Andreea Paul: Deputatul Petric cere, dar nu ştie ce cere!
Deputata PDL Andreea Paul este de părere că Octavian Petric, colegul său PSD-ist din Camera Deputaţilor cere bani de la Comisia Buget Finanţe Bănci fără să prezinte o estimare a fondurilor solicitate pentru realizarea unor obiective în judeţul Satu Mare.
Joi, alături de colegii din Comisia Buget Finanţe Bănci a Camerei Deputaţilor, Andreea Paul a participat la Satu Mare la întâlnirea iniţiată de Octavian Petric în scopul prezentării obiectivelor pentru care intenţionează să depună amendamente în scopul obţinerii de fonduri din bugetul anului viitor. După întâlnire, supărată că deşi i-a solicitat lui Octavian Petric să anunţe că şi ea doreşte să organizeze o conferinţă de presă, deputata PDL s-a răzbunat.
Referindu-se la faptul că Ovctavian Petric speră să obţină finanţare pentru construirea unui sediu pentru Primăria oraşului Tăşnad, finalizarea lucrărilor de la Luna Şes, realizarea lucrărilor la DN 19, pe tronsonul Livada – Negreşti Oaş – până la limita cu judeţul Maramureş şi construirea celui de-al treile pod peste Someş, Andreea Paul a declarat: “Deputatul Petric cere şi nu ştie ce cere! Nu ai cum să ceri bani pentru ceva ce nu ai pregătit sau ataşat o anexă cu costurile estimative. Petric doar atacă politic şi îşi sapă singur groapa. Sunt de părere că trebuie susţinute acele proiecte de investiţii care crează locuri de muncă. Primăria oraşului Tăşnad n-are decât să stea în cort până îşi găsesc oamenii locuri de muncă. Într-o ordine a importanţei investiţiilor din judeţul Satu Mare pentru care sunt necesari bani, pe primul loc consider că se află finalizarea investiţiilor pentru drumuri, pe al doilea relaxarea fiscală şi pe al treilea Luna Şes” – a declarat Andreea Paul.