Fermierii bihoreni au 170 de depozite de cereale realizate prin fonduri europene

Sursa foto: aradon.ro

Fermierii bihoreni deţin, în prezent, 170 de depozite pentru cereale realizate prin fonduri europene, cu o capacitate totală de aproximativ 600.000 de tone, mult peste necesarul de consum al populaţiei din Bihor, a declarat, miercuri, la Colegiul Prefectural, Nicolae Hodişan, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură (DA) Bihor.

‘Din cele 170 de depozite, 14 au fost autorizate în primele nouă luni ale anului în curs, capacitatea lor totală este de aproximativ 600.000 de tone de cereale, mult peste necesarul de consum al populaţiei din Bihor, estimat la aproape 100.000 de tone la grâu, în timp ce producţia de cereale obţinută anual se situează la 300-350.000 de tone de cereale’, a precizat Hodişan.

El a prezentat raportul de activitate al DA Bihor pe primele nouă luni ale anului 2013, subliniind că Direcţia de Agricultură Bihor s-a implicat foarte mult, cu rezultate notabile pe plan naţional, în programele şi măsurile de finanţare a fermierilor, cu prioritate în Măsura 141, Sprijinirea fermelor de semisubzistenţă şi Măsura 142, pentru grupurile de producători.

Distribuie:

Postaţi un comentariu