Radu Nicolae, managerul programului „Integritate publică: Corupţia poate fi combătută printr-un mix: mesaje externe, presiune internă şi o masă critică la nivelul votanţilor

În contextul recentelor scandaluri răsunătoare de corupție de la nivelul administrației locale și județene Transilvania Reporter vă propune un interviu cu Radu Nicolae, managerul programului „Integritate publică” la Centrul de resurse juridice, profesor SNSPA.

Domnule Radu Nicolae, la Cluj avem nişte cazuri celebre de corupţie: e acum preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, e fostul primar Sorin Apostu, e Radu Bica, fost vicepreşedinte al CJ. Putem vorbi deja de un fel de tradiţie. Care ar fi mijloacele prin care să se oprească sau măcar să se reducă astfel de cazuri, întâlnite peste tot în ţară, să se reducă posibilitatea aleşilor în funcţii administrative de a avea acces la banul public?
Problema e destul de simplă în teorie, dar complicată în practică. Noi avem un document –poate mai puţin cunoscut publicului-, anume Strategia naţională anticorupţie 2012-2015, e adoptată prin HG 215/2012, care pleacă de la o premisă foarte interesantă, anume că orice incident de integritate, orice trimitere în judecată a DNA, orice caz al Agenţiei Naţionale de Integritate sau al Comisiei de disciplină înseamnă un eşec al managementului instituţiei publice de a preveni corupţia şi că responsabilitatea principală a conducerii unei instituţii publice este şi aceea de a preveni corupţia. Astfel, pe lângă partea de combatere, de care se ocupă DNA, DGA şi alte instituţii, avem şi o parte şi nişte instrumente de prevenire. Anume, conducerea instituţiilor publice e obligată să facă o analiză de riscuri şi  vulnerabilităţi, plecând de la incidentele anterioare, plecând de la rapoartele Curţii de Conturi, de la percepţiile publicului sau ale altor instituţii publice cu privire la integritatea din respectiva instituţie publică, să facă o evaluare şi să ia măsuri interne de management, proceduri interne prin care să diminueze oportunităţile de corupţie. Această strategie şi toată metodologia este mai puţin cunoscută şi înţeleasă –poate chiar intenţionat- de către cei care conduc autorităţile şi instituţiile publice, că ei au o răspundere în această privinţă. Nu bagă în seamă acest rol conferit lor prin Strategia Naţională Anticorupţie. Vedem la Cluj şi în alte părţi că tonul corupţiei este dat de la vârful instituţiilor, de la cei care ar avea răspunderea principală să promoveze un climat de integritate în instituţia publică, de la cei care ar avea răspunderea principală să creeze mecanisme şi proceduri interne de prevenire a corupţiei, să facă intern analiza de riscuri şi vulnerabilităţi. De fapt, tocmai ei sunt cei care profită de pe urma sistemului. La nivel internaţional, unul din criteriile prin care este evaluată o instituţie – dacă e corectă, dacă există integritate- este tonul de la vârf. Adică, cei care conduc instituţia au un rol important, pentru că ei dau tonul; ori, dacă cei care stabilesc tonul au nu ştiu câte cartele prin care vorbesc cu unii şi cu alţii şi fac tot felul de înţelegeri de corupţie, sau creează sisteme proprii prin care iau mită şi distribuie această mită mai departe, nu fac decât să submineze instituţia publică respectivă şi să şi-o aservească în interes personal. Problema la noi e mai puţin cum avem proceduri de prevenire a corupţiei interne, ci important e să avem conducători de instituţii publice care-şi conştientizează acest rol şi care nu folosesc instituţia în beneficiu personal. Aici legătura e cu modul în care partidele politice îşi selectează candidaţii pentru funcţii, are mare legătură cu integritatea şi cu codurile de conduită ale partidelor politice, cu responsabilitatea partidelor politice şi, până la urmă, a celor care îi votează pe aceştia în funcţii, pentru că atât primarul Apostu, cât şi preşedintele CJ, Uioreanu, au fost votaţi, nu au fost numiţi de cineva.
Au fost votaţi, dar votul l-au obţinut înainte ca alegătorii să ştie că-s corupţi. Dar sunt şi cazuri –cum a fost cel de la Craiova, parcă-, în care persoanele respective au fost votate chiar după ce au fost dovedite că-s corupte.
Exact. Problema e una complicată şi aici avem nevoie de un mix de soluţii, atât din partea partidelor politice -care ar trebui să aibă nişte coduri de conduiă interne puţin mai solide şi care să şi fie aplicate în practică, nu doar scrise pe o hârtie-, precum şi o responsabilitate din partea candidaţilor şi conducerii respectivelor partide politice în a face curăţenie internă, fiindcă DNA tot face curăţenie externă de cel puţin 10 ani. Toate aceste cazuri sunt tratate de către conducerile partidelor politice ca nişte cazuri individuale: x sau y are o problemă cu justiţia. Nu este adevărat: faptul că preşedintele CJ e ridicat, faptul că primarul e ridicat arată că în partidul respectiv există o problemă de corupţie, există o problemă de integritate. Nu este problema personală a lui x sau y cu DNA sau cu justiţia, ci arată o problemă sistemică la nivelul partidului sau instituţiei publice. Şi până când oamenii de decizie din ţara asta nu-şi vor schimba discursul şi nu vor spune că nu ne interesează, că fiecare să îşi rezolve problemele în justiţie… Asta arată că nu te interesează să-ţi faci curăţenie în propriul partid, nu te interesează să faci curăţenie în instituţiile şi autorităţile publice şi îţi arată că a mai căzut un pion de pe tabla de şah. Până nu-şi vor schimba această mentalitate cei care conduc partidele politice din România, inclusiv jurnalişti, formatori de opinie şi nu vor spune răspicat că aceste cazuri individuale de corupţie sunt de fapt vârful aisbergului, a încă o mie de cazuri care n-au fost încă descoperite, nu cred că avem o şansă foarte mare de a ne face bine.
Dar cred că tocmai partidele încurajează această corupţie, sistemul pe care ele îl promovează şi în care funcţionează, pentru că o bună parte a banilor proveniţi din corupţie se zice că ajung chiar la vârful partidelor, din ei se susţin campaniile electorale etc.
Sigur. După cum ne-a demonstrat şi cazul Adrian Năstase, care dincolo de condamnarea respectivă, nu a avut impact la nivelul finanţării partidelor politice sau a legislaţiei sau a regulilor. La nivel internaţional s-a instituit o practică: în momentul în care vedem un eşec al unei anumite reguli sau anumitor legi, urmează o schimbare, ca să nu mai permitem şi altora să profite de vulnerabilităţile respective. Ori, noi băgăm oamenii în închisoare, dar sistemul rămâne acelaşi, vin alte nume care profită de aceleaşi slăbiciuni, de acelaşi sistem de reguli şi de reglementări. Ori, toate aceste cazuri ar trebui să fie nişte semnale de alarmă la nivel legislativ, care să ne arate unde sunt vulnerabilităţile, cum se profită de aceste vulnerabilităţi, care sunt ameninţările şi ce putem schimba. Fiecare caz de tipul acesta ar trebui să determine nişte schimbări la nivelul regulilor de funcţionare a instituţiilor publice, a partidelor politice, la nivel legislativ. Ori, noi observăm că aceste cazuri sunt tratate ca nişte poveşti personale, romanţate ale unor personaje mai mult sau mai puţin grobiene şi atât. Ele nu determină la nivelul societăţii nişte schimbări care să fie unele de substanţă, la nivelul procedurilor, regulilor sau legislaţiei.
Ce ar trebui să facem până la urmă ca să determinăm aceste schimbări? Pentru că dacă lăsăm partidele sau parlamentul să aibă iniţiativa, vedem că nu se întâmplă nimic.
 
Nu există o rezolvare miraculoasă, de pe o zi pe alta. Cred că suntem într-un proces de schimbare, deja de vreo 10 ani, poate că nu în ritmul în care ne dorim, dar aici avem nevoie de un mix de presiune externă –care există din partea CE prin mecanismul de cooperare şi verificare, din partea SUA, aţi văzut mesajul vicepreşedintelui Joe Baiden, din partea partenerilor din UE. Aceste mesaje externe trebuie coroborate cu presiunea internă de la nivelul cetăţenilor, de la nivelul societăţii civile, de la nivelul ONG-urilor şi altor organizaţii –sindicate, patronate, mediu de afaceri- şi schimbări de la nivel politic. Propriu-zis, trebuie să avem la un moment dat o masă critică şi această masă critică va schimba lucrurile. Suntem în proces de construire a acestei mase critice şi la nivel electoral, adică persoane care să nu mai fie captive, fiindcă avem de a face cu un electorat captiv şi atunci partidele politice sunt neinteresate de reformă şi de chestiunile legate de integritatea internă, pentru că au un electorat captiv pe care îl manevrează şi care îi votează. Şi atâta timp cât doar electoratul captiv se duce la vot, ei reuşesc să se multiplice fără prea mare efort şi fără să considere ca fiind covârşitoare aceste presiuni din mediul extern. În momentul în care cei interesaţi de viaţa societăţii se duc să voteze, în momentul în care partidele politice percep această presiune ca fiind mai importantă decât presiunea de clientelism a propriului electorat captiv, atunci lucrurile o să înceapă să se schimbe şi la nivelul partidelor politice. Deocamdată suntem într-o fază intermediată în care instituţiile de aplicare a legii mai ridică pe unul şi pe altul, dar, ca la o hidră, în locul unui cap apar şapte, pentru că rezervorul de persoane dispuse la orice pentru îmbogăţire e foarte mare. Sperăm că se va consolida un electorat mai responsabil şi care să voteze în funcţie de ceea ce crede, nu în funcţie de ceea ce primeşte.
Deci, administrativ, legislativ, deocamdată nu se poate face mai mult împotriva corupţiei? Batem pasul pe loc?
 Câteodată sunt paşi înapoi şi sunt paşi înapoi de pildă în privinţa distribuirii fondurilor. Acum Guvernul a luat de la consiliile judeţene fondurile către localităţi; aici avem de-a face cu o împrăştiere şi distribuire clientelară a fondurilor guvernamentale.
Cum face cei din ţările nordice, de exemplu, unde corupţia e la un nivel foarte scăzut?
Acolo e şi o cultură a cetăţenilor, consolidată în sute de ani, care nu dau mită. Sunt şi alte lucruri, instituţional vorbind; au dezvoltat nişte instituţii şi un sistem care funcţionează foarte bine fără mită. Noi avem şi o dependenţă de cale, care vine oarecum şi din ceea ce am fost obişnuiţi în ultimii 30-40 de ani şi care se transmite, văd, şi generaţiilor mai tinere.
 
Dacă am reuşit să-i corupem şi pe străini, să-i facem după chipul şi asemănarea noastră şi pe străinii care vin aici şi care înainte asemenea preocupări…
Exact. Aici contează foarte mult contextul şi regulile. Şi cei care vin aici profită de un anumit context şi de anumite reguli fragile. Trebuie să avem şi nişte schimbări mici, legislative, mai închidem câte un robinet pe ici pe acolo şi pe măsură ce vom adopta astfel de reguli…  De exemplu, împărţirea concurenţială a fondurilor pe bază de proiecte. În România e aberant: fondurile publice de la bugetul de stat sunt mai puţin controlate decât fondurile europene; ar trebui să aibă acelaşi statut. Şi banii pentru proiectele din bugetul de stat ar trebui să se dea pe aceleaşi mecanisme concurenţiale, prin licitaţii de proiecte, ca fondurile europene, nu clientelar, primarului x care vrea să facă nu ştiu ce parc fantasmagoric în pădure îi alocăm direct, clientelar, preferenţial fonduri de la bugetul de stat. Acesta e unul dintre miile de mecanisme care întreţin şi promovează corupţia în România. Şi mecanismele acestea mici şi mărunte trebuie abordate pe rând şi trebuie schimbate; trebuie şi un progres la nivel legislativ şi al regulilor, şi la nivel instituţional.

Publicitate

Postaţi un comentariu