Ce faci când locul de parcare îți este ocupat de o altă mașină

Una dintre cele mai problematice situații cu care se poate confrunta un șofer este să își găsească locul de parcare ocupat de o altă mașină, fără posibilitatea de a-l contacta pe proprietarul autoturismului. Zilnic, Poliția Locală răspunde la zeci de astfel de reclamații, iar în cele mai multe cazuri se lasă cu amenzi și tractarea mașinii buclucașe. Legislația în vigoare are însă problemele ei, iar lucrurile se complică cu atât mai mult atunci când nu mai vorbim despre locuri de parcare cu abonament, închiriate de la autoritățile locale, ci de locuri de parcare private, pentru care o persoană este proprietar „cu acte”. Într-o astfel de situație, „păgubitul” se trezește într-o horă a neputinței, în care joacă Poliția Locală, Primăria și Poliția Rutieră și în care ești împins să comiți cu bună știință o ilegalitate pentru a-ți rezolva problema.

Problema

Situația concretă arată în felul următor: proprietar de apartament deține cu acte 13 mp de teren aferenți unui loc de parcare lângă blocul în care locuiește. Zona nu este amenajată astfel încât să arate ca o parcare, iar locurile sunt delimitate mai degrabă pe fugă (fără marcaje pe asfalt, plăcuțe sau alte indicatoare). Totuși persoana în cauză apare ca proprietar al terenului în toate actele. Este deci proprietarul de drept al locului de parcare.
Loc de parcare pe care, într-o zi, apare o altă mașină. Autovehiculul este părăsit pe respectivul loc de parcare fără ca șoferul să lase un număr de telefon. Mașina nu este recunoscută de nimeni, astfel că nimeni nu îi știe proprietarul. Proprietarul locului de parcare rămâne astfel cu o mașină străină pe proprietatea sa. Timp de trei zile, proprietarul locului de parcare lasă bilete pe mașină, dar situația nu se schimbă. Moment în care începe călătoria în desișul absurd al legislației în vigoare.

În mod normal, dacă locul de parcare ar fi închiriat de la autoritățile locale, situația s-ar rezolva simplu: proprietarul sună, Poliția Locală intervine, ridică mașina și problema este rezolvată. Locurile de parcare se închiriază de la Primărie, prin licitație publică, organizată în urma unei hotărâri de Consiliu Local. Temeiul legal este legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, unde la art. 123 spune că bunurile proprietate publică sau privată a unității administrativ – teritoriale se închiriază prin licitație publică, organizată în condițiile legii. Dacă se închiriază conform legii, cu contract de închiriere, atunci, beneficiarii folosesc locul de parcare tot timpul, nu doar între anumite intervale orare.

Când însă ești proprietarul cu acte al respectivului spațiu, paradoxal, lucrurile se complică. Un apel la Poliția Locală mai degrabă complică situația, în condițiile în care, agentul îți va spune că instituția pe care o reprezintă nu poată să intervină pe proprietatea privată, chiar și când solicitarea vine din parte proprietarului. Aici apare și primul șoc, în momentul în care, în mod logic, întrebi ce este de făcut în acest context: tehnic vorbind, fiind proprietate privată, proprietarul poate acționa așa cum crede de cuviință. Sunt numeroase cazurile în care proprietarii chiar aleg această cale, iar situația degenerează într-un scandal sinistru, la care tot Poliția trebuie ulterior să intervină.

Ce poți totuși să faci? Este bine de știut că a distruge un bun aflat chiar și fraudulos pe un spațiu pe care ești proprietar poate atrage după sine chiar probleme de ordin penal, distrugerea fiind infracțiune. Concret, proprietarul trebuie să facă nici mai mult, nici mai puțin decât o petiție către Poliție, în care să ceară identificarea proprietarului mașinii. Poliția nu va furniza datele respectivului șofer unei persoane fizice și rămâne doar speranța că bazele de date ale autorităților sunt suficient de actualizate astfel încât proprietarul mașinii în acte să fie chiar cel care a părăsit mașina pe locul de parcare în cauză. Partea mai proastă este însă că procedura poate dura chiar și o săptămână, timp în care proprietarul de drept al locului de parcare nu are posibilitatea de a utiliza locul pe care cel mai probabil a plătit câteva mii de euro.

Dincolo de limita ridicolului este faptul că, într-o astfel de situație, Poliția Locală poate să intervină pentru a tracta mașina, dar numai în măsura în care respectiva mașina blochează o cale de acces. Astfel, rămâne portița de la limita legii, în care proprietarul poate să își elibereze locul de parcare dacă, în vreun fel care nu afectează respectivul bun, acesta ajunge să îi încurce și pe alții. Este aproape evident însă faptul că, o astfel de rezolvare a situației poate degenera într-un scandal monstruos, și toate acestea pentru că legea este făcută în așa fel încât, proprietarul de drept al unui spațiu nu poate să beneficieze de sprijinul oficial al autorităților care, mai mult, ajung chiar să îl încurajeze pe păgubit să își facă dreptate cu mâna lui.

În această situație, problema s-a rezolvat cum nu se poate mai prost: după ce proprietarul locului de parcare l-a găsit într-un final pe șofer, acesta a mutat mașina pe un alt loc privat de parcare. În doar câteva ore, tot în lipsa unui număr de telefon la care să îl contacteze pe șofer, proprietarul respectivului loc de parcare a vandalizat mașina, lăsând-o cu un geam spart.

Tehnologia vine cu soluții

Soluții ar fi, însă pentru așa ceva este nevoie de viziune: fie din partea celui care construiește un ansamblu rezidențial, fie, la scară largă, din partea autorităților locale.

În esență, puțin sunt proprietarii de locuri de parcare într-atât de îndrăgostiți de respectivul spațiu încât să pretindă ca acesta să fie liber la orice oră. Cei mai mulți dintre șoferi ar fi de acord să „împartă”, locul de parcare cu alți participanți la trafic, în acele ore în care ei oricum se află la serviciu.

Tocmai aceasta a fost și ideea celor de la Yeparking, o aplicație mobilă prin care șoferii să poată cădea la înțelegere atunci când vine vorba despre parcări.

„Ideea de bază din spatele sistemului pleacă de la faptul că avem foarte multe locuri de parcare cu abonament, locuri care în marea parte a zilei sunt goale pentru că lumea este la serviciu cu mașina sau este plecată în altă parte. Noi am zis să facem o soluție prin care facem schimb de locuri. Practic, în momentul în care ajungi într-un anumit cartier și există loc liber, să poți parca pe acel loc, dar cu acceptul proprietarului, pentru a nu deranja. Aplicația vrea în primul rând să intermedieze și să faciliteze această practică”, explică Mihai Lodoaba, unul dintre dezvoltatorii aplicației

YeParking crează astfel o comunitate în care posesorul unui loc de parcare cedează pentru câteva ore locul său unui alt proprietar de loc de parcare. Pentru cei care doresc să intre în comunitate dar fie locuiesc în chirie, fie pur și simplu nu dețin locuri de parcare, va exista o variantă prin care aceștia să plătească parcarea.

„Aplicația este gratuită pentru toată lumea și ne gândim la niște metode prin care cei ce își pun la dispoziție locurile de parcare să fie și recompensați financiar. Practic, cine ocupă locul de parcare, să plătească. Asta va fi o parte gândită pentru cei care folosesc aplicația, dar nu își pun la rândul lor la dispoziție locul de parcare. Astfel, cumva trebuie să contribui la comunitate”, mai spune Mihai Lodoaba.

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Adrian says:

    Cred că locurile private intră la “tulburare de posesie” și e de competentă Poliției (nu a localurilor). Faptă penală.

  2. George says:

    …incurcati detinerea/posesia cu proprietatea…in cazul celor inchiriate de la administratia locala,NU AI DREPTUL DE SUBINCHIRIERE…inainte de a scrie prostii e bine sa studiati legislatia…poate faceti o aplicatie si pt bunul simt…sau cum ii spune?…common sense,ca in limba maternal va e greu…

    • eu says:

      Subinchiriere nu, dar in spiritul legii si al sistemului poate fi folosit acest sistem. Ba chiar ar fi foarte interesant un fel de sistem in care poti cere sa folosesti un loc de parcare daca il pui si pe al tau la dispozitie.

  3. Marian says:

    În alte țări, nu stiu daca si în România, locurile de parcare aflate pe teren proprietate privată sunt marcate cu galben sau ceva asemănător.

  4. Nei says:

    Am un loc de parcare proprietate intr un cartier rezidențial, dar locul meu este cel mai mic (cf liniilor trase pe ciment) si nu pot deschide bine macar o portiera. Nustiu daca vecinii au suprafața mai mare cumpărată si nustiu cum sa fac. Multumesc!

Postaţi un comentariu