Uite Peninsula, nu e Peninsula. Festivalul se mută înapoi la Târgu Mureş. Sau nu?
Oficialii mureşeni anunţă întoarcerea Festivalului Peninsula/Félsziget la Târgu Mureş, dar organizatorul evenimentului spune că acesta va rămâne cel mai probabil la Cluj.
În 2014, Festivalul Peninsula/Félsziget se va organiza în județul Mureș. Anunțul a fost făcut joi într-un briefing comun de presă al Președintelui Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre și al liderului fracțiunii UDMR din Consiliul Județean, Kelemen Marton.
“În urma a șapte luni de negocieri, putem anunța în mod oficial că Festivalul Peninsula Félsziget revine acasă. Este rezultatul unei munci în echipă, pentru care le mulțumesc tuturor celor implicați și doresc succes echipei comune de organizare a Festivalului. Mă bucur că, în prag de sărbători, reușim să le facem mureșenilor un cadou frumos”, a declarat Ciprian Dobre, Președintele Consiliului Județean Mureș.
Surprinzător însă, organizatorul evenimentului nu ştie despre această decizie, deşi el este cel care va avea ultimul cuvânt. “Sunt la fel de surprins ca şi dumneavoastră. Nimeni nu a luat legătura cu mine cu privire la acest subiect, am aflat şi eu de la voi cei din presă, eu nici măcar nu sunt la Târgu Mureş, însă cel târziu luni voi clarifica situaţia. Eu am declarat şi anterior că merg pe varianta ca Festivalul Peninsula să rămână la Cluj. Voi insista să rămână, însă deocamdată nu pot să mă pronunţ până nu voi avea o discuţie cu oficialităţile”, a declarat pentru Transilvania Reporter Bodor Laszlo.
La rândul său, Kelemen Marton, liderul fracțiunii UDMR din Consiliul Județean Mureș a precizat că “imediat după sărbători, echipa de organizare a Festivalului se va reuni pentru a stabili toate detaliile proiectului”.
Peninsula Félsziget este unul dintre cele mai apreciate festivaluri din România, dar și din Europa, numărul de spectatori înregistrând o creștere constantă, de la 20.000 în anul 2003 până la 60.000 la ultimele ediții.