Orădenii se grăbesc să-şi plătească taxele locale

Oradenii s-au grabit sa-si achite taxele

În primele 9 luni ale acestui an, 101.414  de orădeni şi-au achitat taxele şi impozitele la bugetul local, respectiv 9.037 persoane juridice. Valoarea încasărilor depăşeşte suma de 76.000.000 de lei.

Anul trecut, în acelaşi interval de timp, îşi achitaseră taxele şi impozitele locale 99.967 de  persoane fizice, respectiv 9.017 de persoane juridice, suma încasată fiind de aproximativ 70.000.000 de lei.

“Din aceste cifre sus reiese o situație îmbunătăţită faţă de cea a anului precedent din punct de vedere al interesului contribuabililor pentru plata datoriilor la bugetul local, dar și din punct de vedere al încasărilor. La sfârşitul lunii septembrie,  gradul de încasare al veniturilor proprii este de 73, 29% din suma estimată prin buget pentru acest an. În cadrul veniturilor proprii, veniturile fiscale au un grad de încasare de 77, 66% din nivelul planificat a fi încasat în acest exerciţiu bugetar”, a declarat directorul executiv al Direcției Economice din Primăria Oradea, Eduard Florea.

Orădenii trebuie să ştie că în cazul plății impozitului pe teren intravilan, urmare a analizării situaţiei categoriilor de folosinţă, bonificaţia fiscală de 10% în cazul persoanelor fizice, se acordă pentru plăţile integrale efectuate până la data de 31 decembrie 2013.

Distribuie:

Postaţi un comentariu