Gabi Mureșan va fi antrenat de un român, în Rusia
Fostul mijlocaș al echipei CFR Cluj, Gabriel Mureșan (foto), legitimat în prezent la Tom Tomsk, va fi antrenat în campionatul Rusiei de Gabi Balint, tehnicianul fiind în aceste zile la Moscova, unde își negociază condițiile contractuale. Informația a fost confirmată de antrenorul născut în județul Bistrița Năsăud, care a declarat la un post național de televiziune, că a avut o primă întâlnire cu șefii formației din Siberia și că în proporție de 90% cele două părți au ajuns la un acord.
După nouă etape disputate în actuala ediție de Premier League în Rusia, Tom Tomsk ocupă poziția a 15-a, penultima a clasamentului, cu doar patru puncte. De altfel singurul succes din campionat l-au obținut la sfârșitul săptămânii trecute, când au învins, în deplasare, cu scorul de 2-1, pe fosta campioană Rubin Kazan.
La Tomsk, fostul CFR-ist Gabriel Mureșan este unul dintre titularii de drept ai echipei, adunând șapte meciuri în actuala stagiune. Gavril Pele Balint și-a început activitatea de antrenor în 1994, iar ultima echipă pe care a antrenat-o este FC Vaslui. Fostul internațional al României a mai pregătit de-a lungul vremii pe FC Bihor, Sportul Studențesc, Șeriff Tiraspol, FC Timișoara, iar între 2010-2011 a fost selecționerul echipei naționale a Moldovei.