despre acești desenatori foarte minuțioși?

Grafica și designul țin de tipografie, unele tipografii erau specializate în tipărirea hârtiilor de valoare, care atunci, desigur, încă nu erau istorice. Unele din ele sunt concepute de gravori importanți, artiști de foarte bună calitate. În lucrare sunt urmărite aceste aspecte, se acordă atenție tipografiilor și gravorilor, în măsura în care sunt cunoscute. De altfel, unul din proiectele mele de viitoare ar fi un studiu al colecției din punct de vedere artistic, referitor la tipografi, la gravori, la stilurile artistice, la simbolurile și tematicile folosite.

-Acum dvs dețineți acțiuni la vreo societate românească?

Urmăresc cu mult interes, tot ce tine de economia României, a diferitelor țări, cea mondială, a UE, bursele internaționale, $, țiței, tot. Știu că bursa din România a crescut, anul trecut, parcă cu cca.35%. Urmăresc evoluția acțiunilor Banca Transilvania S.A. la bursă dar acum nu dețin acțiuni la vreo societate românească.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Liviu Oancea says:

    Este strămoșul retelei de bănci cooperatiste de astăzi, CREDITCOOP, capital 100% romanesc. Prima agenție a fost deschisa la Rășinari (prin anul 1880), județul Sibiu. În ordine au urmat după Institut Bancile Populare, Cooperativele de credit și azi Bancile Cooperatiste

Postaţi un comentariu