905 copii din Cluj rămași fără loc la creșele de stat

Foto: Dan Bodea

Bătălia pentru locurile la creșele de stat din Cluj-Napoca pentru anul școlar 2018-2019 a fost mai intensă decât admiterea de la unele facultăți. 1.475 de cereri de înscriere au fost depuse pentru 570 de locuri disponibile. Asta i-a făcut pe părinții ai căror copii au fost respinși să se revolte și să ceară autorităților locale să ia atitudine.

Înscrierea copiilor la creșe s-a făcut în perioada 7-25 mai pe baza unui dosar care conținea mai multe documente. Aceste documente aduceau dosarului un punctaj în funcție de care se întocmea lista finală a celor admiși. Pentru familiile cu un copil, punctajul maxim care se putea obține era de 20 de puncte, iar prioritate aveau familiile monoparentale, cazurile sociale și cele în care părintele aflat în concediu de creștere a copilului se întorcea la serviciu înainte ca cel mic să împlinească doi ani. Au existat, astfel, și cazuri în care copii cu punctaj maxim nu au fost declarați admiși, fiind preferați cei în situații precum cele amintite mai sus. De asemenea, punctaj suplimentar era alocat copiilor care provin din familii cu mai mulți copii minori. În cazul familiilor cu mai mulți copii, s-au primit două puncte în plus pentru fiecare copil, astfel încât au existat și punctaje de peste 20. 

Situația a atras nemulțumirea părinților celor 905 copii care au rămas fără loc la creșă. Aceștia s-au mobilizat și au formulat o petiție online prin care cer suplimentarea numărului de locuri, petiție semnată de peste 300 de persoane până acum. Tot online a fost lansată și ideea unei întâlniri a părinților care să meargă la primărie și să ceară să fie primiți în audiență la primarul municipiului. Joi dimineață, în fața Casei de Cultură a Studenților, s-au adunat însă doar șase părinți însoțiti de copii.

Pe lângă numărul mic de locuri, oamenii reproșează autorităților și faptul că situația e cunoscută de mai mulți ani, fără vreo rezolvare însă, dar și că sunt acceptați la creșele din Cluj-Napoca și copii din localitățile învecinate, în timp ce primăriile de acolo nu fac o prioritate din construcția de creșe.

„Din păcate, administrația din Cluj-Napoca nu poate rezolva problema tuturor comunelor din zonă, și Floreștiului, și Apahidei și nici nu pot refuza acele persoane. Pe de altă parte, legislația în ceea ce privește construcția de creșe este foarte rigidă. Noi, ca să facem o creșă, trebuie să identificăm un teren liber de sarcini, nu avem voie să facem mai mult de un etaj și nu putem construi contra legii. Colegii noștri de la Centrul Bugetar Creșe fac eforturi în permanență să găsească locuri, dar din păcate nu toate locurile identificate se pretează la astfel de construcții. Singura soluție deocamdată este intervenția la Guvern pentru modificarea legislației”, a explicat Iulia Perșa, reprezentantul biroului mass-media al Primăriei, părinților care s-au prezentat acolo.

Virgil Marc este tatăl unui băiețel de un an și 10 luni pe care nu are cui să-l lase în grijă, iar din iulie trebuie să se întoarcă la serviciu: „Eu am aflat în concediu că băiatul a fost respins, iar de atunci nu știu ce să fac. Vrem un răspuns de la autorități care să ne spună concret cum vor să rezolve problema. Eu nu concep că nu se poate, soluții sunt, există pârghiile necesare rezolvării acestei situații la ei în birouri. Facem și noi parte din comunitatea locală și plătim taxe și impozite, dar nu avem unde să ne ducem copiii la creșă.”

Adriana Ungurean, mama care a inițiat petiția online și care i-a îndemnat și pe alți părinți să ia atitudine spune că nu știe cum se va descurca. „Nu avem părinți care să ne ajute, nu ne permitem să plătim o bonă sau o creșă privată, așa că vom fi nevoiți să ne părăsim job-urile să stăm acasă cu copiii”, a spus femeia. 

Copiii eligibili pentru un loc la creșă trebuie să aibă între șase și 35 de luni, iar după 35 de luni pot fi acceptați la grădinițe. Astfel, reprezentanții Centrului Bugetar Creșe spun că vor mai fi puse spre distribuire locuri în data de 26 iunie, în urma eliberării unor locuri prin plecarea copiilor admiși la grădinițe deși nu au împlinit vârsta de 3 ani, însă nu se poate estima o cifră. De aceea, părinții care s-au prezentat la Primărie sunt dispuși să continue demersurile începute și vor participa la următoarea ședință de Consiliu Local pentru a-și expune problema direct edilului municipiului.

În momentul de față, orașul Cluj-Napoca dispune de 15 creșe cu un număr total de 1.142 de locuri. Până la sfârșitul anului va mai fi inaugurată o unitate pe strada Donath, în cartierul Grigorescu, care va mai adăuga un număr de 80 de locuri și sunt urmate procedurile pentru începerea unei construcții de 120 de locuri pe strada Grigore Alexandrescu, în cartierul Mănăștur. Nu se știe însă cât va dura până va fi gata aceasta având în vedere că Hotărârea de Consiliu Local care prevedea aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru cea de pe strada Donath a fost dată în octombrie 2014, cu termen de finalizare în 12 luni, iar clădirea va fi inaugurată la final de 2018.

4 Comentarii

  1. timeia spune:

    pe langa cele mentionate mai sus luau puncte si cei care mai aveau frati…nu e maxim 20 de puncte:)

    • Sebastian spune:

      Maxim 20 de puncte au primit copii care sunt singuri la parinti. („Pentru familiile cu un copil, punctajul maxim care se putea obține era de 20 de puncte”) Nu e nimic de mentionat in plus.

    • ioan spune:

      s. au referit la maxim de punctaj la categoria de familie (2 părinți si un micut). oricum s. a creat un haos total si trebuie reactionat. intr. o societate sanatoasa, administrație responsabila astfel de situatii nu isi aveau locul

Postaţi un comentariu