APIA: Banii pentru fermieri, din 5 septembrie

Fermierii își vor primi subvențiile din această săptămână/ Foto: Dan Bodea
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) începe plăţile pentru terenuri către fermieri mai repede în acestă toamnă. Din 5 septembrie, ţăranii clujeni pot merge să-şi ridice subvenţiile care se ridică la o sumă totală de 300 milioane de euro.
Statele membre pot decide să plătească, în cadrul angajamentelor încheiate de beneficiarii măsurilor Axei II din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), un avans în cuantum de până la 75% din suma cuvenită fermierilor care au depus cereri de plată în cadrul Campaniei de sprijin pe suprafaţă 2013.

În acest context Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) împreună cu APIA au decis să efectueze plata în avans pentru beneficiarii măsurilor de dezvoltare rurală: 211 „Plăți pentru zona montană defavorizată”, 212 „Plați pentru zone defavorizate – altele decât cele montane” și 214 ”Plăți pentru agromediu”, din Axa II – Campania 2013.

Acordarea plăţilor în avans este justificată de necesitatea pregătirii unor măsuri administrative care să asigure efectuarea plăţilor către toţi solicitanţii, până la finalul implementării PNDR 2007 – 2013, dar şi pentru a veni în sprijinul fermierilor în vederea acoperirii cheltuielor necesare pentru înfiinţarea culturilor de toamnă şi pentru a încuraja respectarea bunelor practici agricole şi de mediu.
Distribuie:

Postaţi un comentariu