Moaștele Sfintei Rita ajung la Turda
Un os din încheietura mâinii drepte a Sfintei Rita din Cascia va fi la Turda, în perioada 13-14 septembrie. Vineri, 13 septembrie, moaştele va fi depuse la biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Programul de vizitare este următorul: vineri, 13 septembrie – sfânta liturghie, ora 17.30 – rugăciuni şi orele 19.00 – 24.00 – adorații. Sâmbătă, 14 septembrie – Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci- rugăciuni ora 9, 30; sfânta liturghie la 10.30; rugăciuni şi adoraţii 12.30-16.00.
[stextbox id=”custom” caption=”Viață de sfântă”]Sfânta Rita a trăit în Italia, în secolul XIV, după Hristos. Ea s-a căsătorit la o vârstă fragedă şi după moartea soţului său a devenit călugăriţă augustiniană. Graţie rugăciunilor sale foarte puternice, Sfânta Rita a fost canonizată de Papa Leo al XIII-lea. Trupul sfintei este depus în Cascia, fiind recunoscut drept unul dintre trupurile sfinţilor decedaţi, care nu s-a descompus. Sfânta Rita din Cascia este recunoscută drept patroana femeilor abuzate, a imposibilului şi a văduvelor.[/stextbox]