60 la sută din personalul universităților din România este de acord să se vaccineze anti-Covid. Vezi care este situația la Cluj

Universitatea Tehnică Cluj Foto: Dan Bodea

După prima etapă de consultare privind disponibilitatea personalului din învățământul superior privitor la vaccinarea anti-Covid, a reieșit faptul că 59,64 la sută din acesta dorește acest lucru. În învățământul de stat, este dispus să se vaccineze un procent de 60,86 la sută din personal, în timp ce în învățământul privat, procentul coboară la doar 45,81 la sută.

În ce privește universitățile clujene, situația arată în felul următor:

Universități de stat:

  • Universitatea Tehnică – 68,88% (1.596 de persoane din totalul de 2.317)
  • USAMV – 70,80% (599 persoane din totalul de 846)
  • UBB – 65,16% (2.862 persoane din totalul de 4.392)
  • UMF – 64,66% (1.010 din totalul de 1.562)
  • Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” – 41,83% (128 persoane din totalul de 306)
  • Universitatea de Arte și Design – 75,93% (164 persoane din totalul de 216)

Universități private:

  • ”Bogdan Vodă” – 74,00% (57 persoane din totalul de 75)
  • ”Sapientia” – 61,88% (310 persoane din totalul de 501)

 

Lista completă a preferințelor de vaccinare a personalului din universitățile din România poate fi consultată pe site-ul Ministerului Educației.

Distribuie:

Postaţi un comentariu