Nu ratați noul număr Transilvania Reporter: „Incursiune în țara inamicilor vaccinării”

De luni întregi deja, pe fondul unei epidemii de rujeolă care a cuprins întreaga Românie, la marginea frontului de luptă s-a deschis un adevărat conflict în taberele pro-vaccin și cea anti-vaccin. Între timp, când pe margine zburau, argumente, date, conspirații mondiale și explicații, pe frontul real mureau oameni din cauza epidemiei de rujeolă. Cei mai mulți, copii. Cei mai mulți, copii care nici măcar nu aveau vârsta la care să poată fi vaccinați. Copii cu o sănătate precară, pentru care banalul pojar s-a transformat într-o condamnare la moarte. Copii și oameni, victime colaterale într-un război al dezinformării.

Însă ideea că 38 de oameni au murit pentru că un grup restrâns de oameni sunt împotriva vaccinurilor este la fel de greșită ca ideile promovate de anti-vacciniști. Ca în orice problemă a societății românești, statul are partea lui de vină. O parte mare, în acest caz.

În timp ce citiți acest text, Legea Vaccinării se află la Camera Deputaților, care este for decizional. A trecut de Senat și pare tot mai aproape de a fi adoptată. Legea vine cu numeroase clarificări într-un sistem care în ultimii ani a mers anapoda. Potrivit proiectului, vaccinul devine obligatoriu, dar obligativitatea are ca principală măsură punitivă… informarea. Cine nu vrea să asculte vocile specialiștilor din Comisiile ce vor fi constituite cu scopul de a consilia, s-ar putea trezi cu copilul nevaccinat exclus din colectivitate în cazul unei epidemii. O măsură extremă la care, speră medicii, nu se va ajunge. Legea le oferă astfel medicilor de familie un ajutor în munca de convingere ce trebuie dusă uneori cu pacienții, dar clarifică și veșnica problemă a achiziției de vaccinuri. Lanțul de distribuție a vaccinurilor de la stat către medicul de familie este și el simplificat în avantajul medicilor care nu vor mai sta cu lăzile frigorifice la cozi interminabile. Toate acestea și multe alte măsuri pentru a scuti o nouă numărătoare de victime din cauze pe care avansul tehnologic din medicină le eliminase în urmă cu mulți ani.

Sumarul ediției:

ACTUALITATE. Claudia Andas, Tiri şi Feli s-au calificat în finala Eurovision România. Claudia Andas, Tiri şi Feli s-au calificat în finala Eurovision România , după semifinala ce a avut loc duminică, 11 februarie, la Salina Turda. Claudia Andas a primit 56 de puncte, pentru piesa „The One”, iar Tiri, cu „Deşert de sentimente” şi Feli, cu „Bună de iubit”, au obţinut câte 43 de puncte. (Maria Man)

ACTUALITATE. Legea Vaccinării, arbitrul din războiul pe tema vaccinurilor. Legea Vaccinării este din ce în ce mai aproape de a deveni realitate într-o Românie în care, după zeci de ani în care rujeola dispăruse aproape de pe harta problemelor medicale, această afecțiune a ucis 38 de persoane în ceva mai mult de un an. Legea, în forma actuală, face din vaccinare o practică obligatorie pentru care măsura punitivă poate fi chiar și excluderea copilului nevaccinat din colectivitate. Informarea corectă a părinților cu privire la vaccinuri se numără printre principalele prevederi din lege, dar efectele ei merg mult dincolo de „lupta” cu anti-vacciniștii și vizează modificări în felul în care vaccinurile sunt achiziționate de către statul român, introducerea pentru stat a obligativității asigurării unui stoc de vaccin, dar și modificări în procesele ce țin de licitațiile pentru vaccin. (Radu Hângănuț)

DOSAR

  • Povești de succes: Spitalul de Recuperare, TETAROM, Muzeul Etnografic. În „ograda” Consiliului Județean funcționează și câteva companii sau instituții care s-au remarcat prin eficiență și profesionalism. (Bogdan Stanciu)
  • Pata Rât: fără centru ecologic, dar cu o ”mare” de levigat. Proiecte și investiții întârziate, chiar câteva eșecuri notabile, cam așa ar arăta un scurt bilanț al activității Consiliului Județean Cluj din ultimii ani. Fie că vorbim de imposibilitatea realizării la timp a unui centru ecologic pentru deșeuri și care a generat o poluare de proporții la Pata Rât, de o societate care administra o arenă de milioane de euro  și care a intrat în faliment, de un brand local, Clujana, care a ajuns în insolvență sau de investiții la aeroport, cum este pista de 2.500 de metri, în cazul căreia s-a ajuns la anchete și condamnări penale, toate sunt exemple că ceva la nivelul județului nu merge cum ar trebui. Sigur sunt și exemple pozitive, mai puține însă, cum ar fi funcționarea parcurilor Tetarom sau creșterea de care s-a bucurat Muzeul Etnografic, instituție subordonată Consiliului Județean, dar acestea, din păcate, nu înclină decât puțin balanța. (Claudia Romitan)
  • Cluj Arena, un eșec administrativ de milioane. Prima construcție futuristă din Cluj-Napoca, a ajuns un mastodont de beton, administrat de o societate comercială a cărei unic scop pare să fi fost falimentul Cluj Arena. Cândva, al doilea cel mai mare, al doilea cel mai modern, și al doilea cel mai scump stadion din România, Cluj Arena, a devenit al nimănui. (Patrice Podină)
  • Centrul Agro Transilvania. Cu bune, cu rele. SC Centrul Agro Transilvania SA este un proiect care funcţionează încă din 2004. Actul constitutiv al acestei societăți a fost semnat de judeţul Cluj, comuna Apahida, municipiile Dej, Turda, Câmpia Turzii, Gherla şi oraşul Huedin. ( Maria Man)
  • Consiliul Județean a pus bocancul pe gâtul Clujeana. Fabrica de încălțăminte Clujana este încă un exemplu de (in)succes al unei societăți administrată de Consiliul Județean (CJ) Cluj. Producătorul de încălțăminte, un brand local cu peste 100 de ani de istorie, a intrat în insolvență, la data de 17 ianuarie 2018. Sub administrarea CJ, fabrica a acumulat datorii de peste 13 milioane de lei, iar Tribunalul Specializat Cluj a admis cererea societății de intrare în procedura de insolvență. Interesant este că societatea a încheiat exercițiul financiar 2016 pe profit (212.967 lei), conform actelor contabile depuse la dosar. La sfârșitul anului trecut, aceiași balanță contabilă relevă datorii de 15.976.921 lei. (Patrice Podină)
  • Din nou în tribunal pentru muzeul de la Ciucea. La numai câteva luni după ce a câștigat un proces  ce dura de 12 ani privind Muzeul de la Ciucea, Consiliul Județean Cluj trebuie să se bată din nou în instanță pentru acest muzeu. CJ a cerut  Tribunalului Cluj anularea certificatului de moștenitor pe baza căruia urmașii Veturiei Goga au reușit, la finele anului trecut, să se înscrie în cartea funciară drept proprietari ai Muzeului Memorial ”Octavian Goga” de la Ciucea. Județul Cluj a solicitat și instituirea unui sechestru asigurator pe bunurile care alcătuiesc acest complex muzeal.(Claudia Romitan)

CULTURĂ. Artiști de vârf ai fenomenului artistic clujean expun la Budapesta. O selecție de lucrări de artă contemporană din patru colecții particulare din România va fi prezentată la sfârșitul săptămânii viitoare la Budapesta în cadrul Új Budapest Galéria, anunță Institutul Cultural Român. (Cristina Beligăr)

EXPEDIȚIE. Premieră românească. Zsolt Török și Vlad Căpușan scriu istorie în alpinismul românesc. O nouă pagină importantă în istoria alpinismului românesc a fost scrisă la sfârșit de ianuarie în ținutul îndepărtat al Patagoniei, când echipa românească formată din clujeanul Vlad Căpușan și arădeanul Zsolt Török a reușit în premieră pentru România ascensiunea faimosului vârf Cerro Torre. (Cristina Beligăr)

FOTOREPORTAJ. Fed Cup la Cluj. A treia oară a fost cu noroc. Revenirea echipei de Fed Cup a României la Cluj, pentru meciul contra Canadei, a fost cu noroc. A treia partidă de tenis disputată în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a coincis cu primul succes, după ce în aceiași sală ”Tricolorele” pierduseră duelurile din 2016, cu Cehia, scor 2-3 și cu Germania (1-4). (Patrice Podină)

DOCUMENTAR. Memorial al soldaților din Țara Silvaniei.Vasile a lui Iagăr, supraviețuitor al războiului și lagărului, răsplătit de comuniști cu o viață de calvar. În spatele unor cruci și a unor nume se ascund bătălii câștigate prin multe suferințe, îndurate de-a lungul anilor, duse uneori până la sacrificiul suprem. Trecem adeseori pe lângă cimitir atunci când ne întoarcem acasă, în sat. Unii mai zicem în gând câte un „D-zeu să-i ierte pe cei morți!”, alții n-avem timp nici în gând. Abia când auzi povestea precum cea a lui Vasile lui Iagăr din Fizeș, județul Sălaj, chiar din gura nepotului său Florin Sîrca, realizezi că țintirimul e un loc sacru. Că acolo odihnesc bărbații satului. Și ce bărbați!

STAREA UNIUNII. Comisia Europeană a enunțat ieri câteva idei pentru îmbunătățirea procesului electoral și funcționarea instituțiilor comunitare. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a detaliat ieri într-o conferință de presă, viziunea Comisiei cu privire la alegerile europene de anul viitor și alte aspecte legate de activitatea și funcționarea Uniunii Europene. (Bogdan Stanciu)

DOCUMENTAR. Noua cursă pentru cucerirea spațiului: Elon Musk și ceilalți. There’s a starman waiting in the sky… Așa începe refrenul unui cunoscut cântec al lui David Bowie, care vorbește despre un ”om al stelelor care așteaptă în cer”, până când pământenii vor fi pregătiți să îl cunoască. Starman se numește și ”șoferul” primei mașini care a plecat la plimbare prin spațiu, spre orbita planetei Marte. Un manechin pe nume Starman, așezat la volanul unei superbe mașini sport Tesla de culoare ”cherry red”, care plutește la infinit prin spațiu, poate fi un început bun pentru un film SF, dar este cât se poate de real. (Mădălina Kadar)

SPORT. Recordurile Andreei. Sport olimpic încă din antichitate, atletismul înseamnă să alergi mai repede, să sari mai sus, uneori să arunci mai departe decât adversarii din competiție. Clujul a dat de-a lungul anilor sportivi de renume mondial în întrecerile atletice, iar prezentul nu este cu nimic mai prejos decât anii de glorie, în care Ion Moina, Vasile Bogdan, Kurt Sokol, Vasile Sărucan sau Cornel Porumb cucereau titluri și băteau recorduri. Recent, la Sofia (Bulgaria), atleții români au cucerit 7 titluri balcanice în întrecerea rezervată sportivilor sub 20 de ani. Între ei a strălucit sprintera clujeană Andreea Miklos, care s-a impus în cursa de 400 metri plat și nu oricum, ci corectând recordul balcanic. La numai 18 ani sportiva legitimată la CSS Viitorul și CSM Cluj, a confirmat că este o atletă valoroasă, care nu are voie să lipsească din delegația României de la Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo, de peste doi ani. (Patrice Podină)

Distribuie:

Postaţi un comentariu