“U” / La revedere Lemnaru!

Valentin Lemnaru (foto, la minge) a fost în acest sezon doar o umbră a golgheterului din campionatul trecut, iar antrenorul Falub l-a dat afară / Foto: Dan Bodea

”U” Cluj se pregăteşte pentru viitorul sezon al Ligii a II-a şi inevitabil au apărut şi primele măsuri, după egalul de luni seara, 0-0 cu Astra, rezultat care a pecetluit prcatic soarta Universităţii. Enervat de lipsa de combativitate a fostului golgheter al „Şepcilor roşii”, Vali Lemnaru, antrenorul Adrian Falub a decis să renunţe la serviciile atacantului de 30 de ani.

Decizia nu este deloc surprinzătoare în condiţiile în care Lemnaru nu a mai marcat din decembrie anul trecut, de la acel 6-1 în deplasare cu Ceahlăul Piatra Neamţ. Atunci Velentin Lemnaru a reuşit să înscrie două din cele 3 goluri ale acestui sezon.

În plus, Adrian Falub a declarat încă de la primele meciuri pe banca Universităţii că nu este dispus să aştepte la infinit descătuşarea lui Lemnaru, pe o evidentă pantă regresivă după transferul la Steaua Bucureşti, din vara anului trecut. Cu cele trei goluri marcate în acest campionat, Valentin Lemnaru este al doilea în topul eficacităţii fotbaliştilor de la ”U”, după Mengolo şi Nuno Viveiros, ambii cu câte 4 reuşite.

Distribuie:

Postaţi un comentariu