Sediu nou pentru Filarmonică, încă doar un vis frumos
„Nu am abandonat acest proiect estimat undeva pe la 60 de milioane de euro. În primă etapă am scos la licitație concesiunea de lucrări pentru hotel sau birouri. Termenul de depunere a ofertelor este 15 aprilie, pe care îl vom prelungi pentru că am tradus această documentație și în limba engleză pentru a avea o vizibilitate mai mare și pentru a avea oferte și din afara țării. După finalizarea acestei proceduri, cu banii pe care îi vom lua din această concesiune de lucrări vom putea să asigurăm o parte de cofinanțare pentru acest proiect important, pe care l-am rupt în două părți distincte. Partea inițială era de proiectare și execuție, vom merge separat pe partea de proiectare pentru că sunt lucruri foarte fine unde e nevoie de cineva de specialitate și nu am vrea să ia din partea de proiectare și să pună la partea de execuție ca să avem ulterior probleme.”, ne-a declarat Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca
Doar că lucrurile nu par atât de simple cum s-ar crede, mai ales atunci când vorbim de fondurile necesare unei asemenea investiții. O posibilă și la îndemână soluție: bani cu împrumut de la bancă.
„Există o hotărâre a Consiliului local pentru accesarea unui credit de circa 50 de milioane de euro, iar o parte din acești bani vor fi folosiți pentru construcția Filarmonicii. Este un proiect foarte mare care nu poate fi susținut doar din bugetul municipiului Cluj-Napoca, de aceea avem nevoie și de acest credit.
Avem probleme cu bugetul, anul trecut pe partea de estimare am pierdut 28 de milioane de euro, pe execuție alte 16 milioane, iar anul acesta avem deja o pierdere de 20 de milioane de euro la buget. Pierderea, de fapt, provine din trei categorii, o parte o reprezintă cotele defalcate din impozitul pe venitul global, a doua are legătură cu majorarea salariului minim în construcții la 3.000 de lei, care areun impact foarte mare asupra bugetului local, și, în ultimul rînd, este vorba despre întârzierea cu care s-a votat bugetul pentru acest an, pentru că se merge pe legea Finanțelor publice, nu pe legea Bugetului și am mai pierdut și din cauza asta câteva milioane de euro. Pierderea se ridică la 27 de milioane de euro, dar primim suplimentar 7 milioane de euro prin mărirea cotelor defalcate din impozitul pe venit, deci practic pierderea netă ar fi de 20 de milioane de euro.
Dacă nu erau aceste pierderi, aproape că ne-ar fi ajuns banii să facem sediul nou al Filarmonicii din bugetul propriu.”, a mai spus viceprimarul liberal al Clujului.
În ce privește un termen de realizare a noului sediu al Filarmonicii, nimeni nu se hazardează încă la așa ceva.
„Am avut niște probleme acolo, am avut și un litigiu, pentru că cel care a cîștigat concursul de soluții și a făcut proiectul l-a dat cu întârziere și a trebuit să-i aplicăm penalități. Ne-am judecat, am câștigat, dar va trebui să reluăm acum totul din punctul în care a rămas proiectul acum câțiva ani. Din punct de vedere arhitectural, proiectul a rămas la fel, va trebui însă remodelată și regândită partea de interior pentru o Filarmonică ultra-modernă.
Mi-e foarte greu astăzi să dau un termen de începere a lucrărilor, pentru că nu știm cum se va finalizează licitația pentru concesiunea de lucrări. Abia după asta voi putea să avansez un termen pentru licitația de proiectare, pentru adjudecare și apoi să vorbim despre fazarea lucrărilor.”, a încheiat Dan Tarcea.
Zece ani de promisiuni
Ideea realizării Centrului Cultural Transilvania pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, pe locul fostei cazărmi, care ar include printre altele și noul sediu al Filarmonicii clujene a fost lansată în urmă cu exact zece ani. În 2011, au fost depuse 14 propuneri pentru acest obiectiv, iar rezultatul concursului trebuia anunțat după o jumătate de an. Cele șase luni, însă, s-au făcut 7 ani, timp în care au avut loc tot felul de contestări și procese.
Suprafața desfășurată a proiectului era de 46.000 metri pătrați (mp), din care cea de carosabil de 1.740 mp, iar suprafața pietonală, 3.283 mp, și suprafața de spații verzi de 475 mp. Planul prevede o parcare la subsol de 480 de locuri, o sală de concerte pentru Filarmonică de 1.200 de locuri. În afara acesteia, aici urmau să se ridice și alte clădiri: clădirea Sălilor de Concerte, cea a artelor plastice și dramaturgie, sediul Academiei de muzică Gheorghe Dima, dar și un hotel cu 200 de camere.