Cupa României/ Steaua-Poli şi Rapid-Petrolul, şocurile 8-imilor Cupei României

Gaz Metan Mediaş va întâlni Astra Giurgiu în optimile Cupei României

Luni, la Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor din faza optimilor de finală a Cupei României, ediţia 2013-2014. Steaua – ACS Poli Timişoara şi Rapid – Petrolul Ploieşti, sunt capetele de afiş ale aceste etapei a cupei.

Gaz Metan Mediaş, echipa clujeanului Cristian Dulca, va primi vizita Astrei din Giurgiu. Tehnicianul medieşenilor a declarat că nu a avut nicio preferinţă la tragerea la sorţi şi că îşi doreşte trofeul, chiar dacă echipa sa nu are fixat acest obiectiv.

“Poate uni vor spune că avem avantajul terenului propriu însă, orice meci din Cupa României are un farmec aparte, aţi văzut că se întâmplă şi minuni, dar noi vom încerca să mergem mai departe. Conducerea clubului nu ne-a fixat ca obiectiv câştigarea cupei, dar eu ca antrenor îmi doresc acest trofeu. Nu suntem favoriţi nici în cupă, nici în meciurile din Liga I, indiferent că jucăm acasă sau în deplasare, suntem doar o echipă care munceşte mult şi îşi propune victoria în fiecare meci”, a spus Dulca.

În celelalte partide din optim se vor întâlni:

Chindia Târgovişte – Dinamo

Ripensia Timişoara – Pandurii Târgu Jiu

FC Vaslui – FC Botoşani

Oţelul – Corona

FC Braşov – Viitorul Voluntari.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu