CFR / Directă de 2, 7 milione de euro în imaginea FRF

CFR Cluj și-a primit cele 24 de puncte înapoi și a urcat pe locul 3 în Liga 1 / Foto: Dan Bodea

CFR Cluj și-a primit înapoi cele 24 de puncte cu care a fost penalizată de comisiile Federației Române de Fotbal (FRF). Decizia a fost anunțată, vineri la prânz, de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne. După ce a ascultat ambele părți implicate în cauză, avocații FRF, respectiv reprezentanții CFR, în frunte cu avocatul elvețian Jorge Ibarolla, Tribunalul Sportiv a decis că în ziua în care CFR a intrat în insolvenţă nu se putea lua nicio decizie disciplinară împotriva ei.

Succesul înregistrat de gruparea ardeleană în Elveția este încă o lovitură grea pe care forul de la București o încasează în plin, știrbind definitiv credibilitatea unei federații care nu a câștigat niciodată un proces împotriva unei echipe din campionatul pe care FRF îl păstorește. Victoria CFR-ului era așteptată în condițiile în care avocatul Jorge Ibarolla este fost judecător TAS și coleg al judecătorului englez englez Mark Andrew Howell, în compania Rex Sports, care pregătește juriști în specializarea dreptului sportiv.

Însă, victoria CFR-ului la TAS împotriva FRF-ului nu va aduce linişte financiară la echipa din Gruia. E adevărat că oadată cu modificarea clasamentului, în care CFR Cluj a urcat până pe locul 3 odată cu returnarea celor 24 de puncte, ardelenii vor încasa 2, 7 milioane de euro din drepturile TV, însă, o mare parte din această sumă va merge pe onorariul avocatului Jorge Ibarolla, la care se adaugă un comision de succes consistent din suma pe care vișinii o vor încasa din drepturile TV.

Apoi vor trebui achitate o parte din datoriile acumulate de club față de foști și actuali jucători. Cert este că CFR-ul a scăpat de grijile retrogradării și de iminența falimentului și, în plus au dat o lovitură dură federației a cărei conducere ar trebui să-și anunțe demisia, sau să concedieze membrii comisiilor din cauza cărora forul de la București s-a făcut din nou de râs în lumea întreagă.

”Decizia este corectă, pentru că noi jucătorii nu meritam să fim sancționați pentru lucruri care nu țineau de activitatea noastră. În teren noi am demonstrat că avem valoare și că am câștigat cinstit toate punctele, inclusiv cele cu care am fost penalizați”, a reacționat căpitanul CFR-ului, Ciprian Deac. ”Mă aşteptam la această decizie de la TAS. Am avut nişte apărători excepţionali, iar avocaţii şi-au făcut meseria. Nu aveam cum să pierdem pentru că legea insolvenţei ne dădea dreptate. S-a făcut un abuz mare împotriva CFR-ului atunci cînd s-a luat decizia de a ni se lua cele 24 de puncte”, a declarat și președintele Iuliu Mureșan, pentru gsp.ro.

Reprezentanții FRF au anunțat că forul mai are o cale de atac, la apel, dar că Federația Română de Fotbal va analiza oportunitatea utilizării ultimei căi de atac împotriva acestei decizii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu