De ce e astăzi Clujul „fruncea” provinciei

Dacă cineva ar spune că dezvoltarea accelerată care a dus Clujul pe locul doi în ţară îşi are începuturile şi a fost favorizată de izolarea din perioada naţionalistă a primarului Gheroghe Funar, aceasta ar fi o afirmaţie greu de acceptat. Şi totuşi, asta susţine un reprezentant român al unei prestigioase firme de audit multinaţionale. Să o luăm de la începuturi.

La mijlocul anilor 90, Timişoara era cel mai occidentalizat oraş din România. Cauzele invocate puteau fi multe, geografice, istorice, de profil social, un lucru era de netăgăduit: timişorenii urau comunismul, voiau o ţară ca afară, pe care o şi aveau în mult mai mare măsură decât ceilalţi români. Am vizitat Timişoara ca adolescent în fiecare vară şi chiar dacă nu mă simţeam în largul meu între oameni orientaţi spre speculă şi câştig, oraşul avea destule atracţii. De acolo au provenit primii mei jeanşi (şi următorii), primii pantofi Otter, acolo am urmărit la televiziunea iugoslavă prima scenă erotică, primele concerte ale unor trupe vestice, primul concert pe stadion al unui star, celebra Lepa Brena. In timp ce Clujul flămânzea şi suferea de frig sub conducerea unor prim-secretari lipsiţi de iniţiativă şi curaj, directorul combinatului de porci Comtim discuta direct cu Ceauşescu şi hrănea întreg oraşul. Diferenţa dintre Timişoara şi Cluj era cea dintre Cluj şi (hai să nu spunem cine) în prezent.

După Revoluţie, prăpastia s-a mărit. Având deja deprinderi utile în economia de piaţă, timişorenii au îmbrăţişat capitalismul cu entuziasm. Sute de investitori europeni, în principal din Italia, au descins în oraşul cel  mai deschis pentru afaceri cu vestul. Pe când Timişoara prospera cu bani din afară, Clujul a luat-o în sens opus, alegându-l primar pe Gheorghe Funar, un naţionalist care şi-a făcut rapid un renume în mediul de afaceri refuzând o investiţie a Coca-Cola. Capitalul străin găsea închisă poarta oraşului drapat în tricolor. Primarul îi primea cu glume stânjenitoare şi îi descuraja pe investitorii occidentali (au existat şi excepţii, un olandez pentru care Funar a desfiinţat o linie de troleibuz ca să  construiască o benzinărie la intrarea în oraş).  Ostilitatea primarului şi presa internaţională proastă au izolat oraşul, însă paradoxal, au avut şi un efect benefic pe termen lung. Fără să fie sufocaţi de capitalul străin, în Cluj au prosperat întreprinzători autohtoni ceea ce a făcut din oraş un pol al capitalului românesc. Prima bancă românească din provincie a fost deschisă la Cluj şi, până la închiderea şi condamnarea şefilor ei la închisoare, Banca Dacia Felix a contribuit la formarea unei grup de oameni înstăriţi care ulterior au continuat să investească în zonă. Oraşul a primit în exces fonduri de la guvern, obţinute prin şantajarea PDSR, partenerul de la guvernare al lui Funar (excela în această practică vicepreşedintele PUNR, Ioan Gavra). Banii românilor au inundat apoi Clujul scoşi din buzunarele depunătorilor la Caritas. Clujul a devenit mai prosper şi mai bine administrat decât alte oraşe  şi, cu renumele de bun gospodar obţinut pe banii altora, Funar a fost votat de opt la sută dintre români la prezidenţialele din 1996 şi a mai stat încă opt ani în scaunul de la Primărie.

Au fost opt ani în care Clujul la început a decăzut şi apoi a crescut în urma mediei naţionale. Funar a devenit o paria pentru administraţiile de la Bucureşti care au stopat fluxul de bani spre oraş. Când l-a îndepărtat pe Funar, în 2004, Clujul era ca o plantă care aştepta ploaia să o transforme în junglă. În timp record, s-au deschis două mall-uri, egalând numărul celor din Timişoara. Venirea Nokia la Cluj a fost o bombă mediatică punând regiunea extinsă a Clujului pe harta marilor investiţii internaţionale. După opt ani în care banii guvernului au ocolit oraşul, aceştia au revenit doldora deoarece noul primar Emil Boc era preşedintele celui mai mare partid de guvernământ. Boc a crescut apoi devenind chiar prim-ministru, plecarea lui  lăsând Clujul pe mâna unui edil întreprinzător şi eficient (şi pentru propriul buzunar, Sorin Apostu ispăşind în prezent ultimele luni dintr-o condamnare la închisoare de …..). Universităţile clujene au răspuns nevoii investitorilor de mână de lucru instruită şi astfel Clujul a început o poveste de succes în domeniul IT. Guvernul şi autorităţile locale au investit constant în aeroport până acesta s-a ridicat pe locul doi în ţară. Cu gândul la câştigarea alegerilor din 2012, edilii PDL au iniţiat cu susţinere guvernamentală, ridicarea unui stadion modern (plătit cu ani de închisoare de un vicepreşedinte de consiliu judeţean) şi o sală a sporturilor. Ambele obiective au un impact derizoriu pentru sportul clujean şi au fost criticate pentru că nu-şi acoperă costurile, în schimb au facilitat desfăşurarea unor competiţii sportive internaţionale şi spectacole artistice relevante, mult peste ce se întâmplă în alte locuri din ţară cu excepţia Bucureştiului. Evenimentele sportive şi de enterttaiment le întrec acum chiar şi pe cele din capitală, unde încă nu s-a construit o sală polivalentă comparabilă cu cea din Cluj şi unde cea mai mare arenă din ţară, Naţional Arena, e închisă în lipsa avizului pompierilor.

În tot aceşti ani, Timişoara a înaintat mai încet decât Clujul şi pare că a rămas uşor în spatele oraşului de pe Someş. O analiză comparativă a celor două oraşe bazată pe studiul  „Heroiu et al, Romania- competitive cities: reshaping the economic geography of Romania, 2013” că Timişoara rămâne principalul competitor al Clujului cu o serie de avantaje structurale pentru municipiul din Ardeal între care capacitatea superioară de a genera venituri locale şi calitatea superioară a vieţii. Pentru a înţelege acest ultim aspect şi  amploarea afacerii cu timp liber în Cluj e de notat că pe locul trei între motoarele economiei locale clujene sunt restaurantele.  Poate părea o ocupaţie frivolă să ţii un restaurant, şi trebuie menţionat că majoritatea sunt iniţiative ale întreprinzătorilor locali care au prosperat în perioada când Clujul a fost oraş închis, însă nu este aşa. Pe lângă contribuţia lor la economia locală, restaurantele sunt un mediu conector unde ciocnirile de idei dau naştere la inovaţii, mai ales într-un oraş unde convieţuiesc mulţi oameni angrenaţi în domenii de vârf. Este una din tezele sociologului Ray Oldenburg care susţine importanţa cafenelei ca un al „treilea spaţiu”, un mediu diferit de lumea mai izolată de acasă sau de la serviciu care fertilizează inovaţia.

Tot un spaţiu în care proximitatea fizică, de această dată a unor artişti, a generat un curent neeegalat în alte zone ale ţării şi lăudat pe plan mondial este Fabrica de Pensule din Cluj. „Al doilea oraş al României a produs o fabrică de superstaruri în pictură în frunte cu Adrian Ghenie”, se arată pe site-ul prestigioasei case de licitaţii Christie’s.

Clujul este astăzi admirat  de locuitorii altor oraşe, însă propria ascensiune conţine şi un avertisment.  Geografia economică nu e un tablou static, ierarhiile oraşelor sunt permanent în mişcare. Timişoara înaintează ceva mai încet însă păstrează câteva atuuri. Oraşul de pe Bega  este deja conectat pe autostradă cu vestul şi, cu excepţia câtorva tronsoane, cu Bucureştiul pe când Clujul mai are de aşteptat să se încheie construirea  Autostrăzii Transilvania. De asemenea, Timişoara are o concentrare ceva mai mare de persoane care ajung cu automobilul în centrul oraşului în mai puţin de 60 de minute. Clujul are mai mulţi locuitori, dar Timişoara are o comunitate extinsă mai largă, ceea ce poate reprezenta un avantaj competitiv. Sociologii americani constată că diversitatea  sporeşte creativitatea oraşelor mari. „Cu cât un oraş este mai mare, cu atât creşte varietatea produselor manufacturate şi, de asemenea, cu atât sporesc atât numărul, cât şi dimensiunile micilor întreprinzători”, Jane Jacobs, în „Moartea şi viaţa marilor oraşe americane”.

Un eveniment care are loc în acest an poate fi decisiv în stabilirea unei ierarhii care să dăinuie. Clujul şi Timişoara nu concurează doar în competiţia naţională, sunt şi principalii competitori pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, cu toate beneficiile economice presupuse de o asemenea desemnare. În funcţie de cine va fi ales, vom şti dacă Timişoara este fixată pentru mult timp într-o poziţie inferioară sau va redobândi motivaţie să conteste întâietatea Clujului.

Articole pe aceeași temă:

Economia judeţului Cluj: câteva repere

Clujul ia faţa Timişoarei

Vedere din Timișoara de la regizorul Florin Iepan: „Clujul este un oraș participativ și o zonă importantă pentru dezbatere”

Ce-i lipseşte Clujului pentru a evolua pe termen lung

Cum se vede Clujul de la Iași: E-o cale-atât de lungă…