Danezii şi englezii se vor „îndulci” cu miere din Sălaj
Mierea apicultorilor de pe Valea Barcăului, judeţul Sălaj, procesată şi ambalată de o întreprindere socială deschisă acolo de Fundaţia „Agapis”, va ajunge de săptămâna viitoare pe mesele danezilor şi englezilor.
Mierea de pe Valea Barcăului, devenită deja un soi de brand al Sălajului după ce Fundaţia „Agapis”, care procesează produsele apicole din zonă într-o făbricuţă deschisă la Valcău, a promovat-o la mai multe târguri internaţionale, va fi vândută de săptămâna viitoare în magazine din Danemarca şi Marea Britanie. Vestea ne-a dat-o Alin Prunean, directorul Fundaţiei „Agapis”, cel care şi-a făcut din promovarea delicateselor făcute din mierea de pe Valea Barcăului un scop în viaţă. „Danemarca este o piaţă interesantă, unde produsele sănătoase, naturale, sunt apreciate”, spune Prunean, precizând că pe lista produselor care se vor vinde în magazinele de acolo se vor număra mierea cu nucă şi propolis, mierea cu scorţişoară, mierea cu polen şi propolis, dar şi un produs conceput recent la Valcău şi care, probabil, este singular pe piaţă: miere cu cacao. Tot de săptămâna viitoare, produsele apicole de la Valcău vor ajunge şi în Marea Britanie.
Promovarea produselor apicole din Sălaj nu se opreşte aici. Alin Prunean spune că la începutul lunii septembrie este programată deschiderea unui magazin online, unde amatorii de astfel de delicatese şi le vor putea comanda printr-un simplu click.
Făbricuța din fosta primărie
Locul în care iau naştere aceste delicatese este o făbricuţă deschisă în Valcău de Jos în 2011 de Fundaţia „Agapis”, care a câştigat o finanţare în urma participării la competiţia naţională „Beneficii economice din investiţii sociale“ organizată de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Cu banii obţinuţi de acolo, cu ajutor de la un sponsor şi cu sprijinul Primăriei Valcău, care a concesionat spaţiul pentru 49 de ani, făbricuţa a fost pusă pe picioare. Amenajată în fosta clădire a primăriei, făbricuţa cu trei angajaţi ascunde şi alte delicatese, 100 la sută naturale: miere cu polen şi propolis, miere cu nucă şi propolis, miere cu prune uscate, miere cu scorţişoară sau cuişoare, prune uscate umplute cu miez de nucă, miere cu chilli, miere cu cafea şi, mai nou, şi miere cu cafea. Totul ambalat în cutii pe care scrie, cu mândrie locală, „Valea Barcăului“.
„Este o reţetă despre cum micii producători locali ar trebui să se promoveze singuri, despre cum ar trebui să meargă ei direct la beneficiari, nu să aştepte să vină intermediarii la ei. Este, dacă vreţi, o lecţie despre respectul faţă de natură, faţă de sănătate, faţă de calitate“, explică Alin Prunean, directorul executiv al Fundaţiei „Agapis“, care a pus fabrica pe picioare.
Materie primă sută la sută locală
De la mierea pusă în borcane, până la nucile de umplut prunele uscate, totul este produs la Valcău ori în satele din împrejurimi. Mierea este cumpărată de la Papp Miklos, un localnic care stăpâneşte tainele apiculturii de 50 de ani. În vârstă de 68 de ani, vălcăuanul are grijă de peste 200 de familii de albine şi este acum liniştit ştiind că are cine să-i cumpere mierea.
Şi mâna de lucru este tot locală. Pentru Ecsedi Maria, deschiderea fabricii a venit ca o mană cerească. „Am lucrat la Şimleu, la Filatura, dar s-a închis şi am intrat în şomaj. În zonă nu ai, efectiv, unde să te angajezi – sunt doar două ABC-uri, dispensarul, şcoala şi primăria“, povesteşe femeia de 48 de ani, care are doi copii şi are grijă şi de mama sa.
Pe lângă promovarea producătorilor locali, fabrica de la Valcău a fost deschisă şi pentru a crea locuri de muncă într-o zonă în care investiţiile sunt aproape inexistente.
Produs exclusivist
Mierea de pe Valea Barcăului este promovată şi ca şi produs exclusivist, ambalată în recipiente unicat şi vândută la un preţ de aproape 400 de euro pachetul (recipient din sticlă argintat, realizat manual şi înseriat de un cunoscut meşter din Sibiu, alături de o linguriţă de argint masiv cu logoul zonei şi de un suport de stejar făcut de un meşter din Cluj şi lustruit cu ceară de albine de o tânără artistă locală).
Mierea din Sălaj a ajuns şi în mâinile prinţului Charles, care a primit de la Alin, în 2010, un coş cu produse apicole şi fructe uscate de la Valcău. Moştenitorul Coroanei Britanice ar fi trebuit să ajungă anul acesta în Sălaj, pentru a vedea cu ochii săi de unde provin aceste produse, însă programul vizitei sale în România nu i-a permis, se pare, să vină şi aici.
Opinii
OPINIE | Să iubim Crăciunul, pentru că e miracolul vieţii
Peste câteva ore doar, vom simți cu toții bucuria Naşterii Lui. Și vine vremea
De la un palaneț împărțit la trei, în România, la farfuria cu escargots la Ritz
Cineva mi-a reprodus discuția dintre trei tineri studenți care coborau de la Clinici.
Liberalii oficializează segregarea şcolară, în siajul gândirii USR
Guvernul a identificat două nevoi reale. Pe de o parte, copiii au nevoie să fie
Congresul PNL. Cine strică marfa o plăteşte
Nu daţi vrabia din mână, oameni buni, pe cioara nebună de pe gard, îi conjură
Apocalipsa după UNTOLD. Pista de atletism distrusă, iar gazonul de un milion de euro e înlocuit cu unul de 180.000
An după an daunele materiale provocate de cel mai mare festival de muzică electronică
ADVERTORIAL
La ce să fii atent când alegi creatina și cum compari corect produsele
Alegerea unui supliment pe bază de creatine merită făcută după informațiile concrete de pe
Jocurile de live casino – experiență superioară în divertismentul digital
Jocurile de live casino online au început, practic, ca un experiment. În urmă cu mai bine de un
Gard între vecini: regulile generale și ce trebuie să verifici înainte să începi lucrarea
În satele și orașele din inima Transilvaniei, de la Cluj-Napoca, Turda și Dej, până la
Destinație de vacanță
Clujul s-a asociat cu județele Alba și Bihor pentru dezvoltarea turistică a Țării de Piatră din Apuseni
Consilierii județeni au adoptat astăzi proiectul de asociere pe 10 ani între județele Alba,
Ofertă irezistibilă pentru un sejur la mare. A început ”Litoralul pentru toți”
Românii pot petrece, începând de astăzi, un sejur pe litoralul românesc cu preţuri ce pornesc
Arteră spre inima Balcanilor (III): Bosnia și Herțegovina, încremenită în proiect
Pe lângă Szeged-Belgrad-Niș-Skopje, o altă arteră care ajunge în inima Balcanilor este prin
Cele mai recente articole

De la rădăcini la inteligență artificială: FICT 2026 aduce literatura în centrul Clujului

La ce să fii atent când alegi creatina și cum compari corect produsele

FITT 2026: Clujul devine pentru patru zile o scenă internațională de teatru, muzică și arte

10 ani de WonderPuck: o scenă pentru adulți și spectacole la 30 de metri înălțime, la Cluj-Napoca

Casa Bogdánffy din Cluj-Napoca devine un nou spațiu pentru arta contemporană

Jocurile de live casino – experiență superioară în divertismentul digital

Gard între vecini: regulile generale și ce trebuie să verifici înainte să începi lucrarea

Cum scazi factura la energie în 2026 fără să sacrifici confortul termic

Palme d’Or-ul lui Cristian Mungiu, „FJORD” – proiecție unică în 13 iunie, simultan în 90 de cinematografe din 52 de orașe din România

TIFF transformă Clujul, pentru a 25-a oară, în capitala filmului. Programul complet al festivalului a fost finalizat