Studenţi străini amendaţi pentru şedere ilegală
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Cluj au desfăşurat în perioada 14 – 16 ianuarie mai multe acţiuni, pentru combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini.
În cadrul acestor acţiuni, au fost depistaţi cu şedere ilegală un număr de nouă cetăţeni străini (4 – Tunisia, 1 – Algeria, 1 – Israel, 1 – Sudan, 1 – Macedonia, 1 – Congo) care, la expirarea dreptului de şedere, nu au efectuat demersuri pentru prelungirea acestuia şi nici nu au părăsit teritoriul ţării noastre. „Având în vedere cele constatate, şase dintre aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă, suma totală a acestora fiind de 4.200 lei, şi trei cu avertisment. Totodată, au fost îndrumaţi să se prezinte la sediul Serviciului pentru Imigrări cu documentele necesare în vederea prelungirii dreptului de şedere, întrucât sunt înscrişi la unităţi de învăţământ superior din Cluj-Napoca şi frecventează cursurile acestora”, se arată în comunicatul de presă al instituţiei.
Inspectoratului General pentru Imigrări anunţă că va continua organizarea unor astfel de acţiuni, pentru combaterea şederii ilegale.