“U” / Fericire amendată
Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a sancţionat bucuria lui Cristi Pojar, după victoria Universităţii Cluj în faţa rivalei CFR. În minutul 87 al partidei amintite, tehnicianul secund al „Şepcilor roşii” s-a descătuşat şi a sărbătorit bucuria înscrierii golului victoriei alături de fani şi de marcatorul Vlad Morar.
Alături de elevii săi antrenorul s-a îndreptat înspre peluza ocupată de galeria universitarilor pentru a se bucura împreună, însă, gestul său a fost amendat din cauză ă Pojar a părăit spaţiul tehnic şi va sta în tribune la următoarele două partide ale lui ”U”. De partea cealaltă, oficialii cluului CFR vor trebui să achite o amendă de 5.000 de lei amendă, pentru gestul lui Petrucci care l-a lovit cu gheata în gură pe Viveiros.
Fotbaliştul feroviarilor va sta pe tuşă şi următoarele 3 jocuri. În altă ordine de idei, clubul CFR a anunțat că renunță să acționeze în instanță civilă Comisia de Disciplină din cadrul FRF, în încercarea de a-și recupera cele 24 de puncte cu care a fost depunctată, așteptând răspunsul Tribunalului de Arbitraj Sportiv al UEFA.