Se încălzesc caloriferele în Oradea. Electrocentrale dă drumul la căldură

Societatea Electrocentrale începe vineri dimineaţa furnizarea încălzirii în Oradea. Consumatorii care nu doresc să-şi încălzească încă locuinţa, pot să-şi închidă ventilul de la limita de proprietate.

De la mijlocul acestei săptămâni, temperaturile au fost în continuă scădere, astfel că, aşa cum prevăd condiţiile legale, dacă în intervalul orar 18.00-06.00, timp de trei zile consecutiv se înregistrează temperaturi sub 10 grade, Electrocentrale trebuie să distribuie agent economic. De vineri dimineaţă în apartamentele orădenilor se va simţi căldura.

Electrocentrale a asigurat necesarul de cărbune pentru încălzire peste iarnă, dar încă mai sunt locuri în oraş unde se execută anumite lucrări de reparaţie, cum este zona Piaţa Creangă.

Pentru următoarele trei luni preţul gigacalorie va rămâne neschimbat, respectiv 256 de lei, asfel că şi facturile în aceste luni ar trebui să se situeze undeva la nivelul celor de anul trecut.

Distribuie:

Postaţi un comentariu