Care sunt planurile de guvernare ale cabinetului propus de premierul desemnat Nicolae Ciucă

Programul de guvernare PNL-UDMR, depus sâmbătă la Parlament, de premierul desemnat Nicolae Ciucă conține măsuri pe termen, scurt, mediu și lung pentru depășirea crizei energetice, centrate pe protejarea consumatorului casnic și sprijinirea mediului economic.

„Abordarea crizei energetice se va realiza prin implementarea de măsuri eficiente pe termen scurt, mediu și lung, care vizează atât schimbarea paradigmei consumului gospodăriilor, precum și identificarea de măsuri complementare la plafonarea temporară a prețului energiei, compensarea facturilor la energie și amânarea la plată pentru consumatorul vulnerabil. Guvernul PNL își propune transformarea acestei crize energetice într-o oportunitate de accelerare a investițiilor în domeniul energetic, în vederea asigurării independenței energetice a României, precum și a tranziției către energia verde și diminuarea emisiilor de CO2”, se arată în documentul programatic.

Guvernul Nicolae Ciucă și-a fixat prin programul de guvernare ca aprobarea bugetului pentru anul 2022 să aibă loc până la finalul acestui an, o altă țintă asumată vizând reforma sistemului de pensii și reforma salarizării în sectorul public.

Premierul desemnat și-a propus să realizeze reforma sistemului de pensii prin digitalizarea și evaluarea dosarelor de pensii și prin elaborarea unei noi legislații care să aducă echitate, sustenabilitate și reducere a discrepanțelor între cuantumurile pensiilor celor care au desfășurat activități similare și au avut contribuții similare la sistemul de pensii.

De asemenea, guvernul se angajează și la reforma salarizării în sectorul public prin eliminarea inechităților, stimularea performanței și reașezarea sistemului de sporuri.

Alt sector pe care și-l asumă pentru reformare este sistemul de învățământ obligatoriu, reformă care ar presupune creșterea autonomiei unităților de învățământ, în scopul identificării și implementării unor măsuri specifice pentru prevenirea și reducerea abandonului școlar.

Distribuie:

Postaţi un comentariu