Cazul Silaghi, trimis la Comisia juridică pentru analiză
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis luni să trimită Comisiei juridice spre analiză cererea procurorului general privind începerea urmăririi penale a deputatului Ovidiu Silaghi.
“Cererea procurorului general de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la deputatul Silaghi Ioan Ovidiu am trimis-o Comisiei juridice spre analiză şi punct de vedere. Am cerut 30 de zile, dar eu sper să fie rezolvată mai devreme”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, la finalul şedinţei Biroului permanent.
El a adăugat că deputatul acuzat trebuie audiat în cadrul Comisiei juridice, aceasta fiind procedura parlamentară, iar într-un timp relativ scurt şi “convenabil pentru toată lumea” comisia va prezenta un raport pe care Biroul permanent îl va înainta plenului pentru vot şi dezbatere.
“Pentru a se simplifica lucrurile, în această sesiune noi trebuie să adoptăm un nou Regulament al Camerei Deputaţilor şi un Cod de conduită al deputaţilor şi senatorilor care vizează exact aceste chestiuni, ce se întâmplă cu un parlamentar şi care sunt termenele când el este declarat incompatibil sau în conflict de interese sau i se cere ridicarea imunităţii ori începerea urmăririi penale, care sunt termele pe care fiecare comisie trebuie să le respecte păstrând proporţia şi luând în calcul şi audierea deputatului. Eu voi cere Comisiei juridice să fie extrem de rapidă în aşa fel încât nimeni să nu ne acuze că blocăm justiţia”, a spus Zgonea.
Ovidiu Silaghi este acuzat de DNA de trafic de influenţă în formă continuată, fapte despre care există indicii şi date că ar fi fost săvârşite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor.
Potrivit procurorilor, există indicii şi date temeinice potrivit cărora, în cursul anului 2012, liderul PNL Satu Mare, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de omul de afaceri, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa. Silaghi i-ar fi promis în schimb lui Nelu Iordache derularea contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Naţională de Autostrăzi pi Drumuri Naţionale din România SA, structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, şi pentru ca plăţile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil.
Liberalul Ovidiu Silaghi fusese nominalizat în iulie pentru funcţia de ministru al Transporturilor, post rămas vacant după demisia lui Relu Fenechiu, în urma condamnării sale, în 12 iulie, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul “Transformatorul”, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.
Ovidiu Silaghi a fost ministru al Transporturilor din mai până în decembrie 2012.
Citește și:
Ovidiu Silaghi, la mâna colegilor din Camera Deputaţilor
Silaghi şi-a retras candidatura de la Transporturi şi acuză manevrele lui Băsescu