Statuia lui Matei Corvin din Piața Unirii arată ca nouă. Curățarea ei a costat 4.000 de lei
Statuia din bronz a lui Matei Corvin din Piața Unirii din Cluj-Napoca a fost curățată după ce în urmă cu aproape trei săptămâni a fost vandalizată, fiind murdărită parțial cu o vopsea de culoare maro. Potrivit angajaților care au curățat statuia, munca propriu-zisă a durat câteva ore, lucrările încheindu-se în jurul orei 17:00.
Curățarea statuii a costat 4.000 de lei, bani fiind alocați de Consiliul Local.
Citiți și: Statuia lui Matei Corvin din Cluj-Napoca a fost vandalizată
Primăria Cluj-Napoca a depus o plângere penală la IPJ Cluj după vandalizarea statuii lui Matei Corvin, care a fost împroşcată cu vopsea maro. „Şi spatele calului şi soclul din piatră au fost murdărite de vopsea. Am luat legătura cu Poliţia Locală şi verificăm imaginile de pe camerele video instalate în zonă. Sperăm ca făptaşii să fie prinşi şi traşi la răspundere”, a spus viceprimarul Horvath Anna pe 29 iunie, citată de Mediafax.
[stextbox id=”custom”]
Grupul statuar Matei Corvin a fost inaugurat în anul 1902, fiind opera sculptorului maghiar Fadrusz Janos. Pe lângă statuia ecvestră din bronz a lui Matei Corvin, grupul statuar mai cuprinde statuile celor patru generali ai săi – Paul Chinezu, Blasius Magyar, Ştefan Szapolyai şi Ştefan Bathory. Acesta a fost restaurat în perioada 2009 – 2010 cu sprijinul financiar al Guvernului Ungariei, care a alocat 400.000 de euro acestui proiect, dar şi al Guvernului României, care a contribuit cu o sumă similară.
Regele Ungariei, Matei Corvin, a fost fiul lui Iancu de Hunedoara şi al lui Erzsebet Silagyi, şi s-a născut la Cluj în 23 februarie 1443.
[/stextbox]
Vineri, un teribilist s-a urcat pe statuie si a agatat steagul romaniei in coroana regelui si pe sulite niste haine albe. Cum se vede din imagini, avea fata acoperita. Politia l-a urmarit si l-a incatusat pe langa casa memoriala a regelui, langa o terasa. http://i60.tinypic.com/ipsdo7.jpg ; http://i61.tinypic.com/2dvo9bs.jpg ; http://i57.tinypic.com/mlqq91.jpg