Portretele din sârmă a opt personalități de la Hollywood, expuse la Cluj în octombrie

Foto: Paula Gecan

O nouă expoziție inedită, atât ca realizare, cât și ca tematică,  semnată de artistul clujean Paul Cristian Cordoș va fi organizată la începutul lunii octombrie, de data aceasta într-un cadru special oferit de „sufrageria cu vinuri” Wine O’Clock Cluj-Napoca.

Expoziția intitulată „Legends” constă în opt lucrări din sârmă galvanizată realizate de Paul, fără lipire sau sudură, reprezentând opt personalități și legende din lumea filmului american și nu numai: Liza Minnelli, Audrey Hepburn, Alfred Hitchcock, Christopher Walken, Quentin Tarantino, Woody Allen, Daniel Craig si Jim Morrison. „Ideea expozitiei a pornit după ce am descoperit schițele graficianului francez Quibe, un artist care desenează siluete dintr-o singură linie. În cazul meu, provocarea realizării portretelor din sârmă a fost imensă, timpul acordat celor opt legende fiind de aproape 2 luni. Efortul a meritat, însă, atât ca rezultat final cât și ca impact. Chiar dacă până acum piesele au fost expuse doar pentru câteva ore, deja am primit comenzi din partea publicului pentru realizarea mai multor portrete”, declară Paul Cristian Cordoș, creator al conceptului Art Bending și fondator al Art Bending Studio începând cu anul  2011.

Citiți mai multe despre arta lui Paul Cristian Cordoș în articolul:

Paul Cristian Cordoș (Art Bending): Nu vreau să fiu artistul care moare de foame cu arta lui

Expoziția Legends a fost prezentată în premieră la Charlie în Cluj-Napoca în cadrul evenimentului Drink After Work și va putea fi vizitată la Wine O’Clock Cluj-Napoca (Str. Ploiești nr.17) în data de 1 octombrie 2015 ca parte din evenimentul de lansare a vinurilor GRAMMA.

Fiecare piesă din expoziție este realizată dintr-un singur fir de sârmă galvanizată. Dimensiunile unei piese sunt 70 X 50 centrimetri/Foto: Paula Gecan

Fiecare piesă din expoziție este realizată dintr-un singur fir de sârmă galvanizată. Dimensiunile unei piese sunt 70 X 50 centrimetri/Foto: Paula Gecan

Distribuie:

Postaţi un comentariu