3,80 este media pe care a obținut-o Klaus Iohannis de la aproape 200.000 de români pentru activitatea din cei nouă ani de mandat prezidențial

După 9 ani de mandat prezidențial, activitatea președintelui Klaus Iohannis este evaluată cu media generală 3,80 de cei aproape 200.000 de cetățeni români care i-au acordat note.
În perioada 1 decembrie 2023 – 3 ianuarie 2024, cetățenii României au fost invitați să ofere note de la 1 la 10, exact ca la școală, într-un catalog online deschis, care ilustrează gradul de satisfacție față de modul în care președintele țării și-a îndeplinit cele mai importante atribuții constituționale, dar și promisiunile formulate în campaniile electorale din 2014 și 2019.
Pe platforma ”Notele lui Klaus”, cele mai proaste note au fost acordate pentru numirile prim-miniștrilor (media generală 3,00) și pentru modul în care președintele a îndeplinit promisiunile sale electorale din 2014 și 2019 (”România Lucrului Bine Făcut” și ”România Normală”), la ambele materii media finală fiind 3,10.
Cele mai bune note au fost acordate pentru Reprezentarea Țării (media finală 4,60), Conducerea Armatei și Apărarea Țării (media finală 4,50) și Gestionarea Situațiilor de Criză (media finală 4,40), dar nici la aceste capitole președintele Iohannis nu a reușit să obțină nota 5 minimă pentru a trece clasa. În consecință, conform standardelor școlare din România, președintele țării poate fi declarat nu doar corigent la toate materiile, dar și repetent, fiindcă rezultatele evaluării sunt, pe absolut toate cele 10 criterii de evaluare, mai mici decât nota minimă necesară.

Președintele României este cel mai cunoscut angajat din România și cel mai bine plătit dintre cei care activează în funcții publice, de aceea l-am ales ca exemplu pentru această campanie. Este evident, din rezultatul obținut, că o mare parte din angajatorii domnului Iohannis, respectiv cei aproape 200.000 de cetățeni care au răspuns acestei provocări, sunt extrem de nemulțumiți de munca acestuia.
Media generală obținută îl declară repetent, dar în anul în care i-a mai rămas din ultimul mandat președintele ar putea să își schimbe atitudinea și modul de lucru, pentru a arăta că înțelege semnalul critic primit în această evaluare publică. Prin această campanie, am vrut să demonstrăm că orice persoană aflată într-o poziție de putere, fie că este politician sau manager într-o organizație, poate fi evaluată de cei pe care îi conduce și se poate folosi de feedback-ul primit pentru a își corecta comportamentul și a își îmbunătăți performanța.
Noi în România îi tratăm cu o exagerată considerație pe cei care dețin o poziție de putere și de aceea ei devin aroganți și încep să creadă că doar ei știu cel mai bine ce au de făcut. Managerii ar face o treabă mult mai bună dacă și-ar asculta mai des și mai serios angajații, iar politicienii ar trebui să înțeleagă că sunt angajații cetățenilor și că trebuie să ceară din când în când opinia cetățenilor despre modul în care își îndeplinesc atribuțiile legale și promisiunile electorale

”, spune Doru Șupeală, fondatorul proiectului Hacking Work și inițiator al campaniei ”Notele lui Klaus”.

Proiectul ”Notele lui Klaus” este un proiect de educație civică și profesională realizat de un grup de profesioniști și antreprenori din Cluj, care fac parte din echipele MAPERS și Hacking Work. Acest proiect are ca ca scop înțelegerea corectă a importanței feedback-ului, evaluării și managementului continuu al carierei în obținerea performanțelor individuale și colective în plan profesional, inclusiv în cazul celor care dețin roluri de conducere și putere.

Distribuie:

Postaţi un comentariu