Prejudiciu de 14.000 de euro. Un DJ din Bihor, suspectat că a multiplicat și vândut fără autorizație mii de melodii

DJ-ul avea în caldulator peste 24.000 fişiere conţinând copii ale unor opere muzicale / Sursa foto: newsbv.ro

Un tânăr din Ştei, care îşi oferea serviciile de DJ prin intermediul anunţurilor on-line, este suspectat de poliţiştii bihoreni că a prejudiciat titularii unor drepturi de autor cu peste 14.000 de euro.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările împotriva unui bihorean de 28 de ani, din oraşul Ştei, faţă de care s-au sesizat din oficiu, în cursul lunii septembrie 2012, că realiza copii neautorizate ale unor opere muzicale, pe care le oferea, ulterior, în scop comercial, în cadrul unor evenimente publice, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor.

Cel în cauză este suspectat că şi-ar fi oferit serviciile de disk-jokey printr-un anunţ postat pe un site de Internet, pe care, folosind un pseudonim, a pus la dispoziţia publicului un play-list variat, cu diverse opere muzicale şi o adresă de mail pentru contact.

Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, după ce a verificat existenţa acordului din partea titularilor drepturilor conexe pentru reproducerea operelor muzicale, a comunicat faptul că suspectul nu deţinea autorizare în acest sens.

În urma percheziţiei domiciliare la locuinţa suspectului a fost ridicat un laptop şi 170 de discuri optice, în legătură cu care exista suspiciunea că ar conţine mărfuri piratate.

Percheziţia în sistemul informatic al laptop-ului şi verificarea discurilor optice au scos la iveală programe pentru calculator, precum şi peste 24.000 fişiere conţinând copii ale unor opere muzicale, reproduse fără acordul titularilor drepturilor recunoscute de lege. 

Prejudiciul provocat astfel titularilor drepturilor de autor şi ai drepturilor conexe este de peste 14.000 de euro.

Poliţiştii de investigare a fraudelor au finalizat cercetările în cauză şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a suspectului. 

Distribuie:

Postaţi un comentariu