Balul Operei se reinventează sub bagheta Operei Naționale Române: va avea un format clasic, iar principalul invitat va fi publicul

Daniel Metz, Florin Estefan și Matei Miko / Foto: Dan Bodea

Balul Operei 2018 va fi organizat pe 3 martie, de la ora 19:00, de Opera Română Cluj și va avea parte de un concept clasic, cu inspirație vieneză, în cadrul căruia publicul este principalul invitat. Sala Mare a Operei Române se va transforma în sală de bal, iar clujenii vor fi invitați la vals. Acestea însă nu sunt singurele noutăți ale acestei ediții.

Balul Operei a fost organizat în ultimii 24 de ani de către medicul Matei Miko. Acesta a mărturisit, în cadrul unei conferințe de presă, că din cauza unor probleme de sănătate, dar și a vârstei de 66 de ani pe care urmează să o împlinească în curând, că a decis să predea ștafeta, întrucât organizarea acestui eveniment reprezintă un efort considerabil. Astfel, acesta i-a vândut prietenului său și omului de afaceri, Daniel Metz, brandul Balul Operei, iar Metz a concesionat brandul Operei Naționale Române Cluj-Napoca, care va organiza această ediție a balului, în stil propriu. Cu toate acestea, Matei Miko va rămâne Consilier Onorific al evenimentului.

Potrivit directorului Operei Române Cluj-Napoca, Florin Estefan, conceptul de anul acesta va fi unul simplu. Balul va avea două părți: partea muzicală, care va include spectacolul propriu-zis, dar și decernarea premiilor și un dineu.

Invitație la vals

Organizatorii au anunțat faptul că vor fi acceptați la eveniment doar invitații care respectă dress code-ul impus de rigoarea acestui eveniment, Black tie. / Foto: Dan Bodea

La finalul spectacolului, Sala Mare a Operei Române se va transforma în sală de bal, astfel că toți participanții vor putea dansa vals, tango sau cha cha. Sala va fi reorganizată special pentru acest eveniment: va deveni continuarea firească a scenei. Cele aproximativ 500 de scaune existente în sală vor fi acoperite de un platou uriaș. Pe marginea ringului vor exista 180 de scaune. Astfel, invitații pasionați de dans, vor putea să demonstreze că fac cu adevărat parte din acest eveniment ce le este dedicat în totalitate.

Noua echipă de creație a Balului Operei este formată din: dirijorul Tiberiu Soare, regizorii Mihaela Bogdan și Petre Năstase, scenograful Anca Pintilie și coregraful Pavel Rotaru. Întrucât ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri, tematica Balului Operei 2018 va sublinia identitatea culturală a țării noastre, mai precis, unitatea în diversitate a valorilor materiale și spirituale născute pe teritoriul românesc care, deși se situează la confluența a trei regiuni europene – centrală, estică și sud-estică – rămâne unul puternic individualizat. Programul artistic al serii va cuprinde momente lirice și coregrafice speciale, susținute de Orchestra, Soliștii și Ansamblul de Balet al Operei Naționale Române Cluj-Napoca. Programul va include totodată momente muzicale reprezentative din repertoriul dramatic și instrumental autohton.

Clujenii au ocazia să îi susțină pe tinerii artiști din cadrul Transylvania Opera Academy

Participanții Balului Operei 2018 vor suține, atât prin achiziția biletelor la eveniment, cât și prin donații oferite în seara acestuia, programul de burse lunare pentru cei 11 artiști care fac parte din Transylvania Opera Academy. Acesta este cel mai recent proiect cultural-artistic și academic al Operei Române și urmărește formarea și îndrumarea către excelență a unor tineri promitățori care, prin reușita în cadrul acestei sesiuni de audiții, se bucură de privilegiul unui an de studiu cu artiști consacrați.

Prețul biletelor este cuprins între 260 și 490 de lei. Acestea pot fi achiziționate aici. 

Regizorul Petre Năstase/ Foto: Dan Bodea

Balul Operei va fi doar Balul Operei

„Toată suprafața sălii va fi acoperită și va deveni un platou uriaș pe care se va dansa, se va cânta, vom transforma toată această sală într-un platou al evenimentului. Ne-am inspirat din tradiția balului operei de la Viena. Anul acesta este un nou început, doar pe partea de format. Perinitatea mesajului se va păstra prin acordarea premilor.  Partea dedicată artei o vom asigura cu echipa operei din Cluj. De ce? Eu vin din București. Aveți aici una dintre cel mai mari opere din țară, poate chiar ați depășit în acest moment opera din București, opera din Cluj având mult mai multe spectacole în stagiune decât cea din București. Rolul nostru este unul destul de greu, pentru că trebuie să păstrăm toate valorile acumulate timp de 25 de ani și să aducem ceva nou, proaspăt, dar într-o manieră clasică. De această dată, Balul Operei va fi doar Balul Operei. Vom fi axați doar pe conținutul artistic pe care îl poate oferi această echipă minunată pe care o are Opera Națională Română Cluj-Napoca.

Sper ca acest bal să aibă un final fericit prin stilistica și prin maniera de a primi oaspeți. Cel mai important lucru este că trebuie să transmitem un mesaj foarte important celor care vor veni la bal. Ei trebuie să respecte dress code-ul acestui eveniment. De ce? Acest eveniment nu este făcut doar de artiștii care vor performa. Acest eveniment este un eveniment de PR, un eveniment monden, al cărui personaj principal este publicul. Dacă publicul nu va înțelege acest lucru, eu nu voi fi deloc fericit. Mesajul este următorul: veniți la acest eveniment și respectați dress code-ul pe care ni-l dorim: black tie! Toată lumea în smoking, toată lumea în rochii de seară! Personajul principal va fi publicul!

Sper să vedem în aceste loje oameni importanți, oameni care pot influența cultura, care pot influența economia Clujului, milionarii pe care îi știm cu toții! Să vină aici să își plătească o lojă cu 5.000 de euro sau 10.000, 20.000, 30.000 de euro! De ce? Pentru ca acești bani să se regăsească în spectacolele pe care le va face Opera Română Cluj-Npaoca de acum înainte”, a declarat regizorul Patre Năstase.

Premii

Ca în fiecare an, în cadrul Balului Operei se oferă Premii de excelenţă în domeniul artistic, ediţia din 2018 a Balului Operei onorând rezultatele deosebite prin următoarele trei premii: Premiul „Alexandru Fărcaş” pentru tinere talente care constă într-o operă de artă oferită de Remus Pop din colecţia personală; Premiul „Dimitrie Popovici-Bayreuth” din partea Operei Române şi Premiul „Seniorii Cetăţii” din partea Consorţiului Universităţilor Clujene.

Bugetul de anul acesta depășește suma de 50.000 de euro. Spectacolul va fi transmis în direct, dar de acest lucru se va ocupa o altă televiziune, decât cea care a deținut până în acest an monopolul în ceea ce privește transmisiunile live. Cel mai probabil acestă misiune îi va reveni Televiziunii Române, care a fost an de an partenerul acestui eveniment. De asemenea, evenimentul va avea un alt prezentator, dar deocamdată organizatorii nu au dorit să dezvăluie acest amănunt.


Publicitate

1 Comentariu

  1. Marius spune:

    asa da! kitsch-ul din ultimii ani, cu raresbogdan si diverse pupeze pe post de amfitrioni, plus toata tzopenia aia care mima aristocratia, erau jenanti

Postaţi un comentariu