Voluntariat la construcția propriei locuințe

Locuinţele vor fi construite pe terenul pus la dispoziţie de Administraţia Imobiliară Oradea

„Locuinţe pentru un viitor sigur” este proiectul pe care Fundația Habitat din Oradea îl demarează în această perioadă. 30 de familii care riscă să fie evacuate imediat sau aşteaptă termenele evacuării nu mai au de ce să-şi facă griji în privinţa găsirii unei locuinţei. Ajutaţi de sute de voluntari, dar şi prin muncă proprie, zeci de familii din Oradea beneficiază de sprijinul fundaţiei Habitat pentru Umanitate Beiuş, fundaţie care, în luna iulie, a început un nou proiect în Oradea pe terenul acordat de municipalitate. Pe acest teren vor fi ridicate 30 de locuinţe pentru familiile de tineri, pentru vârstnicii fără un adăpost sau pentru mamele care-şi cresc singure copiii. Proiectul se numeşte ”Locuinţe pentru un viitor sigur” şi se derulează pe durata a 3 ani.

17 ani alături de comunitate

„În aceasta lună se împlinesc 17 ani de când în comunităţile în care lucrăm ajutăm familiile care locuiesc în condiţii precare să ducă un trai mai bun. De-a lungul anilor am avut bucuria să vedem că tot mai multe companii şi-au oferit sprijinul în efortul nostru de a elimina adapostirea substandard din comunităţile unde activăm. Suntem bucuroşi de fiecare dată când o nouă companie se implică în ajutorarea familiilor care n-au un adapost decent şi le mulţumim”, declară Emil Popa, director programe Habitat pentru Umanitate Beiuş.

Locuinţele vor fi construite pe terenul pus la dispoziţie de Administraţia Imobiliară Oradea cu voluntari români şi străini sub supravegherea specialiştilor Habitat.  Acest proiect va asigura locuinţe simple, decente şi accesibile pentru 30 de familii din Oradea care riscă să fie evacuate imediat sau aşteaptă termenele evacuării. Habitat pentru Umanitate Beiuş va mobiliza peste 1.000 de voluntari, comunitatea, companiile locale, dar şi naţionale, precum şi instituţiile statului pentru finalizarea acestui proiect.

Case construite de voluntari

Habitat pentru Umanitate Beiuş are deja parteneriat cu Primăria Oradea prin Administraţia Imobiliară Oradea (AIO). Asociaţia a pus la dispoziţie terenul şi au fost cei care au propus cele peste 100 de familii din rândul cărora Habitat şi reprezentanţii AIO au făcut selecţia viitorilor beneficiari respectând criteriile Habitat. Fiecare familie va efectua 300 de ore de voluntariat la propria locuinţă şi alte 300 de ore la locuinţele altor beneficiari. În acest fel se va forma o comunitate unită. „Sunt foarte fericită să văd că după doar două săptămâni de muncă intensă căsuţa noastră e ridicată! Mărturisesc că n-am crezut la început că se poate aşa ceva pentru că ştiam de când eram mică, de la noi din sat, că îţi trebuia cel puţin o vară întreagă să ridici o casă de cărămidă. Însă cu materialele astea noi merge extrem de repede şi de uşor. Eu am lucrat zi de zi alături de voluntari şi pot să spun că n-a fost aşa greu pe cât mi-am imaginat. Oricum le mulţumesc şi lor şi celor care ne-au ajutat cu materialele necesare ridicării casei la care visam de atâta timp”,   mărturiseşte Mariana Guiaş, beneficiara uneia din locuinţele ridicate la Oradea.

Proiectul se derulează pe durata a trei ani

Proiectul se derulează pe durata a trei ani

Case simple şi decente

Fiecare casă are 2 dormitoare, living, bucătărie şi baie. Se vor folosi la parter blocuri ceramice şi planşeu ceramic Porotherm donate în totalitate de compania Wienerberger, iar nivelul superior va fi din lemn cu pereţi de tip sandwich realizaţi din vată minerală, polistiren, gips carton, OSB şi tencuială. Toate acestea împreună cu ferestrele termopan oferă o termoizolaţie bună, astfel încât locuinţa va fi încălzită cu un cost extrem de scăzut. Casele vor fi în sistem duplex şi forplex, astfel încât 2 sau 4 familii vor împărţi acelaşi imobil. În prezent, sunt ridicate fundaţiile şi zidăria primelor locuinţe, iar până la finalul anului vor fi terminate patru locuinţe.

„În ultimul an, am susţinut cu produsele noastre şapte proiecte de mici şi mari dimensiuni, toate având ca scop asigurarea de locuinţe decente pentru persoane defavorizate. Proiectul din Oradea este doar un exemplu al acestei colaborări constructive, la care ne bucurăm ca am participat”, spune Corneliu Fecioru, membru în Consiliul de Administraţie, Vânzări şi Marketing, Wienerberger Sisteme de Cărămizi.

Habitat pentru Umanitate doreşte să mobilizeze comunitatea în realizarea misiunii sale. Astfel, implică atât voluntari locali, cât şi din afara ţării, organizând evenimente speciale care să atragă atenţia presei asupra problemei locuirii precare. Prin urmare, în perioada următoare vor fi organizate evenimente precum: “Femeile Construiesc” – în care vor fi implicate doamne şi domnişoare puternice din comunitate; „Construim prin credinţă” – în care feţe bisericeşti şi enoriaşi lucrează cot la cot cu beneficiarii, sau evenimente corporatiste – în cadrul cărora companiile vor participa cu propriii voluntari şi cu propriile materiale de construcţie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu