Liga I/Gică Barbu debutează ca antrenor principal la ”U”

Gheorghe Barbu debutează, luni, în calitate de antrenor principal la Universitatea Cluj, în meciul cu FC Botoșani / Foto Dan Bodea

Primul meci al zilei de luni, programează în Liga I de fotbal, de la ora 16.00, partida dintre FC Botoșani și Universitatea Cluj. Întâlnirea reprezintă debutul ca antrenor principal pentru Gheorghe Barbu, pe banca ”șepcilor roșii”, după ce a mai pregătit echipa secundă a Universității și a fost ”locotenentul” lui Ionel Ganea, până la jumătatea săptămânii trecute.

Mizează pe întinerire
Cel puțin până la sfârșitul turului de campionat Gică Barbu are mână liberă să pregătească echipa, dar mai ales să o redreseze, după un început catastrofal de sezon în care ”U” are doar trei puncte acumulate, și acelea în urma a tot atâtea meciuri încheiat la egalitate.

Barbu este recunoascut ca un tehnician care mizează pe jucători de perspectivă și are ca sarcină se serviciu întinerirea echipei. ”În condițiile în care suntem acum nici nu putea fi vorba despre altceva. Important este să avem parte de liniște până la finalul turului și apoi ce va fi vom vedea. Dacă voi continua ca principal nu depinde de mine, dar dacă cei din conducere îmi vor acorda această șansă voi profita de ea”, a declarat Barbu, la finalul primului antrenament în calitate de ”principal”.

Pentru a pregăti cât mai bine meciul cu FC Botoșani, Universitatea Cluj a efectuat un mini stagiu de pregătire la Băile Felix, de unde au plecat direct în Moldova, pentru partida din cadrul etapei a X-a. ”S-au întâmplat atât de multe lucruri la echipă încât am considerat, de comun acord cu oficialii clubului, să facem acest efort de a ne pregăti departe de Cluj și de tot ce se întâmplă acolo”, a adăugat Gică Barbu.

Nu așteaptă minuni, dar crede în victorie
Noul tehnician al Universității preia echipa într-un moment extrem de delicat, dar este convins că rezultatele de până acum nu reliefează adevărata valoare a lotului. ”Nimeni nu poate nega că am început slab campionatul, dar au fost și câteva meciuri la capătul cărora pot spune că rezultatele au fost mincinoase, am avut ghinion.

Cel puțin în ultima vreme, exceptând partida din cupă cu Ripensia, echipa nu s-a mișcat rău și aici trebuie să recunoaștem că și Ionel Ganea are meritele sale. Trebuie să fim mai concentrați și să nu mai ratăm cu lejeritate oportunitățile pe care le avem în fața porții.

Dacă vom înscrie la Botoșani sunt convins că ne putem întoarce cu un rezultat favorabil, cât să mai țină și elanul lor? Au început perfect, dar asta poate fi efectul entuziasmului debutului în prima ligă. În fotbal nu trebuie să aștepți minuni, trebuie să crezi că se poate și să nu dai cu piciorul ocaziilor de poartă”, a explicat Barbu.

Ganea nu renunță
Anunțat că nu se va mai ocupa de pregătirea echipei Ionel Ganea a răbufnit și a transmis conducerii clubului că atâta vreme cât nu i-a fost reziliat oficial contractul, el este antrenorul echipei și el ar trebui să se ocupe de antrenamente și de pregătirea jocurilor.

”Să vedem cum se va termina și povestea asta. E ușor să demiți pe cineva prin fax, dar mai trebuie respectate și clauzele din contract. În plus mi se reproșează lucruri care nu sunt adevărate. Lipsa rezultatelor poate fi un motiv, dar echipa este pe o pantă ascendentă, asta numai cine nu se pricepe la fotbal nu observă”, a spus Ganea. Pentru ca tehnicianul să nu poată intra la antrenamentele echipei, oficialii de la ”U” au angajat la sfârșitul săptămânii trecute, o firmă de pază care să-i interzică accesul în stadion.

Distribuie:

Postaţi un comentariu