Piața Unirii, printre cele mai interesante locuri din lume urmărite prin webcam

Imagine din această dimineață, transmisă prin intermediul webcamului premiat

Piața Unirii din Cluj-Napoca a fost desemnată unul dintre cele mai interesante 25 de locuri din lume monitorizate de camere web în 2013. Sondajul a fost realizat de compania care gestionează cea mai mare și mai urmărită rețea de webcamuri din lume, Earthcam.

Camera din Piața Unirii, denumită TransylvaniaCam, redă non-stop imagini din centrul Clujului, la adresa transylvaniacam.com.

Webcamul din Cluj a fost ales de juriul Earthcam din câteva mii de nominalizări. „Câștigătorii au fost judecați pentru calitatea imaginii, unicitatea conținutului și realizările tehnice”, se arată într-un comunicat al rețelei Earthcam. Mai jos puteți vizualiza filmul oficial de prezentare a câștigătorilor din acest an.

TransylvaniaCam a fost instalată în luna mai a anului curent pe Palatul Josika (Piața Unirii nr.10), în urma unei investiții personale de 5.000 de euro a arhitectului Dragoș Ciorobâtcă (38 de ani).

„Totul a plecat de la un hobby al meu, dar motivația mai profundă a fost faptul că în Cluj nu existau în acel moment camere web care se arate evenimentele care se întâmplă în oraș, mai cu seamă că Clujul își dorește să devină un pol cultural important”, a declarat inițiatorul TransylvaniaCam.

După șapte luni de colaborare cu rețeaua Earthcam, premiul nu a fost chiar o surpriză majoră. „De la bun început am luat legătura cu cei de la Earthcam, deoarece sunt nr. 1 în domeniu. Am afiliat camera la rețeaua lor și ei m-au ajutat cu suport tehnic și know-how. Am avut permanent feedback bun de la ei. Erau surprinși de frecvența evenimentelor care se desfășurau. Îmi tot spuneau: «Uite, și acum se întâmplă ceva… și acum iarăși», și tot așa”, mai povestește Dragoș Ciorobâtcă.

Momentan, TransylvaniaCam este o inițiativă non-profit, dar inițiatorul nu exclude ca în viitor să apară și companii interesate să își promoveze produsul pe pagină. În măsura în care proiectul se dovedește unul de succes, el ar putea fi extins în alte orașe din Transilvania, se arată pe pagina web.

Distribuie:

Postaţi un comentariu