Reabilitarea Palatului Moskovits, aproape de final
Lucrările de reabilitare a Palatului Moskovits Adolf si Fiii, din Oradea, au început în primăvara acestui an și urmează să fie finalizate până în luna decembrie.
Reabilitarea s-a făcut în baza HCL 643/2012 privind programul de reabilitare al clădirilor și s-a realizat printr-un parteneriat între Asociația de proprietari și firma de construcții Cseh Beton Construcții SRL a domnului Antonio Papalia, care a reabilitat și Palatul Episcopal Greco-Catolic.
Proiectul tehnic al lucrărilor și eliberarea autorizației de construire s-a realizat prin Fundaţia de Protejare a Monumentelor Bihor, fără a presupune costuri în plus pentru locatari.
Astfel pe perioada lucrărilor s-a refăcut tencuiala clădirii, s-au refăcut ornamentele, canalele pluviale, burlanele, s-a curățat feroneria (balcoanele, jardinierele), s-au refăcut gravurile, iar în prezent se realizează cromatica clădirii.
Urmează totodată ca în perioada următoare să se introducă iluminatul architectural. Valoarea lucrărilor de reabilitare conform contractului este de cca. 450.000 lei