UPDATE: 80 de angajați ai Salinei Ocna Dej protestează în subteran față de inechitățile salariale

UPDATE: Minerii de la Salina Ocna Dej vor relua lucrul în această noapte la ora 23, dar vor continua negocierile cu conducerea companiei pentru rezolvarea revendicărilor lor salariale.

”În această noapte de la ora 23 minerii vor începe să lucreze în subteran. Deci nu vor mai dormi în subteran, ci vor relua lucrul. Între timp continuăm protestul chiar dacă vom munci și activitatea la salină se va relua. Vom mai avea o rundă de negocieri cu conducerea companiei marți”, a declarat liderul de sindicat George Mogojan.

Acesta a spus că pe parcursul protestului nu s-au înregistrat nici un fel de probleme.

——————–

Aproximativ 80 de angajați ai minei de sare Ocna Dej continuă un protest început luni, aceștia hotârnd miercuri să se blocheze în subteran pentru a atrage atenția asupra nerespectării de către conducerea SALROM a unor promisiuni salariale, printre care creșteri ale lefurilor dar și un al 13-lea salariu.

Activitatea la Salina Ocna Dej este blocată începând de luni, 14 noiembrie, când cei 327 de angajați au refuzat să mai lucreze și să intre în mină. Ei au revendicări salariale în contextul în care, spun ei, au respectat toate planurile de producție.

„Revendicările sunt de natură salarială. Practic, oamenii au avut de îndeplinit un target pentru o perioadă de 10 luni, targetul de producție a fost respectat, dar promisiunile nu s-au mai respectat din punctul lor de vedere. În contractul colectiv de muncă este stipulat că dacă se respectă indicatorii, se poate acorda și al 13-lea salariu. Cererile lor sunt justificate și întemeiate, dar Salrom are 7 sucursale, printre care și cea din Ocna Dej, care are o treime din producția totală”, a explicat liderul Sindicatului ”Solidaritatea” din cadrul Salinei Ocna Dej, George Mogojan.

Protestul a degenerat miercuri, când 80 de muncitori s-au blocat în subteran și și-au petrecut noaptea în mină. Ei nu au putut fi înduplecați nici de către directorul Societății Naționale a Sării, Dumitru Matei, care nu a avut succes în negocierile cu angajații.

„A fost aici directorul general și am avut o rundă de discuții. Încercăm să detensionăm situația, dar este în puterea conducerii să se remedieze situația. Așteptăm orice ajutor. Cu conducerea nu am ajuns la niciun rezultat și angajații nu au putut fi convinși să renunțe la protest”, a mai spus George Mogojan.

Cei 80 de oameni se află în continuare în mină și țin legătura cu suprafața, unde se află și o ambulanță ce poată să intervină în caz de urgență.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu