„N-o să vă vină să credeți!”

Vă rog să aveți răbdare, nu e ce pare. Și pe mine mă enervează titlurile de genul acesta, dar am să mă explic.

De multe ori mă îndrept spre lucrurile simple, aparent lipsite de semnificație, dar care adună în tăcere elemente de tensiune, coagulează fapte, sentimente, idei și dau naștere unor fenomene sau explozii pe care le văd apoi și orbii. Dar la începutul lor păreau nimic. Așa se face că am deprins exercițiul de a dibui nimicul care încet-încet se face important, atât de important încât ne explodează în față. E o chestiune de exercițiu. Reportajele pe care le fac mă ajută să înțeleg, poate nu sunt dezvăluiri incendiare, nu sunt breaking news, ele pot fi considerate mai degrabă călătorii inițiatice către un sens pe care nu încetăm să-l căutăm. După cum știți, drumul în sine n-ar fi mare lucru dacă nu l-am însoți de o descoasere atentă, dacă n-am vedea și dincolo de ce se vede. Vă mărturisesc, călătoria mă ajută să iau pulsul realității. Apoi, o disec pe îndelete, uneori nu dorm nopțile, încercând să aflu tot ce vrea realitatea să-mi spună.

Acum câteva zile am fost la o plantare de puieți la Budești, cu voluntarii de la Tășuleasa social. 1500 de tineri s-au sculat cu noaptea-n cap să ajungă pe dealuri ca să pună în pământ o pădure. 10 hectare de salcâm și frasin. Au venit din Oradea, Suceava, Sibiu, Cluj, Bistrița, Bacău, Alba. S-au răspândit pe câmpuri, tăcuți, ca și cum lecția despre copac le-ar fi fost deja în sânge și s-au apucat de treabă. Nu s-au oprit până când n-au terminat. La sfârșit au cântat și apoi și-au spus: ne vedem data viitoare! Vor afla unde și când de pe Facebook.

Fac asta de vreo 12 ani, alții la fel. Sosesc adesea știri despre școli și ONG-uri care te cheamă la o acțiune de voluntariat. Nu doar la plantat păduri, dar te miri ce treburi descoperă tinerii că pot face, cam tot ce le stă în putință. Curățenie pe albiile apelor, duc pachete la săraci, vând cafele pentru orfani sau lucrează la construcția de case pentru cei ce n-au. În occident practica voluntariatului este mult mai veche și are mai mulți adepți. La noi a venit relativ târziu, dar este mai importantă, mai relevantă aici decât acolo. Pentru că este mult mai simplu atunci când ai ce mânca să te distrezi la sapă o zi, sau la măturat frunze, dar copiii din România ar avea ei înșiși nevoie de ajutor. Pe ei îi mână în voluntariat ceva mai adânc, ei repară ce autoritățile strică, nu ceva ce rămâne din neglijență uitat de societate.

Răul cu care ei luptă este unul organizat, se desfășoară după un plan. Iar lupta lor este inegală și, tocmai de aceea, incredibilă.

Ce vreau să vă spun este că fenomenul voluntariatului și plantările pe sute de hectare pe care le fac tinerii români acum sunt parte din lupta lor cu sistemul, cu țara. E războiul lor tăcut cu haosul. Dar care într-o zi nu va mai fi atât de tăcut.

Pentru că ce vedem noi azi este doar vârful icebergului. Pe dedesupt, prin apă, vine ghețarul. El va împinge lucrurile înainte, din el va crește noul val, care ne va lua pe sus și poate, el, în sfârșit, va curăța mlaștina de noroi.