Istoria ciocolatei – darul zeilor pentru muritori

Formele în care există astăzi ciocolata sunt nenumărate. Există diverse arome, diverse gusturi, diverse culori, dar şi diverse combinaţii de ciocolată, care încântă oamenii din toată lumea.

Ciocolata are o istorie de 4.000 de ani – patru milenii în care a fost considerată un dar al zeilor pentru muritori, având proprietăţi miraculoase. În cea mai mare parte din istoria sa, însă, ciocolata nu a arătat aşa cum o ştim noi astăzi, ci a fost consumată sub formă de băutură. Forma sa solidă a fost inventată exact la timp ca să ajute soldaţii să reziste în luptele grele din cel de-al doilea război mondial. În prezent, mulţi oameni nu îşi imaginează viaţa fără ciocolată, iar produsul se găseşte în diverse forme şi arome, simple sau sofisticate. Aceasta este, pe scurt, istoria ciocolatei.

Băutură mistică

Antropologii au descoperit că populaţiile de dinaintea olmecilor, populaţii antice mezoamericane, produceau o primă formă a ciocolatei în jurul anilor 1900 înaintea erei noastre. Aceste populaţii cultivau arbori de cacao în pădurile tropicale din America Centrală; culegeau boabele, le puneau la fermentat, le prăjeau şi apoi le măcinau, formând o pastă pe care o amestecau apoi cu apă şi diverse arome – vanilie, miere, ardei iuţi – ca să obţină o băutură spumoasă şi condimentată.

Olmecii, aztecii şi mayaşii au observat că băutura este una revigorantă, energizantă şi chiar afrodisiacă, astfel că au început să creadă că are proprietăţi mistice şi spirituale. Prin urmare, mayaşii venerau un zeu al arborilor de cacao şi le ofereau băutura cea specială conducătorilor, războinicilor, preoţilor şi nobililor, în cadrul unor ceremonii sacre.

Aztecii au numit băutura obţinută din boabele de cacao „Xocolatl”; conchistadorii spanioli au găsit această denumire aproape imposibil de pronunţat, deci au transformat-o în „chocolat”, ca, mai apoi, englezii să o schimbe în „chocolate”.

Cei bogaţi beau ciocolata din vasele special decorate de artizani. Aceste artefacte sunt martorele prezenţei ciocolatei în viaţa de zi cu zi a mayaşilor. Unele descriu regi, zei şi chiar animale bând ciocolată. Cuplurile mayaşe beau ciocolata ca parte a logodnei lor şi a ceremoniei nunţii.

Monedă de schimb

Boabele de cacao deveniseră chiar o monedă de schimb foarte valoroasă în zonă, în condiţiile în care aztecii nu puteau cultiva arborii în zonele lor. Prin urmare, au început un negoţ cu mayaşii. Unele surse arată că împăratul aztec Montezuma obişnuia să bea circa 50 de căni de ciocolată pe zi, pentru a-şi mări energia şi libidoul. Acesta consuma băutura dintr-o cupă de aur şi i-a dat şi un nume: Xocolatl (sau “tchocolaltl”, după alte surse). Montezuma cunoştea legenda care spunea că zeul Quetzalcoatl, a adus cacao cerească pe pământ şi descria astfel ciocolata: „O băutură divină, care dă rezistentă şi luptă împotriva oboselii. O cupă din această băutură preţioasă permite unui om să meargă o zi întreagă fără să mănânce”.

Ca şi mayaşii, aztecii consumau băutura de ciocolată tot amară, condimentată cu arome, adăugând însă şi achiete (seminţele Copacului de Annatto), ceea ce a determinat ca textura să devină roşie-sângerie.

Ciocolata ajunge în Europa

Se presupune că primele boabe de cacao au fost aduse în Europa de Cristofor Columb, în jurul anului 1503, însă nimeni nu ştia la ce folosesc, aşa că nu s-au bucurat de prea multă atenţie.

Câţiva ani mai târziu, conchistadorul spaniol Hernán Cortés a descoperit Lumea Nouă şi a observat afinitatea lui Montezuma pentru această băutură. Aşadar, când s-a întors în Spania, din Mexic, în 1528, şi-a umplut galionul cu boabe de caco şi cu echipamente necesare pentru a produce băutura de ciocolată.

Spaniolii au considerat băutura prea amară pentru gustul lor, astfel că au mai scris o filă din istoria ciocolatei: au îndulcit-o, adăugând trestie de zahăr. În plus, au descoperit că ciocolata este mai gustoasă servită fierbinte. Spaniolii preparau ciocolata aşa cum învăţaseră de la nativii americani, prăjind şi pisând boabele.

În timpul civilizaţiilor precolumbiene, boabele de cacao serveau ca monedă de schimb, iar amanda (pulpa de cacao) se folosea pentru prepararea “băuturii zeilor”, “tchocolatl”, ciocolata cu efecte stimulatorii pentru înlăturarea oboselii şi cu gust foarte plăcut.

Populaţia Spaniei a început, treptat, să aprecieze gustul ciocolatei, rezervată în prima fază aristocraţiei. Totuşi, ei nu au împărtăşit cu restul Lumii Noi secretul acestei băuturi în următorul secol. De două ori, mai întâi în 1579, apoi în 1587, navele britanice au capturat nave spaniole încărcate cu boabe de cacao, dar nu şi-au dat seama ce conţineau acestea – în 1579, englezii au crezut că nava spaniolă transporta excremente de oaie.

La început, ciocolata a fost văzută ca un fel de medicament, pe care medicii îl recomandau pentru tratarea febrei, răcirea corpului, ca adjuvant pentru digestie şi ca medicament ce atenua durerea. Abia mai târziu băutura a început să fie consumată de plăcere, în familiile înstărite.

Rezervată pentru aristocraţi

În timpul secolului 16, Biserica Catolică Spaniolă a început consumul de ciocolată drept energizant, aceasta devenind astfel cunoscută ca o băutură clericală de post. Însă, după dezbateri îndelungate, Biserica a permis oamenilor să bea ciocolata ca substitut nutriţional la mâncare în timpul perioadelor de post.

Potrivit unei legende, un grup de piraţi englezi au introdus băutura în Anglia după ce au confiscat ciocolata de pe o navă spaniolă. O altă legendă spune că negustorii italieni au aflat secretul ciocolatei în timpul unei călătorii în Spania.

Ciocolata a ajuns în Franţa ca parte a dotei prinţesei spaniole Maria Tereza la căsătoria sa cu regele. Astfel, ciocolata era ridicată la stadiul de simbol, rezervat prin decret regal doar pentru membrii aristocraţiei franceze. Potrivit unei legende, la ciocolată avea acces doar regina Ana de Austria, soţia lui Louis XIII, care se declara ca fiind dependentă de ciocolată.

Alte surse spun că cei care au făcut public modul de preparare a acestei băuturi, ce a fost rapid adoptată la Curtea Regală din Franţa şi apoi din Marea Britanie, au fost călugării spanioli. Cert este că nobilimea occidentală a fost fascinată de ciocolată: Mariei Antoaneta îi plăcea atât de mult, încât a creat o poziţie regală pentru ciocolatierul ei.

Primul magazin în Londra

În doar câţiva ani, băutura de cacao făcută din pudră produsă în Spania a devenit populară în întreaga Europă, în Olanda, Italia, Franţa, Germania; în jurul anului 1520 a ajuns în Anglia. Aici, produsul nu era rezervat numai aristocraţiei; oricine avea bani o putea cumpăra. În 1657, s-a deschis primul magazin de ciocolată la Londra, fiind urmat rapid de multe altele. S-au deschis cluburi speciale, asemănătoare cafenelelor, unde oamenii de afaceri se întâlneau să fumeze, să încheie afaceri şi să socializeze la o ceaşcă de ciocolată.

Secolul 19 a adus multe schimbări şi inovaţii, inclusiv în producţia de cacao. A fost inventată presa de cacao, înlesnind procesul de producţie, ceea ce a dus la o scădere a preţului şi transformarea ciocolatei într-un produs mai accesibil.

Pe măsură ce cererea de ciocolată creştea din ce în ce mai mult în Europa, s-au înmulţit şi producătorii, iar ciocolata era vândută inclusiv ca medicament. Spre exemplu, firma Chocolat Menier, înfiinţată în Franţa în 1816, vindea ciocolata sub formă de capsule sau pudră. Ulterior, s-a renunţat la această întrebuinţare, iar ciocolata a rămas doar desert.

Presa de cacao a fost inventată de Conrad Van Houten, iar tatăl acestuia este cel care a amestecat pentru prima oară pudra de cacao cu untul de cacao, pentru a da produsului finit o mai bună consistenţă.

Ciocolată solidă, ciocolată cu lapte

În anul 1828, în încercarea de a obţine un “praf de ciocolată” mai fin din boabele de cacao, olandezul C. J. Van Houten a reuşit să izoleze pentru prima dată untul cremos al acestora. Considerat o vreme drept o curiozitate, untul de cacao a fost amestecat, în 1847, cu un lichior de ciocolată, de către firma engleză Fry and Sons, rezultatul fiind prima ciocolată solidă, cu un gust dulce şi o culoare foarte închisă.

Ciocolata cu lapte este cel mai căutat sortiment în prezent, ciocolata neagră fiind apreciată doar de 5-10 % dintre consumatorii acestui produs.

În 1875, Daniel Peter şi Henri Nestle s-au asociat pentru a introduce laptele în ciocolată.

Popularitatea bomboanelor de ciocolată a explodat pur şi simplu după Primul Război Mondial, când ciocolata a fost inclusă drept raţie fiecărui soldat înrolat. Până în 1930, existau deja 40.000 de diferite sortimente de ciocolată.

Ciocolata s-a întors pe pământul de origine atunci când coloniştii englezi au dus-o cu ei în coloniile din America de Nord. Ei au format Statele Unite ale Americii şi Canada, acolo unde trăiesc acum cei mai mari consumatori din lume – atât de ciocolată, cât şi de cafea. Mai mult de jumătate din producţia totală globală de ciocolată se consumă în acea parte a lumii, de unde a şi pornit întreaga poveste a boabelor de cacao.

Ciocolata belgiană, cea mai rafinată

În prezent, cea mai renumită ţară pentru calitatea ciocolatei este Belgia. În secolul 17, Ţările de Jos făceau parte din Imperiul Spaniol, astfel că au făcut cunoştinţă devreme cu boabele de cacao – primele urme datează din anul 1635 şi au fost găsite în mănăstirea Baudeloo din Ghent.

În 1697, Heinrich Escher, care era pe vremea aceea primarul oraşului elveţian Zürich, a gustat ciocolata cu ocazia vizitei sale la Brussles. A fost atât de încântat şi entuziasmat de această băutură, încât a luat cu el în Elveţia câteva mostre de ciocolată. Astăzi, aceasta este una din ţările cu cel mai mare consum de ciocolată pe cap de locuitor.

Ciocolata a devenit din ce în ce mai populară în rândul publicului larg din Belgia, însă producţia la scară largă a început abia în a doua jumătate a secolului 19. Prin colonizarea statului african Congo, Belgia a dobândit acces la producţia directă de boabe de cacao. Industrializarea procesării boabelor de cacao a contribuit la mărirea producţiei şi consumului de ciocolată. În 1910, în Belgia lucrau 2200 de persoane în industria ciocolatei, număr ce a crescut la peste 6000 în 1937.

Secretele belgienilor

Potrivit specialiştilor, ciocolata belgiană este atât de apreciată datorită ingredientelor folosite, de cea mai bună calitate. Aceasta are o savoare pură de cacao, pentru că la fabricarea ei se foloseşte numai unt de cacao pur, fără alte grăsimi.

Ingredientele tradiţionale ale ciocolatei belgiene sunt masa de cacao, zahărul din trestie de zahăr şi untul de cacao, în proporţii variate. Procesul de producţie de asemenea contribuie la calitatea ciocolatei belgiene, fiind unul tradiţional şi mai degrabă artizanal decât industrial, succesul fiind garantat de talentul producătorului şi de reţetele (de multe ori secrete) transmise din generaţie în generaţie.

Tot belgienii au inventat şi pralinele, adică bomboanele de ciocolată cu umplutură. În 1912, Jean Neuhaus Jr. crea prima pralină cu umplutură de “crème fraîche”, care a devenit un succes imediat. Imediat după aceea a fost creat şi ambalajul special conceput pentru praline, numit “ballotin”, o cutie elegantă. De atunci s-au produs numeroase versiuni ale pralinei, în combinaţii variate ale ingredientelor şi cu forme deosebite.

[stextbox id=”custom”]

Ciocolata în timp de război

Ciocolata a jucat un rol deosebit şi în timpul războiului – unii spun chiar că a contribuit la câştigarea acestuia, prin „participarea” la „D-Day”, debarcarea în Normandia. Guvernul american a cerut soluţii pentru mâncarea soldaţilor, care trebuia să fie consistentă, să le dea energie, dar să fie uşor de cărat. Singura care îndeplinea toate aceste cerinţe era ciocolata. Aşadar, compania Hershey a fost solicitată să vină în ajutor. Guvernul a cerut, în 1937, fabricarea unui baton de ciocolată care să îndeplinească următoarele criterii: să cântărească 4 uncii (113 grame), să aibă o valoare energetică mare, să reziste la temperaturi înalte şi să aibă un gust “puţin mai bun decât un cartof fiert”. Produsul final a fost denumit „D ration bar” şi era un amestec de ciocolată, zahăr, unt de cacao, pudră de lapte şi făină din ovăz. Amestecul era prea gros pentru aparatura fabricii de ciocolată Hershey, aşa că tabletele au fost făcute manual. Erau foarte dense şi tari, astfel că soldaţii muşcau cu greutate din ele, iar gustul era foarte amar. Prin urmare, mulţi soldaţi au spus că ar fi preferat să mănânce un cartof fiert, iar şi mai mulţi le aruncau la gunoi.

Pe eticheta tabletei scria că trebuie consumată încet, în circa jumătate de oră, şi că poate fi dizolvată în apă fierbinte, pentru obţinerea unei băuturi.

[/stextbox]

Cum s-a modificat consumul de ciocolată:

• 1689: Hans Sloane a folosit lapte în loc de apă pentru a prepara băutura de ciocolată.
• 1828: Casparus van Houten a inventat o modalitate de a extrage, prin presare, unul de cacao din boabele de cacao, astfel punând bazele producerii ciocolatei în formă solidă.
• 1840: compania Berwaerts a produs primele tablete din ciocolată solidă presată în Belgia.
• 1847: Joseph Fry, din Londra, creează primul baton de ciocolată, adăugând mai mult unt de cacao şi mai puţină apă reţetei.
• 1857: Jean Neuhaus a deschis primul magazin de dulciuri în care vindea şi ciocolată amăruie în formă de tablete.
• 1875, Daniel Peter şi Henri Nestleau au adăugat lapte condensat, dând naştere primului baton de ciocolată cu lapte.

[stextbox id=”custom”]

Ciocolata în artă

Ciocolata este descrisă ca un produs de lux şi în multe picturi, semn că era considerată specială. „Ciocolata de dimineaţă”, o pictură de Pietro Longhi (1701-1785), arată o femeie din Veneţia savurând o cană de ciocolată imediat după trezire.

Un alt tablou, „La Tasse de Chocolat”, semnat de Jean-Baptiste Charpentier (1728-1806), îi înfăţişează pe membrii familiei Ducelui de Penthièvre, vărul regelui Ludovic al XVI-lea, care savurează băutura de ciocolată. Pictura arată că în rândul aristocraţiei franceze din secolul 18 ciocolata era un produs foarte la modă.

[/stextbox]