Aplicație mobilă pentru căpușe și insecte hematofage dezvoltată la USAMV Cluj-Napoca

 

Disciplina de Parazitologie și Boli parazitare a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca a dezvoltat, împreună cu compania Nonnagon Systems, VectExcel, o aplicație mobilă gratuită care are drept scop informarea populației asupra riscului reprezentat de bolile transmise prin vectori, de căpușe și insecte hematofage.

Aplicația VectExcel include mai multe secțiuni, unele informative altele interactive. Astfel, utilizatorii pot vizualiza în mod interactiv toate datele de distribuție geografică ale tuturor celor 32 de specii de căpușe din România, precum și ale 58 de specii de țânțari și opt de flebotomi.

Aplicația permite vizualizarea hărților reale de distribuție atât individual, pentru o specie, sau comparativ, pentru două sau mai multe specii. O altă secțiune a aplicației include calcularea probabilității prezenței în zona de localizare a utilizatorului (pe baza coordonatelor GPS generate de dispozitivul mobil) a celei mai importante specii de căpușă vector din România, Ixodes ricinus. Această specie este responsabilă printre altele de transmiterea borreliozei Lyme, a encefalitei de căpușă, dar și a altor boli vectoriale atât la om, cât și la animale.

Utilizatorii pot, de asemenea, să citească informații detaliate, pe înțelesul larg, privitoare la principalele boli transmise prin vectori în România, dar și ce măsuri să ia în cazul în care au fost mușcați de o căpușă.

”Aplicația încurajează cetățenii să se implice activ în cercetare, promovând conceptul de <citizen science>, pentru prima oară în țara noastră în domeniul bolilor vectoriale. Astfel, oricine dorește poate să trimită echipei noastre imagini sau specimene, contribuind astfel de lărgirea datelor de distribuție a artropodelor vector”, precizează Prof. dr. Andrei D. Mihalca, specialistul din cadrul Disciplinei de Parazitologie și Boli parazitare a USAMV Cluj-Napoca.

VectExcel este disponibilă gratuit atât pe sistemele Android, cât și iOS, precum și în format web, la adresa http://ce-ne-inteapa.ro

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu