“Unitate în diversitate”. Ziua Europei, sărbătorită în fiecare an pe 9 mai

Ziua Europei, sărbătorită în fiecare an pe data de 9 mai, celebrează pacea şi unitatea în Europa. Data marchează aniversarea Declaraţiei Schuman, care, în 1950, dădea naştere unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între naţiunile bătrânului continent.

În luna mai a anului 1950, lumea se afla în refacere, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Trecuseră cinci ani, iar foştii duşmani nu mai doreau decât pace, pentru a reconstrui ţările aproape distruse în urma conflictului. La 9 mai 1950, la Paris, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, a ieşit cu o declaraţie, care propunea, public, stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între naţiunile bătrânului continent.

Naşterea Uniunii Europene

Discursul cu pricina a rămas în istorie drept „declaraţia Schuman” şi propunea crearea unei organizaţii care să gestioneze, iniţial, producţia de cărbune şi oţel – prin urmare, a luat naştere Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), precursoare a ceea ce noi cunoaştem drept Uniunea Europeană. Tratatul care prevedea crearea acestui organism a fost semnat, un an mai târziu, de Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Luxembourg.

Robert Schuman spera ca, prin acest tratat care obliga rivalele istorice, Franţa şi Germania, să coopereze, să se evite un nou război; căci, odată ce tratatul era semnat, un nou conflict „ar fi nu numai de neconceput, ci şi imposibil din punct de vedere material”, credea el.

Astfel, ţările europene au început să îşi unească eforturile pentru a creşte economia şi standardul de viaţă al locuitorilor continentului. Cele şase semnatare au invitat şi alte ţări să se alăture acestei noi Europe unite, însă, în primul rând, au servit drept modele de cooperare.

Creştere economică şi surplus de alimente

În deceniul următor au început să apară şi rezultatele acestei colaborări strânse. Ţările din CECO au renunţat să mai aplice taxe vamale în cadrul schimburilor comerciale reciproce şi au căzut de acord să exercite un control comun asupra producţiei de alimente. Prin urmare, anii ’60 au înregistrat o creştere economică şi, mai ales, o creştere a confortului cetăţenilor. Cu toţii beneficiau acum de suficiente alimente, înregistrându-se chiar un surplus de produse agricole.

Văzând succesul comunităţii europene nou închegate, alte trei ţări au aderat – Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit. Astfel, la 1 ianuarie 1973, numărul statelor membre ajungea la nouă. Influenţa Uniunii Europene creştea, iar organizaţia a început să transfere sume foarte mari pentru crearea de locuri de muncă şi de infrastructură în zonele mai sărace. În 1979 au avut loc primele alegeri pentru Parlamentul European, membrii acestuia fiind aleşi prin vot direct, de către toţi cetăţenii europeni. În 1981, Grecia devine cel de-al 10-lea membru al UE.

Tot mai multe ţări membre

Europa a scăpat de ultimele dictaturi de dreapta odată cu căderea regimului Salazar din Portugalia, în anul 1974, şi cu moartea generalului Franco în Spania, în 1975. Cele două ţări s-au alăturat comunităţii europene în 1986.

Un an mai târziu, a fost semnat Actul Unic European, un tratat care pune bazele unui vast program pe şase ani, destinat soluţionării problemelor legate de libera circulaţie a mărfurilor în UE. De fapt, acest tratat a fost certificatul de naştere a ceea ce noi cunoaştem acum drept „Piaţa unică”. În 1993, la aceasta se vor adăuga cele „patru libertăţi”: libera circulaţiei a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor. Deja era o lume nouă: 1989 a marcat căderea Zidului Berlinului, urmată de reunificarea Germaniei, în 1990, iar Europa Centrală şi de Est s-a eliberat de comunism.

În 1995, UE se extindea cu încă trei state – Austria, Finlanda şi Suedia. În 2004 nu mai puţin de 10 ţări au aderat, urmate de alte două, în 2007 – România şi Bulgaria.

„Uniţi în diversitate”

Uniunea Europeană s-a cimentat tot mai mult ca şi comunitate, prin abordarea unor probleme comune, precum protecţia mediului, securitate şi apărare. A luat naştere şi aşa-numitul „spaţiu Schengen”, numit astfel după un mic oraş din Luxemburg; în cadrul acestui spaţiu, cetăţenii europeni pot să călătorească fără a li se verifica paşapoartele la graniţă. Nu în ultimul rând, milioane de tineri circulă în interiorul comunităţii, liberi să studieze în orice ţară doresc.

Cetăţenii europeni folosesc, în mare parte, şi aceeaşi monedă, euro. Introducerea acesteia a unificat, pe de o parte, pieţele, însă, pe de altă parte, a semănat discordie între membri şi a generat nenumărate discuţii.

În ultimii ani, a apărut în mai multe contexte ideea destrămării Uniunii Europene, sau cel puţin a erodării sale, prin plecarea unor membri „marcanţi”. Până în prezent, însă, această comunitate rămâne una puternică; una spre care aspiră ţări unde democraţia nu este chiar „la ea acasă”, sau în care nivelul de trai este mai scăzut.

Concluzia ar fi că, orice ar spune detractorii săi, comunitatea europeană rămâne o idee frumoasă, o speranţă de pace şi de cooperare, oricât de banal sau desuet sună asta, rămâne un spaţiu unde putem trăi, împreună şi diferiţi, „uniţi în diversitate”.

 

 

[stextbox id=”custom” caption=”Extrase din “Declaraţia Schuman”, actul de naştere al Uniunii Europene”]

• „Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă.”
• „Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rând o solidaritate de facto.”
• „Punerea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel… va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniţiei de război, dar care au fost, în acelaşi timp, cele mai constante victime ale conflictelor.”

[/stextbox]

 

[stextbox id=”custom” caption=”Statele membre ale UE şi anul aderării”]

Statele membre ale UE şi anul aderării

• Austria   (1995)
• Belgia   (1952)
• Bulgaria   (2007)
• Cipru   (2004)
• Croaţia   (2013)
• Danemarca   (1973)
• Estonia   (2004)
• Finlanda   (1995)
• Franţa   (1952)
• Germania   (1952)
• Grecia   (1981)
• Irlanda   (1973)
• Italia   (1952)
• Letonia   (2004)
• Lituania   (2004)
• Luxemburg   (1952)
• Malta   (2004)
• Polonia   (2004)
• Portugalia   (1986)
• Regatul Unit   (1973)
• Republica Cehă   (2004)
• România   (2007)
• Slovacia   (2004)
• Slovenia   (2004)
• Spania   (1986)
• Suedia   (1995)
• Ţările de Jos   (1952)
• Ungaria   (2004)

[/stextbox]

 

 

 

[stextbox id=”custom” caption=”„Unitate în diversitate” este deviza Uniunii Europene.”]

Aceasta arată că europenii s-au unit pentru a promova pacea şi prosperitatea, acceptând totodată să-şi deschidă spiritul către culturile, tradiţiile şi limbile atât de diverse ale continentului nostru.

 

[/stextbox]

 

[stextbox id=”custom” caption=”Steagul cu 12 stele aurii”]

Drapelul european înfăţişează 12 stele aurii dispuse în cerc pe fond albastru, care simbolizează idealurile de unitate, solidaritate şi armonie între popoarele Europei. Contrar aparenţelor, numărul stelelor nu are legătură cu numărul statelor membre, cercul fiind un simbol al unităţii.

Consiliul Europei, instituţie care luptă pentru apărarea drepturilor omului şi promovarea culturii europene, a adoptat drapelul actual pentru uz propriu, în anul 1955, iar pe parcursul anilor care au urmat, a încurajat proaspetele instituţii europene să adopte, la rândul lor, acest drapel. Parlamentul European a făcut asta în 1983, iar în 1985, liderii europeni au transformat drapelul în emblema oficială a Uniunii Europene (a Comunităţilor Europene, potrivit titulaturii din acea perioadă).

[/stextbox]

 

 

[stextbox id=”custom” caption=”Imnul european”]

Melodia care exprimă spiritul Uniunii Europene este un extras din Simfonia a IX-a compusă în 1823 de Ludwig van Beethoven, compozitorul care a dorit să transpună în muzică versurile poemului „Odă bucuriei”, scris de Friedrich von Schiller în 1785. Acest imn doreşte să reprezinte nu numai Uniunea Europeană, ci Europa în sens mai larg. Poemul „Odă bucuriei” exprimă viziunea idealistă a lui Schiller care îşi dorea ca toţi oamenii să se înfrăţească, viziune împărtăşită şi de Beethoven.

În 1972, Consiliul Europei a transformat „Oda bucuriei” în propriul său imn. În 1985, liderii europeni l-au adoptat ca imn oficial al Uniunii Europene. Nu este o întâmplare faptul că imnul nu are versuri, cuvinte, căci îşi doreşte să dea glas, în limbajul universal al muzicii, idealurilor europene de libertate, pace şi solidaritate.

Imnul european nu îşi propune să înlocuiască imnurile naţionale ale ţărilor membre, ci să celebreze valorile lor comune.

[/stextbox]

 

[stextbox id=”custom” caption=”9 mai înseamnă şi Ziua Victoriei”]

Dacă Vestul Europei celebrează cu numeroase evenimente Ziua Europei, pe 9 mai, în aceeaşi dată, Estul aniversează Ziua Victoriei. Pe 30 aprilie 1945, liderul nazist Adolf Hitler a cedat psihic şi s-a sinucis, simţind că, oricum, sfârşitul său şi al regimului este aproape, cu ruşii la porţile Berlinului. Bătălia Berlinului s-a încheiat pe 2 mai, cu predarea necondiţionată a capitalei către sovietici, capitulare care a fost semnată oficial cu aliaţii pe 7 mai, ora 02:41, la Rheims, însă fără reprezentaţii sovieticilor. Era stipulat ca germanii să înceteze focul pe 8 mai, ora 23.00, ora Europei Centrale. Însă Stalin n-a fost mulţumit de faptul că germanii au capitulat în faţa Aliaţilor anglo-americani, astfel că, a doua zi, la 8 mai, la Berlin a fost organizată o nouă ceremonie de capitulare, care intra în vigoare din acea zi, începând cu ora locală 23:01. Numai că la Moscova era deja 9 mai – prin urmare, ruşii au celebrat ani întregi „eliberarea de sub jugul fascist”, pe data de 9 mai. Împreună cu ei, multe ţări est-europene consideră această zi drept Ziua Victoriei. Vest-europenii, însă, consideră mai degrabă data de 7 mai drept „ziua victoriei” şi o sărbătoresc ca atare.

 

[/stextbox]

[stextbox id=”custom” caption=”9 mai, Ziua Independenţei României”]Tot pe data de 9 mai este marcată şi Ziua Independenţei României. În data de 9 mai 1877, sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor a proclamat independenţa de stat a României. Cel care a citit Declaraţia de Independenţă a României în Adunarea Deputaţilor a fost Mihail Kogălniceanu. România a semnat, în data de 4 aprilie 1877, Convenţia cu statul rus în contextul în care în Balcani se prefigura conflictul dintre Imperiul otoman şi cel Ţarist. Independenţa României, ca şi independenţa Serbiei şi a Muntenegrului, precum şi unirea Dobrogei cu România, au fost recunoscute prin Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano (3 martie 1878) şi prin Tratatul de la Berlin (13 iulie 1878).[/stextbox]