FOTO. Rin, singurul cangur de companie din România, locuiește la Cluj!

Se numește Rin, are 8 luni, iar de trei săptămâni are „buletin” de Cluj. Deocamdată locuiește în casă, împarte camera cu stăpânul său și se bucură de toată atenția acestuia, dar și a zecilor de curioși care l-au vizitat în ultimele săptămâni în cadrul noii sale case. Este singurul cangur de companie din România și primul din inima Transilvaniei. În țară mai există un singur cangur, dar este deținut de cei de la Circul Globus din capitală, acesta fiind până nu demult folosit în cadrul spectacolelor de profil. Rin a ajuns la Cluj din dorința lui Claudiu, un tânăr anteprenor din Cluj, în vârstă de 24 de ani, de a avea un animal exotic.

Foto: arhiva personală

Claudiu are în prezent câini și pisici, dar a crescut de-a lungul timpului și animale mai puțin obișnuite precum dihor, șarpe boa sau păsări pe care nu mulți și le-ar dori prin preajma casei, precum bufnița. Acum însă a venit momentul ca tânărul să aibă un animal cu totul și cu totul exotic. Inițial și-a dorit o maimuță, dar după ce s-a informat mai mult cu privire la modul  de adaptare la captivitate a acestora, Claudiu s-a răzgândit. Cel puțin pentru moment.  

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Maimuța se adaptează la noul mediu și te consideră stăpân,  dar la un moment dat devine agresivă. Am discutat cu cineva din străinătate dacă poate să îmi facă rost de maimuță. A spus că poate, doar că nu îmi recomandă. Aceeași persoană mi-a spus apoi că are posibilitatea să îmi ofere un cangur. Prima dată l-am întrebat surprins ce aș putea face cu eu un cangur, dar după ce m-am documentat două zile, am mers după el. Sunt pregătit să am un animal exotic. Încă din luna ianuarie am urmărit să îmi iau un animal mai altfel. E perfect legal să îl crești, nu există nicio lege care să îți interzică asta. Costul unui cangur este de 15 ori mai mare decât prețul unui câine comun, dar merită”, spune Claudiu.

Claudiu și Rin sunt în prezent colegi de cameră. Cei doi trebuie să petreacă în primele luni cât mai mult timp împreună, pentru ca Rin să se acomodeze cu noul stăpân. După ce va trece perioada de acomodare, Rin va locui la Hotelul Ham Ham, unde tânărul clujean este manager.

Citiți și: Hotelul Ham Ham, o afacere născută din dragoste pentru căței

Va avea un țarc special amenajat pentru nevoile lui, un țarc suficient de mare pentru ca acesta să poată alerga în voie, dar și o cabană proprie, cu două camere. De asemenea, cangurul va avea acces la piscina care se construiește în cadrul hotelului, pentru a se simți exact ca acasă și pentru a putea înota în voie. Dacă vă întrebați dacă nu îi va fi urât singur într-un țarc imens, stați liniștiți. Cangurul este un animal solitar, care acceptă compania altor canguri doar în momentul mesei. În rest, preferă să stea singur. Dimineața este extrem de activ, iar în ciuda faptului că este originar din Australia, unde căldura este la ea acasă, Rin nu iubește căldură în exces, în orele amiezei preferând să se tolănească la umbră și să se relaxeze la răcoare. Momentan însă, locuiește în casă, unde primește tot ce are nevoie pentru o dezvoltare aromonioasă: frunze, boabe, fân, dar și multă iubire din partea noii sale familii și mai ales din partea lui Claudiu.

Foto: arhiva personală

„Am fost foarte entuziasmat când l-am luat. Am mers după el la aeroport în Ungaria. El a călătorit destul de mult cu avionul până să ajungă la mine și când l-am luat era puțin stresat. A mai venit apoi cu mașina cu mine încă o jumătate de zi până la Cluj. L-am adus acasă, iar prima reacție a mamei a fost „Wow!”. Nu știa că îmi iau cangur, doar bănuia. Eu i-am pus pe ai mei tot timpul în fața faptului împlinit. La fel am procedat când mi-am luat șarpele sau dihorul”, explică tânărul. Cangurul însă, spre deosebire de celelalte animale exotice, parcă a fost mult mai bine primit de părinți. După ce l-au văzut prima dată i-au spus lui Claudiu să nu îl mai ducă de acasă, atât de drag le este.

Chiar dacă Rin este încă un pui, iar timpul petrecut împreună cu stăpânul său este relativ scurt, Rin a început să prindă încredere în Claudiu.

„La început nu mă lăsa să îl ating. Acum, de exemplu, când îi dau de mâncare, mă lasă să îl pup. Mănâncă tot ce e verde, dar îi place foarte mult pâinea. Îi dau, dar rar. Poate să nu bea apă până la patru luni. Dacă îl scot afară, pe pajiște e mai rău decât oaia. Nu numai că rade tot, dar scoate și rădăcina plantelor, pentru a-și lua apa necesară din rădăcină. A făcut progrese de când e la mine, ne împrietenim. Trebuie să petrecem mult timp împreună, dar îi dedic lui câteva ore zilnic. Toți prietenii mă întreabă ce voi face când va crește mare și dacă voi face box cu el. În primul rând nu va crește mare, pentru că este cangur pitic, iar în al doilea, cum aș putea să mă bat cu el, la așa o diferență de înălțime? ”, glumește Claudiu.

În schimb, cangurul l-a „boxat” puțin din greșeală, dar doar cu coada. „M-a lovit la un moment dat cu coada peste față. E dureros. Are foarte mare forță în coadă, mai ceva ca în picioare. Membrele din spate nu și le poate mișca independent pe uscat, ci doar în apă. De aceea și sare”, spune Claudiu.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Rin este mascul. Momentan are blănița maro deschis, dar pe măsură ce va crește va deveni roșcat. Nu va crește mai mare de un metru, întrucât face parte din rasa Macropus rufogriseus, o rasă pitică. Tatăl lui este din Australia, iar mama din Cehia. A fost adus din Cehia de la o familie care crește canguri.

„După ce va trece perioada de acomodare, voi ieși cu el în oraș, în lesă. Deocamdată zgarda i-am pus-o doar pentru a se acomoda cu ideea de a avea ceva la gât. Pe viitor va purta un papion, cred că roșu. Îi voi face la comandă un ham special pentru el. Acesta va fi mai mult de formă, pentru că dacă se va obișnui cu mine, mă va urma și fără lesă, întrucât mă va considera părintele lui. Se atașează incredibil de om”, explică tânărul, care își dorește să își ducă prietenul chiar și la mare în sezonul următor.

Până atunci însă, are mult de muncă, pentru ca Rin să devină un cangur sociabil, așa cum își dorește. Este însă dispus să facă tot ce îi stă în putință pentru asta.

Pupic/ Foto: arhiva personală

Surprize, surprize

Cu toate că un animal exotic îți aduce multe bucurii, medicii veterinari din România nu sunt pregătiți pentru a face față unor eventuale complicații venite din partea unui astfel de pacient. „Am avut de curând probleme cu el. I-am schimbat mâncarea și a avut probleme cu burtica. Am discutat cu un prieten care a terminat medicina la Cluj și până la urmă am rezolvat aici problema. Pentru lucruri mai grave, însă, nu am cui să mă adresez. Medici specializați pe canguri nu există în România. Sunt doar în Ungaria. Dacă am o problemă mai gravă cu el, trebuie să merg rapid până în Ungaria, la Budapesta”, spune Claudiu.

Rin

Foto: arhiva personală

Rin a fost botezat astfel după Rina, cățelușa ciobănesc belgian, achiziționată de curând de Claudiu. I-a fost atât de dragă, încât și-a schimbat numărul de la mașină după numele ei, iar cum mascota familiei a venit după, cangurul a primit numele Rin, exact ca numărul de la mașină. Acum, în familie, exită atât Rin, cât și Rina, iar Claudiu ne asigură că în viitorul apropiat va mai urma un alt animal exotic. Ne întrebăm oare cum îl va chema?

Cangurul pitic

Cangurul pitic are corpul lung de 65–92 cm, coada lungă de 62,3–87,6 cm şi greutatea de 11–26.8 kg. Culoarea variază de la gri-cenuşiu la roşcat,  la femele culoarea fiind mai deschisă. Gâtul şi umerii au o culoarea brun-roşcată mai pronunţată. Îşi petrec ziua stând la adăpost şi se hrănesc dimineaţa şi seara. Se răcoresc prin lingerea lăbuţelor şi antebraţelor. Sunt în principal solitari, dar se pot hrăni în grupuri de până la 30 de indivizi.

 


Publicitate

1 Comentariu

  1. Aha spune:

    Mânce-vă greața…

Postaţi un comentariu