CFR / Fanii CFR-ului au ieșit în stradă
După modelul suporterilor Universității Cluj, și fanii rivalei CFR au decis să iasă în stradă în semn de susținere a fotbaliștilor ”feroviari” și a stafului tehnic cpndus de Vasile Miriuță. Luni, ceva mai mult de 200 de suporteri CFR-ști s-au adunat la stadionul Dr Constantin Rădulescu, pentru a-și încuraja favoriții.
Susținătorii feroviarilor au cerut o întâlnire cu antrenorul Vasile Miriuță și cu președintele Iuliu Mureșan, acesta din urmă revenit la club, deși anunțase săptămâna trecută că intră în concediu. Fanii au cântat și au scandat numele echipei lor favorite și au afișat un banner cu inscripția: ”Nu distrugeți istoria și tradiția celei mai vechi echipe din România”. Mesajul a fost destinat patronului Paszkany Arpad și a acționarilor clubului, care au refuzat să mai finanțeze echipa din Gruia.
În frunte cu Vasile Miriuță, jucătorii CFR-ului au salutat micuța galerie prezentă la antrenamentul de luni după amiază. Mai târziu, împreună cu președintele Iuliu Mureșan, antrenorul feroviarilor a discutat cu suporterii. „S-a tot spus că voi pleca de la club, că voi abandona lupta, dar iată-mă aici alături de voi. Nu voi pleca de lângă echipă. Împreună am dominat fotbalul intern deci, refuy să mă gândesc că acest club va dispărea. Băieţii împreună cu staful tehnic fac o treabă extraordinară, suntem pe locul 2, unde nici nu visam la începutul acestui campionat şi vreau să le mulţumesc pe această cale. Vă promit că CFR nu va dispărea”, le-a transmis Mureşan suporterilor.
Antrenorul Miriuţă a ţinut să le mulţumească fanilor pentru ataşamentul arătat. „Ar fi păcat să stricăm acum ce am construit împreună cu voi, împreună cu preşedintele Mureşan. Eu vă mulţumesc pentru că sunteţi alături de noi şi vă promit că ne vom preyenta şi la următorul meci şi că îl vom câştiga”, a spus Miriuţă.
Tehnicianul nu a putut oferi un răspuns ferm atunci când a fost întrebat dacă va continua şi din iarnă să antreneze pe CFR. „Din păcate la această rugăminte a voastră mi-e greu să dau un răspuns acum, pe loc. Normal că mi-aş dori să continui la CFR, dar vedeţi şi voi cum e viaţa de antrenor, azi eşti aici, mâine numai bunul Dumnezeu ştie”, a punctat Miriuţă.
Urmăriți în continuare o galerie foto realizată de Dan Bodea.