Gesturi simple care pot schimba lumea

Florența 2014. Acum o lună, sub un pod, într-un loc ascuns de la periferie, un italian a ucis cu bestialitate o tânără româncă. Acum, noul primar al orașului anunță că va da numele ei unui parc în locul unde a fost ucisă. Zona din jurul podului autostrăzii A1 din Ugnano va deveni un spaţiu verde amenajat şi va purta numele tinerei românce, Andreea Cristina Zamfir. Acest lucru a fost anunţat de primarul din Florenţa, Dario Nardella, care a vizitat zona şi a depus un buchet cu trandafiri roşii şi flori albe la baza structurii de metal unde Riccardo Viti a legat-o, a „crucificat-o” pe fata româncă.

Ar fi putut să treacă peste tragicul eveniment, să nu revină asupra lui, cu atât mai mult cu cât studiile publice arată că românii, romii, prostituatele din Italia nu sunt foarte agreați de italieni, de localnici. Nu era, cu alte cuvinte în folosul popularității lui să se ducă acolo cu flori, cu atât mai puțin să facă din locul acela unde puțin probabil că vreun italian se simte confortabil, un parc cu numele femeii. Sondajele o arată, italienii nu-i iubesc, nu-i plac pe imigranții fără căpătâi, iar starea de tensiune dintre localnici și aceștia izbucnește din când în când cu violență.

Am scris atunci, că politicienii care tocmai își făceau campanie electorală au folosit ura și spaimele italienilor ca să le cucerească simpatia, votul. Dar ura nu este ceva cu care să te joci. Mințile mai slabe reacționează brutal, oameni fără un scop al lor, fac epede dintr-un scop presupus general, unul personal, dus la extremă. Nu-i mai poți opri. Polițiștii, alături de politicieni s-au făcut vinovați de a fi știut și ignorat faptul că sub acel pod adesea vecinii spuneau că se aud țipete. Tocmai penru că ei nu au acționat până atunci, în noaptea morții Andreei, vecinii deși au auzit țipete, nu au mai sunat la Poliție. Iată cum somnul autorităților, somnul conștiințelor poate naște monștri!

Și tocmai de aceea, gestul primarului este unul semnificativ. El le spune tuturor că așa ceva nu trebuie să se mai întâmple. Dario Nardella aprinde luminile peste câmpul de sub podul de la periferia Florenței, pentru ca întunericul să nu mai ascundă tăcerea, complicitatea. El scoate mizeria de sub preșul bălăriilor și curăță locul. Curăță, de fapt, mințile de partea aceea întunecată, a urii, căreia îi dă un nume: Andreea.

Veți spune că sunt gesturi de fațadă, că nu o mai aduc la viață pe Andreea. Nu, nu o mai aduc, dar pot să le salveze pe altele ca ea. Și de la prostituție și de la moarte, așa, simplu, cum ne-a învățat Iisus. Istoria e plină de gesturi aparent simple, goale de conținut dar care capătă sens în timp și schimbă atitudini. Ele par inutile, dar fac o fisură în mentalitate la un moment dat și încet-încet își arată rostul.

Ce s-a întâmplat în Franța cu acel copil de rom bătut cu bestialitate, arată că ura s-a întins, ca molima, devine incontrolabilă. Și atunci, cauți soluții, idei, să oprești lucrurile să n-o ia razna.

Înțelegem cu greu de ce noi suntem mai săraci ca alții și migrăm spre țările lor. Înțelegem cu greu de ce ei ne-au primit în familia europeană dar nu ne înghit, înțelegem cu greu de ce țara noastră ne vrea mai mult spălând puntea unor vase plecate în larg decât să ne creștem copiii acasă. Dar trebuie să știm că nu suntem singuri în haosul ăsta, că cineva, cumva, ne înțelege și ne tratează ca pe oameni egali lor.