Bosch dezvoltă noi tehnologii pentru conducerea automată a autovehiculelor

Mașina care se conduce singură.

În anii ’80, Hollywood, „fabrica americană de vise”, a creat serialul de acţiune „Knight Rider”, care prezenta un Pontiac Firebird Trans Am vorbitor pe nume K.I.T.T., care se conducea singur. Aproape 30 de ani mai târziu, conducerea automată nu mai este o fantezie.

„Pas cu pas, Bosch transformă ştiinţifico-fantasticul în realitate”, declară Dr. Dirk Hoheisel, membru al consiliului de administraţie Bosch. Autovehiculele echipate cu tehnologia Bosch se pot conduce singure în anumite situaţii, de exemplu în blocajele în trafic sau la parcare. Bosch îşi va prezenta soluţiile la Vehicle Intelligence Marketplace în cadrul târgului CES din Las Vegas, care se desfășoară în perioada 6 – 9 ianuarie 2015.

Bosch, unul dintre cei mai mari furnizori de soluţii pentru mobilitate din lume, lucrează la conceptul de conducere automată încă din 2011, în două centre – în Palo Alto, California şi în Abstatt, Germania. Echipele din cele două oraşe se pot baza pe o reţea mondială, inclusiv din România, de peste 5.000 de ingineri Bosch în domeniul sistemelor de asistenţă pentru şoferi. Motivaţia din spatele activităţii de dezvoltare la Bosch este siguranţa. La nivel mondial, se produc anual aproximativ 1, 3 milioane de accidente în trafic soldate cu decese, iar cifrele sunt în creştere. În 90 la sută dintre cazuri, cauza este eroarea umană.

Augmented Reality

Peste 10 ani, autovehiculele vor fi complet automate

Scutirea şoferilor de anumite sarcini în situaţiile critice poate salva vieţi. Studiile sugerează că, doar în Germania, până la 72 la sută dintre toate coliziunile din spate, care sunt soldate cu victime, ar putea fi evitate dacă toate autovehiculele ar fi echipate cu sistemul predictiv Bosch de frânare de urgenţă. La viteze de până la 60 de kilometri pe oră, asistentul frânează automat în traficul aglomerat, accelerează şi păstrează autovehiculul pe banda sa de circulaţie.

„Bosch se aşteaptă să genereze vânzări de un miliard de euro în 2016 grație sistemelor de asistenţă pentru şofer”, declară Hoheisel. Sistemele de asistenţă sunt piatra de temelie a conducerii automate, care va fi acceptată gradual. Bosch vizează deja un nivel foarte înalt de automatizare a conducerii, prin care şoferii nu vor mai trebui să monitorizeze constant autovehiculul. „Cu ajutorul pilotului automat Bosch, până în 2020 autovehiculele se vor conduce automat pe autostradă, de la rampa de intrare până la cea de ieşire”, prezice Hoheisel. În deceniul care va urma, autovehiculele vor fi complet automate, capabile să gestioneze orice situaţie cu care se vor confrunta.

Conducere automata 3

Senzorii Bosch sunt ochii şi urechile autovehiculului

Conducerea automată afectează fiecare aspect al autovehiculului – trenul de rulare, frânele, direcţia – şi necesită o expertiză cuprinzătoare în materie de sisteme. Aceasta se bazează pe senzori care includ tehnologie radar, video şi cu ultrasunete. „Senzorii sunt ochii şi urechile care permit autovehiculelor să perceapă mediul din jur”, declară Hoheisel. Software-ul puternic şi computerele procesează informaţiile colectate şi se asigură că autovehiculul se poate deplasa în trafic într-un mod sigur şi eficient din punct de vedere al consumului de carburant.

Pe măsură ce autovehiculele preiau treptat din ce în ce mai multe sarcini de conducere, sistemele critice pentru siguranţă, precum sistemul de frânare şi sistemul de direcţie, trebuie să satisfacă cerinţe speciale. În cazul în care una dintre aceste componente se defectează, este necesar un sistem de rezervă pentru a asigura maximum de disponibilitate. Bosch are deja un astfel de sistem de rezervă pentru frâne: iBooster, un sistem electromecanic de amplificare a forţei de frânare. Atât iBooster, cât şi sistemul de control al frânării ESP sunt proiectate pentru a frâna autovehiculul – independent unul de celălalt – fără ca şoferul să trebuiască să intervină.

iBooster este esenţial pentru conducerea automată

Astfel, Bosch iBooster întruneşte o cerinţă esenţială în ceea ce priveşte conducerea automată. Amplificatorul forţei de frânare poate spori independent presiunea în sistemul de frânare, de trei ori mai rapid decât un sistem ESP. În cazul în care sistemul predictiv de frânare detectează o situaţie periculoasă, autovehiculul se opreşte mult mai rapid. În acelaşi timp, iBooster poate oferi frânarea uşoară necesară tempomatului adaptiv ACC, până la oprirea completă. În plus, este silenţios.

De asemenea, sistemul iBooster este o componentă cheie a autovehiculelor hibride şi electrice. Un motiv pentru aceasta este că nu necesită un vid, care în alte cazuri trebuie să fie generat printr-un proces complex de motorul cu combustie sau de o pompă de vid. În al doilea rând, împreună cu ESP hev (proiectat special pentru autovehicule hibride şi electrice), amplificatorul forţei de frânare poate recupera aproape toată energia de frânare şi o converteşte în energie electrică, care extinde autonomia autovehiculului. Datorită sistemului iBooster, aproape toate întârzierile tipice din trafic pot fi utilizate pentru a recupera maximum de energie de frânare pentru motorul electric al autovehiculului hibrid sau electric. Dacă autovehiculul trebuie să frâneze brusc sau dacă generatorul nu poate furniza cuplul de frânare necesar, amplificatorul forţei de frânare generează orice presiune suplimentară necesară în mod obişnuit utilizând cilindrul principal de frână.

Distribuie:

Postaţi un comentariu