Jurnal de epidemie (8). „Acum știu ce simt animalele de la Zoo”

Nu mai aveam vești de la prietenul meu în ultimul timp. Biolog fiind, a fost plecat în expediții de cercetare într-o insulă pe lângă Brazilia, apoi în Germania… apoi n-am mai știut nimic de el. Fotografiile pe care ni le trimisese din junglă îl plasau în mintea mea într-o zonă exotică și atât de îndepărtată, aproape ireală. Distanța față de lumea de aici, lovită de molimă, îl făcea intangibil.

Dar astăzi, îngrijorată, l-am căutat. Și mi-a răspuns din apartamentul lui din oraș, unde stă în izolare. S-a întors din călătorie acum șapte zile. De atunci stă în casă fără nicio excepție. Este controlat de poliție, jandarmi, DSP. „Pe la ora 9.00 sună DSP-ul, la 11 salut jandarmii de la balcon, la 14 sună iar DSP-ul și pe la 16 poliția îmi verifică figura cu cea pe care o au în baza lor de date. Cei de la Direcția Sanitară mă întreabă dacă am febră, îmi verifică starea de sănătate. O dată sau de două ori pe zi, poliția mă sună cu număr privat. Și jandarmeria îl sună pe președintele de bloc să vadă dacă stau acasă”.

Sună liniștitoare grija autorităților față de cei izolați la domiciliu. Să sperăm că toate cazurile au parte de aceeași atenție.

Cât privește statul în casă, pentru prietenul meu nu e o problemă, nu se plictisește. Deși ai fi zis că un spirit liber și călător ca al lui ar face implozie în casă, iată că reușește să folosească timpul cum nu se poate mai bine.

„În răgazul pe care îl am”, mărturisește el, „îmi pregătesc cursurile pe platformele on-line. Și-mi mai pregătesc un curs nou pentru Bioetică, despre animalele de la Zoo. Acum știu ce simt. Am devenit fascinat de ce poti face în lumea virtuală, incredibil… dar tot lipsește conexiunea aia de spirit, vorba lui Platon, nu poti scrie pe suflete în online!”

Prietenul meu are și un mesaj liniștitor pentru noi toți: „Ne adaptăm la toate, că avem totul în ADN, suntem urmașii celor care au supraviețuit la multe alte nenorociri! Deci sunt bine!”

Îmi rămâne în minte ce spunea despre animalele închise: „Acum știu ce simt animalele de la grădina zoologică”. Și toată ziua mi-au trecut prin fața ochilor lanțuri și zăbrele. Lupi costelivi, maimuțe batjocorite, papagali hărțuiți.

Ba mai mult, cineva a difuzat un filmuleț cu porumbeii înfometați de pe străzile unui oraș pustiu. O urmăreau în cârd pe singura femeie care umbla trăgând după ea o sacoșă. Femeia nu avea ce să le dea, dar ei o urmau înnebuniți de foame. Sute de porumbei albi.

Oare n-ar trebui ca, după ce am cumpărat făină, drojdie și hârtie igienică, privind afară din cuștile noastre, să ne întrebăm: N-am uitat nimic?